Un italian a intrat în locuinţa din localitatea Genova, Italia, pe care voia să o jefuiască pe o fereastră de la etajul doi al imobilului, dar a fost surprins de femeile care locuiau în apartament care au chemat poliţia. Carabinierii sosiţi la faţa locului l-au reţinut pe hoţul acrobat şi nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că bărbatul care coborâse de la o înălțime de 8 metri, agățându-se de țevi, avea 74 de ani.
Din primele cerectări, se pare că bărbatul în vârstă de 74 de ani a intrat prin efracție într-un apartament din Genova, după ce s-a cățărat pe țevile de pe fațadă, apoi ar fi forțat gratiile ferestrei băii cu un cric.
Alarma a fost dată de femeile care locuiau în apartament şi care au auzit zgomote în casă, apoi l-au găsit pe hoţ scotocind prin lucrurile lor. În acel moment, bărbatul le-a amenințat, a împins-o pe una dintre ele, spunându-i să tacă, și a fugit sărind pe fereastră, relatează La Repubblica.
Femeia, însă, l-a urmărit și a sunat la poliție. Agitația a creat panică în casele din jur, iar un alt locuitor din zonă a început să fugă după hoţ.
La scurt timp după aceea, au sosit mașinile de patrulare ale poliţiei. Carabinierii au găsit două șurubelnițe, mai multe mănuși de latex și un fard de obraz scump, probabil furat din apartamentul celor două femei. De asemenea, sub fereastră a fost găsită o geantă care conținea un cric, două răngi, o bormașină manuală, o foarfecă, o daltă, un ciocan, o cheie și cinci frânghii.
Hoţul a fost arestat, iar poliţiştii au rămas surprinşi când au aflat că bărbatul care escaladase clădirea avea 74 de ani. Italianul a fost dus la penitenciar unde aşteaptă să apară în faţa judecătorilor pentru a răspunde pentru faptele sale.