Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat luni pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, că blochează livrarea unor rachete interceptoare Patriot și a unor rachete AIM-9X pentru sistemul de apărare antiaeriană NASAMS, deși acestea au fost deja plătite de țări NATO, scrie Axios. Acuzația a fost formulată în cadrul unei întâlniri online cu un grup bipartizan de senatori americani, pe care liderul de la Kiev i-a îndemnat să facă presiuni asupra administrației Trump pentru eliminarea a ceea ce el spune că sunt restricții privind schimbul de informații și livrările de armament.
Oficialii ucraineni susțin că administrația Trump a impus discret aceste limitări, fără să o recunoască public, în încercarea de a-l determina pe Zelenski să accepte un acord de încheiere a războiului care să includă mai multe concesii pentru Rusia. Președintele Donald Trump și oficialii Casei Albe neagă de mai multe zile că ar fi impus vreo restricție Ucrainei.
Criza a început în urmă cu zece zile, când Trump a anunțat un acord privind motorina cu Rusia, în timpul unei runde de negocieri desfășurate la Miami între emisarii săi și oficiali ucraineni.
Partea ucraineană a afirmat că emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au amenințat că președintele american ar putea întrerupe accesul Ucrainei la informațiile de intelligence ale SUA și ar putea opri vânzările de armament dacă Kievul continuă să ignore solicitările de a nu mai lovi rafinăriile rusești. Oficialii americani au negat existența unei astfel de amenințări. Potrivit acestora, Witkoff și Kushner le-au transmis ucrainenilor că SUA sunt un partener solid, care furnizează muniție și informații, și că, prin urmare, Ucraina nu ar trebui să întreprindă acțiuni care îi afectează pe consumatorii americani.
În cadrul întâlnirii virtuale cu grupul de senatori condus de republicanul Thom Tillis (Carolina de Nord) și de democratul Richard Blumenthal (Connecticut), Zelenski a prezentat problemele cu care se confruntă Ucraina de la întâlnirea de la Miami. Publicația Axios a obținut transcrierea discuției de la oficiali ucraineni.
Thank you, @SenBlumenthal and @SenThomTillis, for the opportunity to meet with you and your colleagues from both parties and both chambers of Congress. I informed them about Russia’s brutal “shahed” drone attack in the Kharkiv region, where Russia killed six people, including a mother and her child, who was just over a year old. I showed the horrifying photos from the scene – a child killed in a stroller… This is how Russia responds to sanctions waivers and reduced pressure. I also explained where things stand with intelligence sharing and Starlink operations in Ukraine. Unfortunately, we received no early warning from our partners about the first wave of the Russian ballistic missile attack last night. And we still face speed restrictions on Starlink and Starshield services in different parts of the front. No explanation for either of these issues has been provided to Ukraine by the American side. Our teams will follow up on everything discussed today. I thank everybody who participated in this call for their strong support.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 19, 2026
Potrivit liderului de la Kiev, sistemele prin satelit Starlink, deținut de Elon Musk, și Starshield, folosit de armata americană, rămân parțial restricționate, în ciuda afirmațiilor contrare ale Casei Albe. "Încă nu avem nicio explicație pentru asta. Doar diferite povești ciudate pe care le auzim, din păcate", le-a spus Zelenski senatorilor, adăugând că situația afectează capacitatea Ucrainei de a doborî dronele de atac rusești.
Zelenski a mai declarat că, de trei ori în ultima săptămână, inclusiv duminică, Ucraina nu a primit din partea SUA avertizări timpurii privind atacurile rusești cu rachete balistice, sugerând că acesta ar fi un semn că schimbul de informații a fost limitat. "Nu am primit nicio explicație clară de la Washington cu privire la motivul pentru care se întâmplă acest lucru", a adăugat el.
În ceea ce îl privește pe Pete Hegseth, Zelenski a afirmat că secretarul Apărării nu aprobă livrarea interceptoarelor Patriot și a rachetelor AIM-9X pentru sistemul NASAMS, deși țările NATO le-au plătit deja. "Aproape că nu mai avem interceptoare Patriot de la partenerii americani", a spus președintele ucrainean. "Toate acestea sugerează că s-a luat o decizie politică de a încetini sprijinul pentru noi. Vrem să înțelegem ce se întâmplă, de ce se întâmplă și încotro se îndreaptă toate acestea", a mai declarat Zelenski.
După întâlnire, senatorul Thom Tillis a declarat că rămâne angajat, alături de Congres, să sprijine Ucraina și aliații europeni "pentru a pune capăt agresiunii brutale a Rusiei și pentru a asigura o pace durabilă". La rândul său, Richard Blumenthal a afirmat că "sprijinul bipartizan pentru Ucraina a fost clar și fără echivoc, iar acest lucru se va reflecta în acțiunile viitoare". "Politica de concesii nu va funcționa cu Putin, un interlop care înțelege doar puterea și forța", a adăugat senatorul democrat.
De cealaltă parte, președintele Donald Trump le-a spus luni jurnaliștilor că SUA continuă să împărtășească informații cu Ucraina și că nu știe cine a dispus limitarea sistemului de sateliți Starlink. "Dar o să aflu", a spus el. "Sincer, Zelenski nu ajută prea mult. Nu vrea să oprească războiul. Zelenski nu știe despre ce vorbește. Poate că a venit momentul ca Zelenski să lase pe altcineva să negocieze în numele Ucrainei. (...) Am dat foarte mult Ucrainei. Ei nu ne-au dat nimic", a declarat liderul de la Casa Albă.
Duminică, Zelenski a discutat cu Witkoff și Kushner, care, potrivit oficialilor ucraineni, au cerut din nou Ucrainei să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești. Zelenski le-a spus senatorilor că le-a propus emisarilor americani ca Ucraina să suspende loviturile asupra rafinăriilor timp de 30 de zile, iar în schimb SUA să furnizeze Kievului interceptoare Patriot, astfel încât țara să se poată apăra de rachetele balistice rusești pe durata acestei perioade. Potrivit președintelui ucrainean, Witkoff și Kushner nu s-au arătat deschiși față de această propunere.
Zelenski le-a mai spus senatorilor că săptămâna viitoare se va afla la Oslo, în Norvegia, unde s-ar putea întâlni marți sau miercuri cu Witkoff și Kushner. Potrivit unei surse familiare cu situația, cei doi emisari americani ar putea continua apoi drumul de la Oslo spre Moscova, pentru o întâlnire cu Vladimir Putin.