Antena 3 CNN Externe Trei foşti preşedinţi ai Ucrainei susţin planul de pace propus de Poroşenko pentru estul Ucrainei

Trei foşti preşedinţi ai Ucrainei susţin planul de pace propus de Poroşenko pentru estul Ucrainei

Trei foşti preşedinţi ai Ucrainei susţin planul de pace propus de Poroşenko pentru estul Ucrainei
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
de S.T.    |    20 Iun 2014   •   10:36

Foştii preşedinţi ucraineni Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko, au anunţat joi seara că susţin planul de pace propus de actualul preşedinte Petro Poroşenko, privind soluţionarea situaţiei în estul Ucrainei, relatează agenţia oficială Ukrinform.

"Încetarea confruntărilor în regiunile Doneţk şi Lugansk şi crearea condiţiilor necesare pentru revenirea oamenilor la un mod de viaţă normal reprezintă astăzi o sarcină strategică", au afirmat foştii preşedinţi, potrivit unui comunicat comun.

De asemenea, ei au subliniat că actualul preşedinte ucrainean şi Guvernul trebuie să consolideze "imediat" securitatea la frontierele cu Rusia, fapt ce "ar asigura pacea în Ucraina şi ar garanta că niciun duşman de pe teritoriul statului vecin nu va pătrunde pe pământul nostru".

"Un prim pas politic ar trebui să fie un dialog cu privire la implementarea planului lui Poroşenko, precum şi redactarea unei noi versiuni a Constituţiei ucrainene", apreciază Kravciuk, Kucima şi Iuşcenko.

Potrivit Ukrinform, planul de pace al lui Poroşenko include 14 puncte cu privire la soluţionarea crizei în estul Ucrainei şi urmează să fi anunţat vineri. Luni, acest plan ar trebui să fie prezentat Consiliului Uniunii Europene.

Planul lui Poroşenko vizează în special consolidarea securităţii la frontierele ţării şi încetarea focului în zonele de conflict.

×
Subiecte în articol: Viktor Iuscenko Petro Porosenko Ucraina
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close