Antena 3 CNN High Tech Noua schimbare făcută de Facebook

Noua schimbare făcută de Facebook

Noua schimbare făcută de Facebook
23 Oct 2015   •   22:11

Compania care deţine reţeaua de socializare Facebook a anunţat joi că motorul intern de căutare al reţelei a primit numeroase îmbunătăţiri pentru a permite utilizatorilor să găsească mai uşor informaţiile căutate, în special pe cele care vizează anumite teme de actualitate, scrie agenţia France Presse, preluată de jurnalul.ro

'Când anumite evenimente se petrec în lume, oamenii se îndreaptă către Facebook pentru a vedea cum reacţionează prietenii şi cei din familiile lor. Astăzi, am îmbunătăţit căutarea pe Facebook pentru ca, pe lângă prieteni şi cei din familiile noastre, fiecare utilizator să poată găsi ce spune lumea despre subiectele care-l interesează', a transmis într-un comunicat grupul care deţine reţeaua de socializare.

Concret, utilizatorul va regăsi în rezultatele căutării sale nu doar postările prietenilor şi celor din familia sa, dar şi mesaje publice postate de persoanele care nu fac parte din lista sa prieteni în cadrul reţelei de socializare.

Facebook va permite deopotrivă utilizatorilor săi să găsească mai uşor totalitatea conversaţiilor desfăşurate pe reţeaua de socializare care fac referire la o postare anume care a fost distribuită de mai mulţi utilizatori. Astfel, printr-un singur buton se va putea accesa totalitatea mesajelor publice care fac referire la postarea respectivă.

De asemenea, Facebook anunţă că utilizatorul va beneficia de acum înainte de un serviciu îmbunătăţit în ce priveşte sugestiile generate în momentul căutării ceea ce va ajuta utilizatorul să tasteze în fereastra de căutare exact ce îl interesează să găsească.

La începutul anului 2013 Facebook a prezentat motorul său intern de căutare Graph Search, care spre deosebire de unul clasic, similar Google Search, oferă posibilitatea utilizatorilor să găsească anumite informaţii numai în interiorul platformei reţelei de socializare, şi nu pe domeniul de internet.

×
Subiecte în articol: Facebook
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close