Antena 3 CNN Externe Preşedintele Armeniei şi-a dat demisia, după ce a criticat puterile limitate ale biroului prezidenţial

Preşedintele Armeniei şi-a dat demisia, după ce a criticat puterile limitate ale biroului prezidenţial

Președintele Armeniei, Armen Sarkissian, a demisionat din funcție, astăzi, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, relatează Reuters.

Preşedintele Armeniei şi-a dat demisia, după ce a criticat puterile limitate ale biroului prezidenţial
Sursa foto: Hepta | Sputnik / Aram Nersesyan
de Alin Tarnovschi    |    23 Ian 2022   •   19:54

Sarkissian a fost într-o dispută cu prim-ministrul Nikol Pashinyan anul trecut pe o serie de probleme, inclusiv pe demiterea șefului forțelor armate.

În declarația sa din anunț, Sarkissian a criticat puterile limitate ale biroului prezidențial și a condamnat atacurile asupra funcției prezidențiale din partea „diverselor grupuri politice”.

„Președintele nu are instrumentele necesare pentru a influența procesele radicale ale politicii interne și externe în aceste vremuri dificile pentru țară și națiune”, a scris el.

„Avem o situație paradoxală în care președintele trebuie să fie un garant al statului fără a avea de fapt vreun instrument real”, a mai spus Sarkissian.

Sarkissian a mai spus că decizia sa nu este una emoțională, ci pleacă dintr-o anumită logică.

×
Subiecte în articol: armenia Armen Sarkissian
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close