Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi-a exprimat din nou scepticismul că Reza Pahlavi, fiul aflat în exil al ultimului șah al Iranului, ar putea conduce Iranul în viitor, însă nu a indicat un alt potențial lider, relatează BBC. Prințul moștenitor al Iranului trăieşte în exil din ianuarie 1979 şi încă speră să se întoarcă pe scena politică iraniană.
În cadrul întâlnirii care a avut loc marți în Biroul Oval de la Casa Albă cu cancelarul german Friedrich Merz, Donald Trump a refuzat să nominalizeze o altă persoană, afirmând că "majoritatea celor pe care îi aveam în vedere sunt morți".
În vârstă de 65 de ani, Reza Pahlavi a susținut că este "într-o poziție unică" pentru a conduce un guvern de tranziție și a indicat că ar fi dispus să revină în Iran cât mai curând posibil, pentru prima dată în 47 de ani.
Liderul american a reiterat însă public îndoielile privind faptul că prințul moștenitor aflat în exil ar avea sprijinul necesar în rândul iranienilor din țara sa. Totodată, în cursul zilei de ieri, Donald Trump l-a descris pe Reza Pahlavi ca fiind o persoană "simpatică", au scris jurnaliştii de la Al Jazeera.
Vorbind cu Friedrich Merz, preşedintele SUA a spus că, deși "unii oameni îl plac" (n.r.: pe Reza Pahlavi), administrația nu "s-a gândit prea mult la asta".
Donald Trump a afirmat că nu este sigur "cum ar fi perceput în propria sa țară". Ulterior, liderul de la Casa Albă a adăugat: "Nu știu dacă țara lui i-ar accepta sau nu conducerea. Cu siguranță, dacă ar face-o, pentru mine ar fi în regulă".
În schimb, Trump a spus că crede că cineva aflat deja în interiorul Iranului "ar fi mai potrivit". Totuși, nu a indicat niciun potențial candidat.
"Majoritatea celor pe care îi aveam în vedere sunt morți", a declarat el, potrivit BBC.
Ultimul lider al țării, ayatollahul Ali Khamenei – împreună cu o mare parte dintre cei mai înalți oficiali ai regimului – a fost ucis în primul val de lovituri americane și israeliene. O altă lovitură, care ar fi vizat lideri iranieni rămași în viață, a avut loc marți, a confirmat Trump.
Ca posibil model de succes, preşedintele SUA a indicat Venezuela, unde "am păstrat guvernul complet intact" după capturarea lui Nicolas Maduro, pe 3 ianuarie.
Pahlavi trăiește în exil în SUA, în principal în zona Washington DC. El urmează să participe la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC), cea mai mare reuniune a activiștilor conservatori din țară, organizată în Texas la sfârșitul lunii martie.
Într-un interviu acordat CBS pe 1 martie, Reza Pahlavi a declarat că este convins că iranienii au încredere în el pentru că "nu mă pot asocia în niciun fel cu revoluția sau cu acest regim".
Tatăl lui Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, a fost înlăturat de la putere în revoluția din 1979, condusă în mare parte de ayatollahul Ruhollah Khomeini, predecesorul lui Ali Khamenei, asasinat recent.
Revoluția a reunit o coaliție largă de grupuri de opoziție, nemulțumite de ceea ce considerau a fi regimul autoritar al șahului și problemele economice, precum și de eforturile de modernizare care au destabilizat zonele rurale și au nemulțumit clericii tradiționali, deranjați de secularizare.
Deși Reza Pahlavi a spus că nu se așteaptă la o "susținere oficială” din partea vreunui lider străin, "milioane de iranieni din interiorul și din afara Iranului îmi strigă numele”.
Sute de mii de protestatari au ieșit în stradă în orașe din SUA și Europa în februarie, după apelul lui Reza Pahlavi la o "zi globală de acțiune" în solidaritate cu protestele care au cuprins orașe iraniene în decembrie și ianuarie.
Zeci de mii de persoane au fost ucise în reprimarea acestor proteste de către guvernul iranian, Donald Trump estimând marți numărul victimelor la 35.000.
De la începutul conflictului, sâmbătă, peste 1.700 de ținte au fost lovite în Iran, potrivit Comandamentului Central al SUA, structura militară responsabilă pentru Orientul Mijlociu și părți din sudul și centrul Asiei.