O femeie în vârstă de 32 de ani, mamă a doi copii și medic anestezist cu o carieră remarcabilă, a fost găsită fără viață în congelatorul unui magazin din Florida, scrie New York Post.
Poliția din Miami a intervenit în jurul orei 8:00 dimineața, după ce un angajat al magazinului a anunțat că a descoperit o femeie decedată în interiorul unității, potrivit reprezentanților departamentului.
Victima a fost identificată drept Helen Massiell Garah Sanchez. Trupul acesteia a fost găsit în congelatorul de tip walk-in, aflat în zona de depozitare a magazinului, au precizat anchetatorii.
Potrivit înregistrărilor audio ale dispeceratului, obținute de CBS Miami, angajatul care a alertat autoritățile le-a spus polițiștilor că femeia a fost găsită dezbrăcată.
„Apelantul a descoperit o femeie goală în camera frigorifică a magazinului”, au transmis dispecerii, conform sursei citate.
Deocamdată, anchetatorii nu suspectează o faptă penală, iar imaginile de pe camerele de supraveghere nu au indicat nereguli. Cu toate acestea, circumstanțele decesului rămân neclare, iar cazul este în continuare investigat.
Potrivit unei campanii GoFundMe, Sanchez era medic în Nicaragua și se afla în străinătate în momentul în care s-a produs „tragicul accident”.
„Și-a dedicat viața medicinei, fiind recunoscută ca anestezist specializat în boli cardiace congenitale”, se arată în descrierea de pe o pagină dedicată strângerii de fonduri.
„Munca ei a adus speranță și vindecare pentru nenumărați copii și familii. Compasiunea, competența și devotamentul de care a dat dovadă în salvarea vieților tinere i-au definit atât cariera, cât și caracterul.”
Campania are ca scop repatrierea trupului neînsuflețit în Nicaragua, unde vor avea loc serviciile funerare. Sanchez era mamă a doi copii, care au rămas în Nicaragua și care, potrivit organizatorilor, „reprezentau centrul universului ei”.