Antena 3 CNN High Tech iPhone 5 încalcă opt brevete, acuză Samsung. Războiul legal dintre cei doi giganţi continuă

iPhone 5 încalcă opt brevete, acuză Samsung. Războiul legal dintre cei doi giganţi continuă

iPhone 5 încalcă opt brevete, acuză Samsung. Războiul legal dintre cei doi giganţi continuă
de N.B.    |    02 Oct 2012   •   11:03

iPhone 5 a copiat opt brevete tehnologice deţinute de Samsung Electronics, susţine producătorul sud-coreean, care a adăugat acuzaţiile cu privire la noul telefon Apple la dosarul unui proces ce se judecă la un tribunal federal din San Jose, California, informează San Francisco Gate.

"Deîndată ce a fost disponibil pentru achiziţionare, iPhone 5 a fost atent investigat", au declarat reprezentanţii Samsung în faţa judecătorului. Ei susţin că noul iPhone încalcă două brevete standard şi alte şase de dotări.

În lupta legală dintre cele două companii, Samsung este în revenire după verdictul nefavorabil primit în august, când a fost obligată să plătească daune de peste un miliard de dolari celor de la Apple. Recent, compania din Suwon, Coreea de Sud, a obţinut o ridicare a interdicţiei de vânzare a tabletei Galaxy Tab 10.1 în Statele Unite.

Cele două companii care se luptă pentru întâietate pe piaţa de 219 miliarde de dolari a smartphone-urilor se confruntă în numeroase procese pe patru continente diferite, îndeplinind, pe rând, rolurile de acuzat sau acuzator.



×
Subiecte în articol: iphone 5 Samsung
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close