Antena 3 CNN High Tech YouTube, una dintre cele mai importante surse de informare din lume. Topul celor mai căutate subiecte pe acest site

YouTube, una dintre cele mai importante surse de informare din lume. Topul celor mai căutate subiecte pe acest site

YouTube, una dintre cele mai importante surse de informare din lume. Topul celor mai căutate subiecte pe acest site
17 Iul 2012   •   12:59
Site-ul  YouTube, deţinut de Google, a devenit una dintre cele mai importante surse de informare din lume, arată un studiu realizat de centrul de cercetare american Pew, publicat în Statele Unite.

Studiul evidenţiază faptul că subiectele de actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube într-o perioadă de 15 luni, între 2011 şi 2012. Seismul şi tsunami-ul din Japonia au reprezentat un subiect de interes major, generând 96 de milioane de vizionări pentru fişierele video referitoare la aceste catastrofe naturale, într-o singură săptămână, în martie 2011.

Potrivit Pew Research Center, audienţa informaţiilor postate pe YouTube rămâne inferioară celei deţinute de clasicele buletine de ştiri televizate."YouTube este un loc în care consumatorii pot să îşi fixeze propriul lor «meniu» de informaţii şi să le vizioneze atunci când vor - este un sistem de informaţii video la cerere", se afirmă în acelaşi raport.

"Seismul şi tsunami-ul din Japonia a rămas pe locul întâi în topul înregistrărilor video de actualitate, timp de trei săptămâni consecutiv", precizează autorii studiului. A fost cel mai important subiect de actualitate pentru acest site în anul 2011.

"Producătorii de informaţii pot să folosească site-ul pentru a-şi creşte audienţa, pentru a găsi înregistrări video realizate de amatori, pentru a-şi instala marca proprie şi a genera încasări. În acelaşi timp, site-ul de partajare de fişiere video reprezintă încă o platformă nouă, pe care trebuie să o înţelegi şi la care trebuie să te adaptezi", se afirmă în acelaşi raport.

Peste 72 de ore de înregistrări video sunt postate pe YouTube în fiecare minut şi peste patru miliarde de fişiere video sunt vizionate în fiecare zi.

Aproximativ 39% din fişierele video de actualitate sunt filmate de internauţ şi circa 51% poartă logoul unei surse de informare, dar, chiar şi printre acestea, unele par a nu fi fost realizate de jurnalişti profesionişti.

Aproape 5% din totalul fişierelor postate provin de la companii şi grupuri politice, iar 5% rămân neidentificate.

×
Subiecte în articol: YouTube Google studiu
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close