Un copilot al unui avion British Airways a confundat mâna stângă cu cea dreaptă atunci când trebuia să acționeze maneta de accelerație, așa că aeronava a luat foc, iar pista principală de pe aeroportul Gatwick a fost închisă. Zeci de zboruri au fost redirecționate sau anulate, scrie The Independent.
Un raport privind acest incident care s-a petrecut în 28 iunie 2024, la Gatwick, a fost făcut public de Air Accident Investigation Branch (AAIB).
În raport s-a stabilit că pilotul a confundat mâna cu care trebuia să acționeze maneta de acceleraţie şi a tras din neatenţie de comanda trenului de aterizare. Eroarea a dus la o oprire de urgență la peste 300 km/oră și la un incendiu al frânelor trenului principal drept.
Raportul AAIB arată că, în timpul rulajului pentru decolare, pilotul trebuia să mențină manetele de putere cu mâna stângă, în timp ce mâna dreaptă urma să tragă de coloana de control, însă, din neatenție, a retras mâna stângă de pe manete, reducând astfel brusc puterea motoarelor.
Serviciile de intervenție ale aeroportului au ajuns rapid la locul incidentului și au stins flăcările izbucnite în zona roții drepte. Din cauza opririi forțate, pista principală de la Gatwick a fost închisă temporar: 16 zboruri au fost redirecționate spre alte aeroporturi, iar 23 de plecări au fost anulate.
Cei 347 de pasageri şi membri ai echipajului, inclusiv pilotul și copilotul cu peste 6.000 de ore de zbor la activ, nu au fost răniți. Comandantul navei și-a păstrat calmul, a preluat controlul și a alertat controlul traficului aerian pentru procedura de oprire de urgență.
„Serviciile de intervenție şi-au făcut imediat datoria, stingând incendiul cauzat de supraîncălzirea frânelor trenului principal drept”, notează AAIB.
Reprezentanții British Airways au declarat: „Siguranța pasagerilor și a echipajului este prioritatea noastră numărul unu. Piloții au gestionat incidentul și au oprit avionul în condiții de siguranță. Ne cerem scuze pasagerilor afectați și le mulțumim echipelor de la sol.”