Antena 3 CNN Externe Un fost prim-ministru italian avertizează: "O victorie a extremei drepte în Franța ar însemna sfârșitul Uniunii Europene"

Un fost prim-ministru italian avertizează: "O victorie a extremei drepte în Franța ar însemna sfârșitul Uniunii Europene"

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 17:28 20 Oct 2025 Modificat la 17:28 20 Oct 2025
matteo renzi
Matteo Renzi a fost prim-ministrul Italiei între 2014-2016. Foto: Profimedia Images

Un fost prim-ministru al Italiei, Matteo Renzi, a avertizat luni că o victorie a extremei drepte în Franţa, la prezidenţialele preconizate în 2027, ar însemna "sfârşitul Uniunii Europene aşa cum o cunoaştem". Potrivit lui, ascensiunea acestei ideologii este o simplă "consecinţă" a principalului conflict cu care se confruntă UE: "blocarea visului european, a Europei ca loc al păcii, fără războaie", scrie Agerpres.

Renzi a lansat acest avertisment chiar dacă personal consideră că "nu extrema dreaptă" este cea mai mare problemă cu care se confruntă Europa la ora actuală. Potrivit lui, ascensiunea acestei ideologii este o simplă "consecinţă" a principalului conflict cu care se confruntă UE.

"Problema pe care o avem este blocarea visului european (...), a Europei ca loc al păcii, al prosperităţii, un loc în care războaiele au fost eradicate", a declarat Matteo Renzi în cadrul unei intervenţii la forumul internaţional World in Progress, de la Barcelona.

Renzi, care a participat la aceeaşi masă rotundă cu Josep Borrell, fostul înalt reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate, a afirmat că în prezent "Europa s-a blocat ea însăşi, iar birocraţia a luat locul politicii", existând o problemă importantă de "supra-reglementare".

"În acest context, extrema dreaptă are posibilitatea de a înregistra o creştere incredibilă în urma greşelilor noastre", a afirmat fostul prim-ministru al Italiei între 2014 şi 2016.

Renzi s-a referit la situaţia din Franţa, pe care o consideră "adevăratul bolnav al Europei", având în vedere instabilitatea politică din această ţară, cu trei prim-miniştri într-un an şi dificultăţi majore în aprobarea bugetului pentru 2026.

"Dacă (la alegerile prezidenţiale din 2027) vor câştiga Jordan Bardella sau Marine Le Pen, ar fi sfârşitul Uniunii Europene aşa cum o cunoaştem", a prezis el.

În opinia sa, pentru a evita acest rezultat, "stânga radicală nu este răspunsul" şi că "singura cale" este "crearea unei noi posibilităţi în centru-stânga", care să ducă la devansarea "lui Bardella sau Le Pen în turul doi".

Evocând jaful de duminică de la Muzeul Luvru din Paris, Matteo Renzi a afirmat că "este foarte trist, dar exact asta s-a întâmplat şi cu marile valori europene în ultimii 20 de ani în politică".

În cadrul acestui panel, Borrell a subscris ideilor expuse de Renzi, spunând că, dacă extrema dreaptă reprezentată de Le Pen ar câştiga, "proiectul european ar fi putea fi grav afectat". 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close