Antena 3 CNN Formula 1 Formula 1: Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Ungariei. Este a cincea victorie spectaculoasă din acest sezon

Formula 1: Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Ungariei. Este a cincea victorie spectaculoasă din acest sezon

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 18:56 03 Aug 2025 Modificat la 20:11 03 Aug 2025
poza de pe 2 august 2025 cu Lando Norris
Lando Norris, pilot McLaren F1. Sursa foto: Getty Images

Britanicul Lando Norris l-a devansat pe colegul său de la McLaren, Oscar Piastri, şi a câştigat Marele Premiu al Ungariei, duminică, reducând la nouă puncte avantajul australianului în clasamentul general al Formulei 1, relatează Reuters, potrivit Antena 3 CNN.

Australianul Piastri a făcut două opriri, faţă de una singură a lui Norris, şi a terminat la doar 0,6 secunde în spatele britanicului, în timp ce George Russell a ocupat locul al treilea, completând podiumul pentru Mercedes.

Este a cincea victorie a lui Lando Norris din acest sezon, după cele din Australia, Monaco, Austria şi Marea Britanie.

"Sunt mort, sunt mort! A fost greu, nu ne-am gândit la o singură oprire la început, dar după primul tur era singura noastră şansă să revenim în cursă. Am dat totul, rezultatul de astăzi este perfect. Nu credeam că vom câştiga, credeam că vom termina pe locul al doilea, pentru că ştiam că ritmul era bun", a declarat Lando Norris la final.

Pe locul patru s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari), pe cinci Fernando Alonso (Aston Martin), pe şase Gabriel Bortoleto (Kick Sauber), pe şapte Lance Stroll (Aston Martin), pe opt Liam Lawson (Racing Bulls), pe nouă Max Verstappen (Red Bull) şi pe zece Kimi Antonelli (Mercedes).

Cursa de la Hungaroring, în afara Budapestei, a fost ultima înainte de pauza din august a Formulei 1.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close