Antena 3 CNN Externe Putin cere ca Rusia să se alăture primelor cinci economii mondiale în următorii zece ani

Putin cere ca Rusia să se alăture primelor cinci economii mondiale în următorii zece ani

Putin cere ca Rusia să se alăture primelor cinci economii mondiale în următorii zece ani
20 Apr 2011   •   13:48

Rusia trebuie să devină una dintre primele cinci economii mondiale în următorii zece ani pentru a evita interferenţele în afacerile ei, a declarat premierul Vladimir Putin, miercuri, citează Ria Novosti.

"În lumea modernă, mereu se va găsi cineva care să vină şi să îţi dea sfaturi despre ce politică să urmezi şi modul în care să operezi în ţara ta dacă este slabă", a declarat Putin într-un discurs susţinut în Duma de Stat.

"Ţara trebuie să fie independentă şi puternică pentru a se feri de aceste interferenţe în afacerile interne. Rusia trebuie să devină una dintre cele mai dezvoltate cinci economii din lume", a mai spus Putin.

În 2000, când a fost ales pentru prima oară preşedinte, Putin a declarat că Rusia trebuie să ajungă cel puţin la nivelul dezvoltării economice a Portugaliei, cel mai sărac stat european de atunci.

Putin a mai spus că Rusia va trebui să îşi dubleze, măcar, productivitatea muncii în următorul deceniu.


×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia Duma de Stat
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close