Antena 3 CNN Externe Rusia. Aproximativ 300 de manifestanţi cer demisia lui Vladimir Putin

Rusia. Aproximativ 300 de manifestanţi cer demisia lui Vladimir Putin

Rusia. Aproximativ 300 de manifestanţi cer demisia lui Vladimir Putin
Sursa foto: Foto: bhtimes.blogspot.com
23 Oct 2010   •   18:07

Aproximativ 300 de militanţi ai opoziţiei s-au reunit sâmbătă la Moscova în cadrul unei manifestaţii autorizate pentru a cere demisia premierului Vladimir Putin şi dizolvarea Parlamentului, relatează AFP.
   
Manifestanţii arborau pancarte pe care se putea citi "Putin trebuie să plece", "Funcţionari, nu mai furaţi!" sau "Daţi-ne alegeri anticipate libere". Reuniunea a avut loc în piaţa Puşkin, din centrul Moscovei, la câteva sute de metri de Kremlin.
   
Trei militanţi ai mişcării de opoziţie "Frontul de Stânga" ar fi fost reţinuţi, potrivit liderului acestei formaţiuni, Serghei Udalţov, citat de agenţia rusă Interfax.
   
Poliţia din Moscova a declarat pentru RIA Novosti că nu a avut loc nici o reţinere sâmbătă.
   
Majoritatea manifestaţiilor opoziţiei nu primesc autorizaţie din partea autorităţilor moscovite, iar poliţia le dispersează fără menajamente.
   

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia Moscova manifestanti
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close