Foștii consilieri prezidențiali Iulian Fota și Cristian Diaconescu au avertizat, joi, în intervențiile lor la Antena 3 CNN că trebuie luat tot mai în serios scenariul în care Rusia nu se va opri doar la teritoriile ucrainene și va testa în viitor solidaritatea NATO.
Iulian Fota a declarat la Top News că Rusia va încerca să redeseneze harta securității europene, astfel încât să ne întoarcem înainte de anul 1997, când statele din Europa Centrală și de Est nu făceau parte din NATO.
“Rușii ne-au spus încă din vara anului 2021 că ei vor nu numai Ucraina, ei vor să fie discutată toată situația de securitate din Europa Centrală și de Est, au avut pretenții maximale și atunci, NATO să se retragă la linia din 1997 și presupun că în continuare, în dialogul cu SUA vor să construiască reguli noi de securitate în Europa Centrală. Nu au avut nicio sfială să spună că vor finlandizarea Europei Centrale, fără americani pe teritoriu, fără francezi pe teritoriu, fără cantități mari de armament occidental. Tot ce se discută zilele astea are importanță directă pentru noi. Frica mea e că în aceste zile, în aceste săptămâni se hotărăște și soarta noastră”, a precizat Iulian Fota.
România este în prima linie în cazul unui Război
El a atras atenția, în legătură cu discuțiile despre planul de pace propus de Donald Trump, că nu este clar dacă se va ajunge la un acord în urma discuțiilor, pentru că în continuare Rusia are pretenții maximale.
“Noi încă nu știm lucrul ăsta. Donald Trump a dat niște declarații îngrijorătoare, dar știm cum e Donald Trump, uneori spune lucruri care nu se confirmă în realitate. Deci rămâne să vedem ce rămâne din Ucraina, după aceste negocieri”.
Cât privește extinderea de către Rusia a teritoriilor ocupate în Ucraina, astfel încât să controleze așa numita Novorusia, Iulian Fota a precizat că deși această regiune nu a cuprins din punct de vedere istoric Gurile Dunării, rușii pot să nu țină cont de asta:
“Gurile Dunării ni le-au luat nouă undeva pe la 1877, în Războiul nostru de Independență. Chiar puțin mai devreme. Deci Gurile Dunării în mod normal nu fac parte din Novorusia, dar știți cum e la ruși, uneori operează istoria într-o manieră foarte elastică și o duc unde vor ei”.
Rusia ar putea fi încurajată să lanseze un război cu statele NATO de lipsa de interes a SUA pentru Europa, a mai precizat Iulian Fota:
“Pregătirea pentru scenariul de viitor în cazul în care Rusia, încurajată de concesiile americane și eventual încurajată de altă relație cu SUA, pentru că zilele acestea am avut Strategia americană care e foarte păcătoasă și care mi se pare un pericol în plus pentru România, deci o Rusie încurajată de o Americă înțelegătoare, ar putea avea ambiții mult mai mari și ar începe războiul cu România, pentru că noi suntem în prima linie”.
Cristian Diaconescu: Ce e destul de sigur e testarea solidarității NATO
Cristian Diaconescu este un alt fost consilier prezidențial care a atras atenția la Antena 3 CNN despre faptul că Rusia ar putea să extindă conflictul din Ucraina. El a spus că mesajul șefului NATO, Mark Rutte, despre perspectiva unui nou război de amploare, ar trebui luat în serios:
“Aș lua extrem de serios avertismentul lui Mark Rutte. Nu glumește, nu face declarații pentru a genera emoții, este extrem de pragmatic. O astfel de declarație ar trebui să apară pe toate gardurile și pe toate locurile de afișare electorală din statele NATO, inclusiv din România. Este o declarație care generează un nivel de așteptare extrem de preocupant”.
Cristian Diaconescu a spus că dacă războiul din Ucraina se prelungește, este posibil ca Rusia să testeze Articolul 5 al alianței:
"Dacă se prelungește această agresiune, ce e destul de sigur e testarea solidarității NATO, prin mijloace până la limita articolului 5. A pica acest test presupune și absența solidarității .
De la Polonia în sus spre statele baltice, Danemarca, Suedia, Finalanda sunt pachete de cooperare inclusiv cu americanii din punctul de vedere al acomodării regionale. Acolo e foarte întărită zona. La noi este o diferență. După modesta mea părere, destul de mare".
Referitor la un posibil atac militar al Rusiei împotriva unui stat NATO, șeful armatei olandeze, generalul Onno Eichelsheim, a precizat că nu are nicio îndoială că va fi aplicat Articolul 5 din Tratatul NATO. Pe de altă parte, el a precizat că Rusia va fi capabilă să lanseze un astfel de atac în termen de 18-24 de luni de la încetarea războiului din Ucraina.
Amintim că generalul în rezervă Cristian Barbu a avertizat pentru Antena3.ro că „extinderea”, anunțată de Putin, a atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene la Marea Neagră, poate include și utilizarea de rachete balistie sau de croazieră, care să țintească inclusiv infrastructurile portuare aflate chiar la granița cu România. Un astfel de scenariu ar trebuie discutat și analizat CSAT și ar provoca „un stres militar extraordinar” pentru România.