Antena 3 CNN Externe Momentul în care jurnalistul de la NY Post este împuşcat în cap în timpul protestelor din Los Angeles. Toby Canham a filmat incidentul

Momentul în care jurnalistul de la NY Post este împuşcat în cap în timpul protestelor din Los Angeles. Toby Canham a filmat incidentul

Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 00:43 11 Iun 2025 Modificat la 00:43 11 Iun 2025
colaj 2 imagini cu Momentul în care jurnalistul de la NY Post este împuşcat în cap în timpul protestelor din Los Angeles
Toby Canham purta legitimația de presă în momentul în care a fost împuşcat de unul dintre poliţiştii. Sursa foto: captură video YouTube / @New York Post

A fost făcut public momentul în care jurnalistul de la publicaţia New York Post este împuşcat în cap cu un glonţ de cauciuc în timpul protestelor violente din Los Angeles. Toby Canham a filmat incidentul nefericit, iar imaginile au făcut înconjurul lumii. "Este o adevărată ruşine", a spus jurnalistul despre modul în care a acţionat poliţistul care l-a rănit, precizând că acesta ar fi putut să îl lase fără un ochi sau niște dinți.

În vârstă de 59 de ani, Toby Canham transmitea informaţii pentru New York Post despre protestele împotriva raziilor privind imigraţia din Los Angeles şi, la un moment dat, el a fost împuşcat în cap cu un glonţ de cauciuc. Scenele şocante au avut loc duminică, în timp ce jurnalistul filma manifestaţiile violente dintre protestatari şi forţele de ordine. 

Pe filmarea realizată chiar de Toby Canham, care se afla pe un pod, situat chiar lângă autostrada 101, se vede cum un ofițer de la California Highway Patrol (CHP) și-a îndreptat brusc arma spre el și a tras de la aproape 100 de metri distanță. Glonţul de cauciuc l-a lovit în frunte, iar el s-a prăbuşit instant, aşa cum se poate vedea în imaginile cutremurătoare pe care le-a filmat jurnalistul publicaţiei New York Post. Acesta purta legitimația de presă.

"La naiba! Tocmai am fost împușcat în cap!" sunt replicile spuse de Toby Canham după ce a fost rănit de glonţul de cauciuc tras de unul dintre ofiţerii de la California Highway Patrol (CHP).

Mărturiile jurnalistului de la New York Post, după ce a fost împuşcat în cap cu un glonţ de cauciuc

Fotograful veteran, care a servit în armata britanică și este stabilit în Los Angeles, și-a petrecut ziua de luni la spital pentru dureri de gât. El a rămas cu o vânătaie uriașă pe frunte, aşa cum se poate vedea pe filmarea devenită virală.

"Când am fost lovit, din câte îmi amintesc, doar filmam și apoi am fost împușcat. În locul în care am fost lovit, eram singura persoană cu vedere la autostradă. Nu eram înconjurat, așa că am fost o țintă ușoară", a declarat Toby Canham pentru publicaţia New York Post.

Cum a reuşit să filmeze scenele cutremurătoare

Înainte de a fi lovit cu glonțul de cauciuc, un flashbang a explodat inițial la câțiva metri de el, provocând șrapnelul care a ieșit în sus și i-a lăsat două găuri în pantaloni. Ulterior, el a văzut pe cineva din stânga lui aruncând o sticlă de apă plină cu un lichid către autorități și, apoi, retrăgându-se, ceea ce l-a determinat să înceapă să înregistreze cu camera sa cu 20 de secunde înainte de a fi lovit.

"Este o adevărată rușine. Înțeleg perfect să fii în poziția în care ai putea fi rănit, dar, în același timp, nu există nicio justificare pentru a ținti pușca spre mine și a apăsa pe trăgaci, așa că sunt puțin supărat din cauza asta, ca să fiu sincer", a spus Toby Canham, menționând că ar fi putut să îşi piardă un ochi sau niște dinți. El are doi copii.

Jurnalistul de la New York Post a fost rănit de autorități în aceeași zi în care o jurnalistă din Australia a fost împușcată cu un glonț de cauciuc în picior, în timp ce transmitea în direct de la protestele împotriva raidurilor anti-imigrație din Los Angeles.

Forțele de ordine s-au confruntat cu protestatari violenți în ultimele zile de tulburări ca răspuns la acțiunile întreprinse de Serviciul de imigrări și control vamal împotriva migranților ilegali din oraș.

 

×
x close