După ce sacul este pus în sicriu, capacul este bătut în cuie și pulverizat cu dezinfectant. Morții de COVID nu au parte de o slujbă ceremonială.
Așa începe reportajul CNN dedicat crizei COVID prin care trece România.
CNN l-a trimis la București pe reporterul-veteran Ben Wedeman iar relatările acestuia surprind o Românie înstrăinată de sine, aplecată spre medievalismul religios și vulnerabilă la retorica anti-vaccin rostogolită de preoți, politicieni și alte figuri publice cu agendă ascunsă.
"Acesta este cel mai mare spital din București, Spitalul Universitar. Morga are o capacitate de 15 cadavre. Însă în ultimele 24 de ore au murit în spital 41 de persoane. Surplusul este depozitat pe coridor", spune Ben Wandeman.
România. Medievalism, neîncredere în autorități și în vaccin
"Când am început slujba, n-am crezut niciodată că voi trece prin așa ceva. N-am crezut că se poate întâmpla o astfel de catastrofă, că vom ajunge să trimitem în morminte familii întregi", spune Claudiu Ioniță, un asistent medical citat în reportajul CNN.
Florin Cîrstoiu, directorul Spitalului Universitar, adaugă cifre la tabloul evocat de Ioniță.
"În fiecare zi, în România mor patru sute de pacienți. Patru sute. E enorm. E o comunitate. E cât un sat, vă dați seama?", spune el.
România are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare anti-COVID din Europa iar medicii se luptă nu doar cu virusul, ci și cu știrile false, suspiciunile și superstițiile.
Diana Șoșoacă, membru al Senatului României, este menționată în reportajul CNN pentru faptul că încercat la un moment dat să-i oprească pe oameni să intre într-un centru de vaccinare de la ea din circumscripție.
Șoșoacă a ajuns pe CNN: "Opriți vaccinările, nu vă ucideți copiii!"
Șoșoacă mai este citată cu îndemnul categoric, distribuit pe Facebook: "Dacă vă iubiți copiii, opriți vaccinările. Nu-i ucideți!"
Vaccinurile anti-COVID au fost amplu testate în cazul copiilor și s-au dovedit sigure și eficiente însă Șoșoacă și alții care-i susțin opiniile răspândesc în continuare mesaje anti-vaccin pe rețelele sociale, observă CNN.
Iar efectele se văd în statistici.
"Din păcate, avem sute de morți în fiecare zi. Asta este realitatea. Și peste 90% dintre pacienții care mor sunt nevaccinați", arată medicul militar Valeriu Gheorghiță, care conduce campania națională de vaccinare.
Dacă rata de vaccinare cu schemă completă la nivel național este 36%, la țară este la jumătate.
Suceava: la o oră de zbor și la un secol distanță de București
Satul Bosanci din Suceava este la o oră de zbor cu avionul de București. Și la un secol distanță, după atitudinea pe care primarul și pastorul penticostal din localitate o au față de vaccinare.
"Nu suntem anti-vaccin, însă trebuie să ne asigurăm, pentru că sunt multe efecte secundare. Nu credem că substanțele componente sunt sigure. Nu este un vaccin sigur", susține primarul Neculai Miron (foto următoare).
Suceava are cea mai mică rată de vaccinare din țară, notează CNN.
Medicul Daniela Afădăroaie vaccinează circa 10 persoane pe zi cu Johnson & Johnson în Bosanci. La începutul lui noiembrie, mai puțin de 11% dintre locuitori erau imunizați împotriva coronavirusului.
În timp ce Afădăroaie vorbea cu echipa CNN, primarul Miron se învârtea în jurul biroului doctoriței, uitându-se peste hârtii să vadă cine s-a mai vaccinat.
România rurală; rata vaccinării, la jumătate față de orașe
"Când aveți de gând să vă vaccinați, domnu' primar?", întreabă Afădăroaie, râzând, pentru că, probabil, știe răspunsul
"N-am nevoie să mă vaccinez. Sunt perfect sănătos", răspunde primarul.
Explicația doctoriței, că vaccinul îl ajută să rămână sănătos, este ignorată de edil, notează CNN.
Nicăieri nu-i mai mare suspiciunea față de vaccin decât la țară, remarcă realizatorii reportajului.
Manager de spital: "Avem cazuri de pacienți cărora preotul le-a spus să nu se vaccineze"
"Regiunea este foarte religioasă. Este o zonă cu o tradiție religioasă puternică și cu mulți credincioși. Foarte puțini preoți sunt pro-vaccin și îi știu sigur pe unii care sunt anti-vaccin. Mulți aleg să nu spună nimic. Nici pro, nici contra vaccinului. Avem în spital cazuri de pacienți care vin din astfel de comunități religioase, unde preotul sau pastorul i-a sfătuit să nu se vaccineze, pur și simplu", spune Alexandru Calancea, directorul spitalului județean din Suceava.
În zonele rurale, sărăcia, lipsa de educație, influența liderilor locali și credințele religioase pot forma o combinație letală în contextul pandemiei de COVID.
Spre exemplu, pastorul penticostal Dragoș Croitoru insistă că nu știe de niciun deces provocat de COVID în parohia sa.
Pastor penticostal: "La noi în parohie n-a murit nimeni de COVID"
"Avem un procent zero de mortalitate. Nu știu să fi murit nimeni de coronavirus în parohie. Și cred ce în ce văd, mai degrabă decât în ce aud", spune el.
Confruntat cu realitatea zecilor de morți din morgile de la București, Croitorul rămâne inflexibil.
"București e mai mare decât Bosanci. Poate că s-au îmbolnăvit câțiva oameni în sat, din câte știu. Dar mortalitatea în biserică este zero", susține el.
Mortalitatea este, cu siguranță, mult peste zero în această regiune, precizează CNN, arătând datele oficiale care plasează Suceava pe locul trei în țară, după rata mortalității, în prima parte a lunii noiembrie.
"În fiecare zi, în România moare un sat", spune reporterul Ben Wedeman în ceea ce ar putea fi concluzia finală a reportajului.
Înapoi, în București, relatarea CNN surprinde imensul banner de pe Magheru, cu mesajul "Se sufocă. Ne imploră. Regretă", deasupra unei imagini cu medicii în Secția ATI.
Bannere similare vor fi afișate și în alte orașe. Dar va fi, oare, suficient pentru a învinge ezitarea populației față de vaccin?
Istoria recentă nu oferă multe motive de optimism.