Antena 3 CNN Externe Unele companii aeriene din Emiratele Arabe Unite anunță reluarea limitată a zborurilor din Orientul Mijlociu

Unele companii aeriene din Emiratele Arabe Unite anunță reluarea limitată a zborurilor din Orientul Mijlociu

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 09:12 03 Mar 2026 Modificat la 09:20 03 Mar 2026
poza făcută în Dubai la apus, iar pe lângă clădiri se vede şi un avion în aer
Evacuarea turiştilor din zonele de conflict s-a intensificat luni prin zboruri speciale din Emirate. Sursa foto: Getty Images

Evacuarea călătorilor blocați în diferite destinaţii din cauza războiului în extindere din Orientul Mijlociu s-a intensificat luni prin zboruri speciale din Emiratele Arabe Unite și reluarea parțială a curselor aeriene către Jeddah, un oraş din Arabia Saudită și Muscat, capitala statului Oman, relatează The Guardian. Totodată, oficialii din cadrul Departamentului de Stat al SUA i-au avertizat pe americani să părăsească zona folosind zboruri comerciale, "din cauza riscurilor de securitate".

Anunțul oficial a venit marți dimineață, când marii operatori din India au confirmat restabilirea unor legături comerciale limitate. Decizia are scopul de a repatria mii de pasageri blocați în regiune după escaladarea ostilităților.

IndiGo a declarat că va opera patru zboruri dus-întors către Jeddah, în Arabia Saudită, ca parte a eforturilor de "normalizare progresivă" a operațiunilor. În același timp, Air India Express a confirmat reluarea curselor către și dinspre capitala Omanului, Muscat. Totodată, compania low-cost Akasa Air a precizat că va asigura zboruri selectate către destinația din Arabia Saudită.

Cu toate acestea, restul serviciilor către Bahrain, Kuweit, Qatar sau restul Emiratelor Arabe Unite rămân suspendate, potrivit comunicatelor citate de Agence France-Presse.

În timp ce guvernele din întreaga lume depun eforturi pentru a-și retrage cetățenii, companii regionale precum Etihad Airways, Emirates și FlyDubai continuă să opereze într-un regim extrem de limitat.

Luni, din Emiratele Arabe Unite au început să plece la bordul unui număr redus de zboruri de evacuare, în timp ce guverne din întreaga lume au încercat să își repatrieze cetățenii din regiune.

Iar noaptea trecută, 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în România, pe Aeroportul Otopeni, cu două zboruri, în sistem charter, organizate de agenţiile de voiaj alături de compania Tarom.

Criza a atins cote fără precedent: de sâmbătă, cel puțin 11.000 de zboruri au fost anulate, afectând peste 1 milion de pasageri, potrivit firmei de analiză aviatică Cirium.

Perspectivele privind restabilirea traficului aerian rămân incerte, în condițiile în care Donald Trump a avertizat luni că ostilitățile ar putea depăși estimarea inițială de patru-cinci săptămâni.

Luni seară, Departamentul de Stat al SUA a emis o alertă critică, solicitând cetățenilor americani să părăsească imediat peste zece țări din regiune, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close