Antena 3 CNN Externe Putin ameninţă Occidentul cu "o nouă armă foarte avansată", despre care spune că a fost testată cu succes

Putin ameninţă Occidentul cu "o nouă armă foarte avansată", despre care spune că a fost testată cu succes

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 16:47 10 Oct 2025 Modificat la 23:57 10 Oct 2025
rachete nucleare
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Rusia ar putea anunţa, cât de curând, apariţia unei noi arme. Vladimir Putin a spus, într-o conferinţă de presă după vizita din Tadjikistan, că arma "trece testele" Rusiei, ameninţând că "noutatea mijloacelor noastre de descurajare nucleară este mai mare decât cea a oricărui alt stat nuclear", scrie TASS.

"Cred că în viitorul apropiat vom avea ocazia să raportăm despre noua armă pe care am anunțat-o odată. Se pare că aceasta trece testele noastre. Totul decurge bine", a spus Vladimir Putin.

Putin a subliniat că, în ceea ce privește componenta intercontinentală, noutatea și modernitatea armelor rusești pe mare și în aer se află "la un nivel foarte ridicat".

"Noutatea mijloacelor noastre de descurajare nucleară este mai mare decât cea a oricărui alt stat nuclear. Și dezvoltăm toate acestea foarte activ. Ceea ce am spus în trecut, în anii trecuți, se dezvoltă, ne amintim de asta", a subliniat el.

În plus, Rusia testează şi o rachetă supranumită "Cernobîlul Zburător". Racheta face parte din așa-numitele "superarme" ale Rusiei, prezentate de Putin în 2018: Burevestnik, rachetele hipersonice Avangarde, Zirkon și Kinjal, "Torpila Apocalipsei" Poseidon și racheta nucleară balistică "Satan".

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat joi că eforturile Rusiei şi Statelor Unite de a pune capăt conflictului din Ucraina sunt încă în desfăşurare, părând astfel să contrazică declaraţiile făcute cu o zi înainte de ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close