Antena 3 CNN Externe Putin a ajuns la Beijing. El e așteptat „la un ceai” de președintele chinez, Xi Jinping

Putin a ajuns la Beijing. El e așteptat „la un ceai” de președintele chinez, Xi Jinping

M.L.
1 minut de citit Publicat la 20:49 19 Mai 2026 Modificat la 20:49 19 Mai 2026
Putin Xi beau ceai
Putin și Xi beau un ceai, în timpul vizitei făcute de liderul chinez la Moscova, în luna mai, anul trecu. Imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a ajuns marți la Beijing, unde se află într-o vizită oficială timp de două zile, informează Tass.

Consilierul lui Putin pe politică externă, Iuri Ușakov, a spus că liderul rus va avea o „agendă foarte încărcată” în cadrul vizitei din China.

Cel mai important și așteptat eveniment este întâlnirea „la un ceai” dintre Putin și liderul chinez Xi Jinping.

Discuția dintre Putin și Xi se va desfășura într-un cadru restrâns și va fi precedată de runde de negocieri ruso-chineze șio întâlnire a liderului de la Kremlin cu șeful guvernului chinez, Li Qiang.

La sosirea pe aeroportul din Beijing Putin a fost primit cu o gardă de onoare și a fost întâmpinat de un grup de elevi și studenți chinezi, care au fluturat stegulețe ale Rusiei și Chinei și mesaje de „Bine ați venit”.

Vladimir Putin a fost întâmpinat pe covorul roșu de șeful comisiei de politică externă din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, ministrul de Externe, Wang Yi, ambasadorul Chinei la Moscova, Zhang Hanhui, ambasadorul rus la Beijing, Igor Morgulov și alți membri ai staffului diplomatic.

La finalul ceremoniei de primire, Putin s-a urcat la bordul limuzinei prezidențiale Aurus, care l-a transportat la reședința pe care autoritățile chineze i-au pus-o la dispoziție. Limuzina lui Putin a fost adusă special din Rusia dar numerele de înmatriculare au fost înlocuite cu unele chinezești, pe fond negru - culoare folosită la numerele de înmatriculare ale mașinilor corpului diplomatic din China.

 

 
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close