Danemarca vrea să urmeze exemplu Australiei și să interzică accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Și Franța a anunțat că vrea să ia o astfel de măsură, scrie AP News.
Guvernul danez a anunțat luna trecută că a obținut un acord în parlament pentru a interzice accesul la rețelele de socializare pentru orice persoană sub 15 ani. O astfel de măsură ar fi cel mai radical pas de până acum făcut de o țară a Uniunii Europene pentru a limita utilizarea rețelelor sociale în rândul adolescenților și copiilor.
Planul guvernului danez ar putea deveni lege chiar la mijlocul anului 2026. Măsura propusă ar oferi unor părinți dreptul de a le permite copiilor să acceseze rețelele sociale de la vârsta de 13 ani, a relatat presa locală.
Multe platforme de socializare interzic deja înscrierea copiilor sub 13 ani, iar o lege a UE impune companiilor mari de tehnologie să ia măsuri pentru a proteja tinerii de riscurile online și de conținutul neadecvat. Însă oficialii și experții spun că astfel de restricții nu funcționează întotdeauna.
Autoritățile daneze au declarat că, în ciuda restricțiilor, aproximativ 98% dintre copiii danezi sub 13 ani au profiluri pe cel puțin o platformă de socializare și aproape jumătate dintre cei sub 10 ani au.
Ministrul afacerilor digitale, Caroline Stage, care a anunțat interdicția propusă luna trecută, a declarat că e un proces de consultare pubică și în Parlament încă nu s-a încheiat procedura legislativă, lucru preconizat să se întâmple probabil „până la mijlocul sau sfârșitul anului viitor”.
„Când mergem noaptea în oraș, sunt paznici care verifică vârsta tinerilor pentru a se asigura că niciun minor nu intră la o petrecere la care nu ar trebui să participe”, a adăugat ea. „În lumea digitală, nu avem paznici și cu siguranță avem nevoie de asta.”
Conform noii legi australiene, Facebook, Instagram, Kick, Reddit, Snapchat, Threads, TikTok, X și YouTube riscă amenzi de până la 50 de milioane de dolari australieni (33 de milioane de dolari) dacă nu iau măsuri rezonabile pentru a elimina conturile copiilor australieni cu vârsta sub 16 ani.
În Danemarca, sunt adolescenți care spun că o astfel de măsură le-ar bloca legăturile cu prietenii virtuali.
„Eu însămi am câțiva prieteni pe care îi cunosc doar online și, dacă nu aș avea încă 15 ani, nu aș putea vorbi cu acei prieteni”, a declarat pentru AP Ronja Zander, care folosește Instagram, Snapchat și TikTok.
Chloé Courage Fjelstrup-Matthisen, în vârstă de 14 ani, din Copenhaga, a declarat că este conștientă de impactul negativ pe care îl pot avea rețelele sociale, de la hărțuirea cibernetică până la vizualizarea de conținut grafic. Ea a spus că a văzut un videoclip cu un bărbat împușcat acum câteva luni.
„Videoclipul a fost peste tot pe rețelele sociale, m-am dus la școală și apoi l-am văzut”, a spus ea.
Line Pedersen, mamă din Nykøbing, Danemarca, e de părere că proiectul e bun.
„Cred că nu ne-am dat seama cu adevărat ce făceam când le-am dat copiilor noștri telefonul și rețelele sociale de când aveau opt, zece ani”, a spus ea. „Nu cred că tinerii știu ce este normal și ce nu este normal.”
Cum va fi pus planul în aplicare
Oficialii danezi nu au dezvăluit încă cum va fi aplicată interdicția propusă și ce platforme de socializare ar fi afectate.
Totuși, o nouă aplicație de „dovezi digitale”, anunțată de Ministerul Afacerilor Digitale luna trecută și care urmează să fie lansată în primăvara viitoare, va fi baza acestui plan. Aplicația va afișa un act care să ateste vârsta, pentru a se asigura că utilizatorii respectă limitele de vârstă pentru rețelele sociale, a declarat ministerul.
„Una e ce spun ei și alta e ce fac sau nu fac”, a spus Stage, referindu-se la platformele de socializare. „Și de aceea trebuie să facem ceva din punct de vedere politic.”
Unii experți spun că restricțiile, cum ar fi interdicția planificată de Danemarca, nu funcționează întotdeauna și pot încălca, de asemenea, drepturile copiilor și adolescenților.
„Pentru mine, cea mai mare provocare o reprezintă, de fapt, drepturile democratice ale acestor copii. Cred că este trist că nu se ia mai mult în considerare acest lucru”, a declarat Anne Mette Thorhauge, profesor asociat la Universitatea din Copenhaga. „Rețelele sociale, pentru mulți copii, sunt ceea ce au fost mass-media pentru generația mea”, a adăugat ea. „Era o modalitate de a se conecta la societate.”
În prezent, Legea privind serviciile digitale a UE, care a intrat în vigoare acum doi ani, impune platformelor de socializare să se asigure că există măsuri, inclusiv controale parentale și instrumente de verificare a vârstei, înainte ca tinerii utilizatori să poată accesa aplicațiile.
Oficialii UE au recunoscut că aplicarea reglementărilor care vizează protejarea copiilor online s-a dovedit a fi dificilă, deoarece necesită cooperarea între statele membre și numeroase resurse.
Danemarca se numără printre numeroasele țări care au spus că intenționează să urmeze exemplul Australiei. Se așteaptă ca Malaezia, o țară din Asia de Sud-Est, să interzică conturile de socializare pentru persoanele sub 16 ani începând cu începutul anului viitor, iar Norvegia ia, de asemenea, măsuri pentru a restricționa accesul copiilor și adolescenților la rețelele de socializare.
China, care produce multe dintre dispozitivele digitale din lume, a stabilit limite pentru copii în accesul la jocurile online și pe smartphone.