Procurorul general al Ungariei a cerut, marți, ridicarea imunităţii parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar şi, în alte dosare, pentru doi foşti miniştri ai ex-premierului naţionalist Viktor Orban. Premierul maghiar este acuzat de furt. Pete Magyar ar fi luat telefonul unui bărbat care îl filma, în 2024, într-un club, și l-a aruncat în Dunăre. Liderul Tisza a descris ancheta drept „o rușine”, relatează Agerpres.
În afară de dosarul în care este anchetat Magyar, anunțul procurorului general interimar Istvan Lajtar este primul care îi vizează pe înalți oficiali din epoca Orban.
Acuzațiile împotriva lui Peter Magyar
Peter Magyar, un conservator pro-european care a ajuns la putere după victoria partidului său Tisza la alegerile parlamentare din aprilie, punând capăt guvernării de 16 ani a naţionalistului Viktor Orban, este vizat de o anchetă pentru furt.
Incidentul ar fi avut loc în 2024. Atunci, Magyar ar fi luat telefonul unui bărbat dintr-un club de noapte în timp acesta ce îl filma, şi l-a aruncat în Dunăre.
El a denunţat ancheta ca fiind o „ruşine”.
Parlamentul European a refuzat anul trecut să-i ridice imunitatea de eurodeputat.
Acuzații împotriva miniștrilor din epoca Orban
Ancheta care îl priveşte pe Balazs Hanko, membru al partidului Fidesz al lui Viktor Orban şi fost ministru al Culturii şi Inovării, se referă la presupusa delapidare a 47 de milioane de euro din fonduri publice, despre care se pare că au fost folosite în special pentru finanţarea campaniei electorale din 2026.
Anchetatorii au confiscat serverele partidului în iulie, determinându-l pe Viktor Orban să denunţe procedurile ca fiind o tentativă de a aduce prejudicii formaţiunii politice.
Miklos Sesztak, deputat de la partidul KDNP, aliat al Fidesz, şi fost ministru al Dezvoltării Naţionale în guvernul lui Orban, este suspectat că a primit mită de milioane de euro în timpul achiziţionării de autobuze second-hand la preţuri umflate între 2014 şi 2018.
Aceste evoluţii vin în contextul în care Peter Magyar şi noul preşedinte numit de propria majoritate, Andras Baka, fost preşedinte al Curţii Supreme, au intrat în conflict cu privire la numele următorului procuror general.
Fostul procuror general a demisionat în iulie, sub presiunea noii majorităţi, care a făcut campanie cu o platformă de combatere a corupţiei.