La doar 12 ani, Mikail Akar din Koln, Germania, este considerat un copil-minune al picturii abstracte. Lucrările sale, inspirate de artiști precum Gerhard Richter și chiar Leonardo da Vinci, au fost prezentate în galerii din New York, Miami, Zürich și Viena, dar și în orașe mai mici din Germania, potrivit publicației Bild.
Mikail și-a descoperit pasiunea la patru ani, iar la zece ani era deja supranumit „cel mai tânăr artist abstract din lume”. Unele dintre picturile sale depășesc ca dimensiune înălțimea lui.
În prezent, operele sale pot fi admirate la „Galerie Kulturraum” din Speyer, unde tânărul a expus o pânză de 2,05 x 1,65 metri intitulată Wonderland.
Tatăl său, care îi este și manager, a declarat că lucrarea valorează 30.000 de euro. „Tablourile sale se vând acum pentru sume cu cinci cifre”, a spus Kerem Akar.
La New York, o lucrare s-a vândut cu 45.000 de dolari
Succesul lui Mikail depășește deja granițele Europei. La New York, o lucrare de-a sa s-a vândut cu 45.000 de dolari, adică aproximativ 38.000 de euro, iar Muzeul Guggenheim a licitat o altă pictură la un eveniment caritabil.
Mai mult, micul artist a avut șansa să picteze chiar pe platforma Empire State Building.
Deși vinde opere pentru sume impresionante, Mikail rămâne cu picioarele pe pământ. „Iubesc să pictez. Banii nu sunt importanți pentru mine”, a spus el.
Potrivit tatălui său, băiatul primește suma de 50 de euro pe lună, bani de buzunar pentru ieșiri la cinema sau haine.