Antena 3 CNN Externe Trump trimite nava lansatoare de rachete USS Gravely la 10 kilometri de Venezuela. Maduro: Vom evita acest război

Trump trimite nava lansatoare de rachete USS Gravely la 10 kilometri de Venezuela. Maduro: Vom evita acest război

A.I.
1 minut de citit Publicat la 22:41 26 Oct 2025 Modificat la 22:41 26 Oct 2025
USS Gravely
Nava americană de război USS Gravely a ajuns la Port au Spain, la 10 kilometri de Venezuela. Foto: Getty Images

Nava americană lansatoare de rachete USS Gravely a sosit duminică în Trinidad-Tobago, un mic arhipelag situat la circa 10 km de Venezuela, în contextul în care președintele american Donald Trump accentuează presiunea asupra liderului Nicolas Maduro, transmite Agerpres, care citează AFP.

Nava militară a putut fi văzută duminică dimineața în largul capitalei Port of Spain.

Sosirea USS Gravely şi a unei unități de pușcași marini americani "pentru exerciții cu armata din Trinidad-Tobago", fusese anunțată joi de guvernul acestei țări cu 1,4 milioane de locuitori.

Presa internațională menționează că Washingtonul a trimis șapte nave de război în Caraibe și una în Golful Mexic, despre care a comunicat oficial că efectuează operațiuni împotriva traficului de droguri, vizând în special Venezuela şi pe președintele Maduro.

Președintele american a anunțat, de asemenea, sosirea unui portavion în zonă.

SUA au lansat de la începutul lunii septembrie cel puțin zece atacuri aeriene în Caraibe asupra unor ambarcațiuni prezentate ca fiind ale unor traficanți de droguri.

Maduro acuză SUA că vor să-l dea jos pentru a pune mâna pe petrolul din Venezuela

Aceste lovituri au ucis cel puțin 43 de persoane, potrivit unui bilanț alcătuit de AFP pe baza datelor guvernului american.

Maduro, care respinge acuzațiile de trafic de droguri, a acuzat vineri SUA că "inventează un război etern".

"Au promis să nu mai intre niciodată în război şi inventează un război pe care noi îl vom evita", a acuzat liderul de la Caracas.

El susține că administrația lui Donald Trump încearcă să-l răstoarne de la putere pentru a pune mâna pe rezervele de petrol ale Venezuelei.

Șefa guvernului din Trinidad-Tobago, Kamla Persad-Bissessar, este o susținătoare fățișă a lui Donald Trump.

Ea a adoptat, imediat după venirea la putere în mai 2025, un discurs virulent contra puterii din Venezuela şi a imigrației şi infracționalității alimentate de Caracas în țara sa.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close