Antena 3 CNN Externe NATO respinge acuzațiile lui Aleksandr Lukaşenko despre mobilizarea de forțe la granița cu Belarus

NATO respinge acuzațiile lui Aleksandr Lukaşenko despre mobilizarea de forțe la granița cu Belarus

NATO respinge acuzațiile președintelui Aleksandr Lukaşenko cu privire la o așa-zisă mobilizare de forțe militare la granița cu Belarus. Alianța Nord-Atlantică a anunțat că urmărește cu atenție situația din Belarus.

NATO respinge acuzațiile lui Aleksandr Lukaşenko despre mobilizarea de forțe la granița cu Belarus
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    16 Aug 2020   •   18:43

Aleksandr Lukaşenko a exprimat îngrijorare în legătură cu exerciţii militare desfăşurate de NATO în Polonia şi Lituania, considerând manevrele drept o acumulare de forţe militare, după protestele violente care s-au soldat cu morți, răniți și mii de arestați.

"Nu există nicio mobilizare militară a NATO în regiune. Prezenţa multinaţională a NATO în partea de est a Alianţei nu este o ameninţare pentru nicio ţară. Este strict defensivă, proporţionată şi menită să prevină conflictele şi să menţină pacea", a declarat un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, citat de agenţia Reuters.

Reprezentantul NATO a îndemnat Belarusul să respecte drepturile fundamentale, inclusiv cel la proeste paşnice.

Lituania a găzduit, în perioada 2-14 august, exerciţii militare NATO cu participarea trupelor din SUA şi Polonia. "Criza din Belarus este de tip politic, iar acuzaţiile conducerii Belarusului privind interferenţe externe ori ameninţări au rolul de a transfera vina şi a justifica acţiunile", a declarat Raimundas Karoblis, ministrul Apărării din Lituania.

Alexandr Lukașenko (președintele reales al Belarusului) și Vladimir Putin (președintele Rusiei)

Rusia a anunțat că va oferi asistență militară Belarusului în caz de necesitate

Rusia a anunţat în această dimineaţă că i-a transmis lui Aleksandr Lukaşenko disponibilitatea de a oferi asistenţă militară în caz de necesaitate, în contextul protestelor.

Sâmbătă, Kremlinul a anunţat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a declarat încrezător că problemele din Belarus se vor rezolva, după ce a discutat prin telefon, cu omologul său de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko.

Miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene s-au pronunţat, vineri după-amiază, în favoarea impunerii de sancţiuni Belarusului, în contextul acţiunilor de reprimare produse după scrutinul prezidenţial contestat puternic de opoziţie.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a cerut autorităţilor din Belarus să înceteze reprimarea protestelor.

Tânăr arestat de forțele de ordine în timpul unui protest din Minsk împotriva președintelui Lukașenko

Proteste violente în Belarus soldate cu morți și răniți. Oamenii acuză fraudarea alegerilor

Potrivit rezultatelor finale, anunţate vineri de Comisia Electorală Centrală, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a câştigat scrutinul prezidenţial cu 80,1% din voturi, iar principalul candidat al opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 10,12%.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. Cel puţin doi protestatari au murit, iar câteva mii au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor din Belarus.

Pe fondul presiunilor, Administraţia Aleksandr Lukaşenko a semnalat vineri că este dispusă la "dialog obiectiv" cu partenerii străini pentru depăşirea crizei politice.

Administraţia Vladimir Putin a denunţat, joi, tentativele străine în sensul destabilizării Belarusului. Rusia "observă tentative clare de ingerinţe externe cu scopul divizării societăţii şi destabilizării situaţiei din Belarus", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.

×
Subiecte în articol: Belarus NATO
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close