Un accident rutier produs miercuri în localitatea Muíños, provincia Ourense, s-a soldat cu două victime. Mai exact, o femeie de 51 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla, un Citroën Saxo, s-a ciocnit frontal cu un Opel Combo. Potrivit autorităților, șoferul Opelului, în vârstă de 40 de ani, a pătruns pe sensul opus, fiind depistat ulterior cu alcoolemie peste limita legală.
Potrivit autorităților, impactul s-a produs pe drumul OU-1205, în zona Porqueirós. Pasagerul aflat în mașina femeii a suferit răni ușoare și a alertat imediat serviciile de urgență.
Soțul victimei a făcut infarct când a aflat vestea
Echipele de descarcerare au fost nevoite să intervină pentru a scoate femeia dintre fiare. La fața locului au intervenit serviciile medicale, echipa GES Muíños și poliția rutieră. Pe de altă parte, șoferul vinovat a fost transportat la spitalul din Ourense cu leziuni ușoare.
Drama s-a amplificat însă în momentul în care soțul femeii a ajuns la locul accidentului. Copleșit de veste, acesta a suferit un infarct și, în ciuda tentativelor de resuscitare, a murit. Martori spun că și fiul celor doi, în vârstă de 24 de ani, ar fi primit vestea chiar acolo, la fața locului, scrie atlantico.net.