Antena 3 CNN Externe Războiul civil din Siria ia amploare. Sute de oameni mor zilnic. Bashar al-Assad nu renunţă la putere

Războiul civil din Siria ia amploare. Sute de oameni mor zilnic. Bashar al-Assad nu renunţă la putere

Războiul civil din Siria ia amploare. Sute  de oameni mor zilnic. Bashar al-Assad nu renunţă la putere
Sursa foto: Foto: AP/Agerpres
20 Iul 2012   •   07:23

Luptele au făcut joi aproape 250 de victime, cea mai mare cifră în 16 luni de revoltă, potrivit organizaţiilor societăţii civile siriene. Insurgenţii au preluat controlul frontierei cu Irakul şi, parţial, al celei cu Turcia. Preşedintele Bashar al-Assad nu dă niciun semn că ar renunţa la putere: el a apărut din nou la televiziune, după ce s-a spus că ar fi fost rănit în atentatul în care şi-au pierdut viaţa trei din colaboratorii săi apropiaţi.

Surse ale rebelilor sirieni afirmau că Başar al-Assad ar fi fost rănit în explozia de miercuri, care l-a ucis, între alţii, pe cumnatul său. Potrivit altor zvonuri, preşedintele şi-ar fi trimis soţia în Rusia şi s-ar fi refugiat, el însuşi, în regiunea controlată de comunitatea sa religioasă. Pentru a pune capăt speculaţiilor, televiziunea l-a prezentat pe Assad împreună cu noul ministru al apărării. Dar înregistrarea, fără sunet, menţine, încă, unele semne de întrebare.



Între timp, luptele continuă iar insurgenţii fac noi progrese. Ei controlează acum întreaga frontieră cu Irakul şi au ocupat şi un post de control la graniţa cu Siria. Unul din primele lor gesturi a fost distrugerea simbolică a portretelor lui Başar al-Assad.

La Damasc, forţele regimului, susţinute de tancuri şi blindate, încearcă să recâştige terenul pierdut. Armata le-a cerut civililor să părăsească zonele de luptă, ceea ce mulţi făcuseră deja, fără a mai aştepta indicaţii.

La ONU, o rezoluţie care ameninţa cu noi sancţiuni regimul lui Assad a fost respinsă prin dreptul de veto al Rusiei şi Chinei. Poziţia acestora a fost sever criticată de statele occidentale. Atitudinea Moscovei a fost condamnată şi la Bucureşti, printr-o manifestaţie a imigranţilor sirieni din România, în faţa ambasadei ruse.



×
Subiecte în articol: Siria razboi siria Irak turcia Bashar al-Assad
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close