Antena 3 CNN Externe Franța, paralizată de greve și marșuri de protest | "Jumătate de milion de oameni în stradă doar la Paris", anunță sindicatul CGT

Franța, paralizată de greve și marșuri de protest | "Jumătate de milion de oameni în stradă doar la Paris", anunță sindicatul CGT

Parisul și marile orașe din Franța sunt scena unor ample marșuri de protest, dublate de greve în mai multe sectoare economice, la 12 zile după ampla acțiune de stradă numită "Joia Neagră", care a mobilizat peste un milion de oameni în toată țara.

de Adrian Iclozan    |    31 Ian 2023   •   17:33

La fel ca și în data de 19 ianuarie, protestele de marți vizează planul președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, din 2030.

Însă populația își exprimă nemulțumirea și față de degradarea nivelului de trai, în contextul climatului economic complicat la nivel occidental, influențat de războiul din Ucraina.

Opt mari centrale sindicale se află în spatele acțiunii de marți, care a perturbat activitatea în școli, în transportul public și în rafinării.

Presa internațională semnalează că în mai multe orașe participarea este, aparent, mai mare decât pe 19 ianuarie. Dar la Paris situația era diferită în cursul după-amiezii, după cum a transmis pentru Antena 3 CNN corespondentul CNN Melissa Bell.

Citește și: Centrul Parisului s-a transformat în câmp de luptă. Protestatarii s-au luat la bătaie cu poliția în "Joia Neagră"

"La protestele din 19 ianuarie, sindicatele au anunțat participarea a două milioane de oameni în stradă, în timp ce autoritățile au comunicat că au fost ceva mai mult de un milion de protestatari.

Astăzi, la Paris, participarea pare să fie ceva mai redusă decât pe 19 ianuarie, în contextul în care sindicatele încearcă să păstreze un echilibru al presiunii populare", a relatat Melissa Bell.

Pe de altă parte, sindicatul CGT a anunțat 500.000 de oameni în stradă, marți-după amiază, doar la Paris, conform BFMTV.

În ciuda amplei opoziții populare, guvernul președintelui Macron susține în continuare reforma pensiilor, respinsă de două treimi dintre cetățeni, după cum arată sondajele de opinie.

Soarta legii în Parlamentul francez este incertă: fără o majoritate în forul legislativ, guvernul va trebui să se bazeze pe voturile Republicanilor - de dreapta - la fel de mult ca și pe voturile propriilor parlamentari.

BBC consemnează că înaintea protestului principal din Paris, zeci de mii de oameni se adunaseră la Toulouse, Marsilia, Nisa, Saint Nazaire, Nantes și Rennes.

Lider politic din opoziție: "Macron va pierde, nimeni nu-i vrea reformele"

Autoritățile au mobilizat 11.000 de polițiști pentru a acoperi demonstrațiile anunțate în 200 de orașe și comune.

"Este cert că Macron va pierde. Nimeni nu-i vrea reformele și, cu cât timpul trece, cu atât crește și opoziția față de ele", spune liderul de extremă-stânga Jean-Luc Melenchon. 

BBC o citează pe Karima, o femeie de 62 de ani care a venit marți la protestul din Paris cu o pancartă și care spune că planurile guvernului lovesc în femei mult mai tare decât în bărbați.

"Multe dintre noi au carierele distruse și vor trebui să muncească mai mult decât bărbații pentru a primi pensie întreagă", a spus ea, conform sursei citate. 

Cine participă la grevele din Franța

Presa internațională arată că, marți, transporturile în Franța au fost perturbate sever: circulă doar unul din trei trenuri de mare viteză și doar două linii de metrou fără conductor în Paris.

Pe una dintre principalele linii supraterane din capitala franceză au fost semnalate aglomerații mari.

Sindicatul CGT a anunțat că cel puțin trei sferturi dintre muncitori au încetat lucrul la marile rafinării de petrol și la depozitele de combustibil ale TotalEnergies. Compania menționată a transmis însă că numărul greviștilor este mult mai mic.

De asemenea, centralele electrice au raportat o reducere a producției după ce muncitorii au intrat în grevă la principala companie de electricitate, EDF.

Unul dintre principalele sindicate ale profesorilor a declarat că aproximativ 55% dintre cadrele didactice din gimnazii au intrat în grevă, în timp ce guvernul a anunțat că procentajul este ceva mai mare de 25%.

Elevii de liceu au organizat proteste în fața unor școli, iar studenții au anunțat că vor ocupa Universitatea de Științe Politice din Paris în sprijinul greviștilor.

Foto: poliția respinge participanții la demonstrațiile contra reformei pensiilor, Nantes, Franța, 31 ianuarie 2023

×
Subiecte în articol: greve Franta reforma pensiilor Melissa Bell
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close