Antena 3 CNN Externe UE cere deschiderea unei anchete independente în legătură cu violenţele de la Odesa

UE cere deschiderea unei anchete independente în legătură cu violenţele de la Odesa

UE cere deschiderea unei anchete independente în legătură cu violenţele de la Odesa
Sursa foto: Foto: telegraph.co.uk
03 Mai 2014   •   23:14

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a cerut sâmbătă deschiderea unei anchete independente, cu scopul de a-i identifica pe responsabilii de violenţele care au provocat vineri, la Odesa, în sudul Ucrainei, moartea a peste 40 de persoane, scrie AFP.
   
"Faptele care au condus la pierderea tragică a atâtor vieţi omeneşti trebuie identificate printr-o anchetă independentă, iar responsabilii de aceste acte ucigaşe trebuie aduşi în faţa justiţiei", a declarat Ashton, citată într-un comunicat.
   
"UE îndeamnă toate părţile la cea mai mare reţinere şi să nu exploateze această tragedie pentru a genera şi mai multă ură, diviziuni şi violenţă gratuită", continuă şefa diplomaţiei europene, care a adresat totodată "condoleanţe familiilor victimelor".
   
Patruzeci şi două de persoane, potrivit poliţiei, au murit vineri, la Odesa, în confruntările care au avut loc între apărători ai unităţii Ucrainei şi separatişti proruşi. Printre cele 42 de victime figurează şi zeci de militanţi proruşi morţi în incendiul izbucnit la Casa Pensiilor, unde s-au baricadat.
   
"Toate forţele politice trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să înceapă un dialog pentru a găsi o ieşire comună din criză. Toţi semnatarii Acordului de la Geneva din 17 aprilie trebuie să-şi sporească eforturile pentru ca acesta să fie aplicat", a adăugat Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
   
Acordul de la Geneva, încheiat între autorităţile de la Kiev, Rusia, Statele Unite şi UE, are ca obiectiv dezescaladarea situaţiei din Ucraina.

×
Subiecte în articol: Rusia catherine ashton
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close