Antena 3 CNN International News Joe Biden i-a spus lui Volodimir Zelensky când ar urma să atace Rusia. "Convorbirea nu a decurs bine"

Joe Biden i-a spus lui Volodimir Zelensky când ar urma să atace Rusia. "Convorbirea nu a decurs bine"

Președintele american Joe Biden l-a avertizat pe omologul ucrainean Volodimir Zelensky asupra faptului că există "o posibilitate deosebită" ca Rusia să invadeze Ucraina în luna februarie.

Joe Biden i-a spus lui Volodimir Zelensky când ar urma să atace Rusia. "Convorbirea nu a decurs bine"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    28 Ian 2022   •   08:39

Biden a făcut această estimare într-o discuție telefonică de o oră și 20 de minute cu liderul ucrainean.

"Președintele Biden a spus că există o posibilitate semnificativă ca Rusia să invadeze Ucraina în luna februarie. Președintele a afirmat public acest lucru iar noi am avertizat în acest sens de mai multe luni", a precizat Emily Horne, purtătoare de cuvânt a Consiliului Național de Securitate al Casei Albe.

"În timpul convorbirii, președintele american a reafirmat că Statele Unite, împreună cu aliații lor, sunt pregătiți să dea un răspuns decisiv dacă Rusia invadează, din nou, Ucraina", a adăugat oficialul american.

La rândul său, președintele ucrainean a precizat, după dialogul de joi, că au fost discutate "recentele eforturi diplomatice de detensionare a crizei și s-a convenit asupra unor acțiuni viitoare comune".

Presa internațională a relatat, citând surse la adăpostul anonimatului, că discuția dintre cei doi lideri "nu a decurs bine" și că Biden și Zelensky au avut divergențe cu privire la cât de iminentă ar fi o acțiune militară a Rusiei în Ucraina.

Este a treia convorbire între președinții american și ucrainean, din decembrie anul trecut.

Casa Albă dezminte relatările conform cărora discuția Biden - Zelensky nu a mers bine

În decursul convorbirii, pe care un oficial ucrainean citat de CNN a calificat-o drept "lungă și deschisă", Biden l-a avertizat pe Zelensky că un atac rus ar fi iminent iar invazia devine practic, certă, odată ce terenul îngheață în februarie și permite avansarea vehiculelor grele de luptă.

Zelensky a spus, la rândul său, că amenințarea rusă rămâne "periculoasă, dar ambiguă", dar nu este cert că va avea loc un atac.

Emily Horne a dezmințit relatarea convorbirii celor doi lideri, așa cum a fost făcută de sursa oficială ucraineana citată de CNN.

"Sursele anonime răspândesc neadevăruri", a spus ea.

În timpul discuției, liderul de la Casa Albă a spus că SUA "examinează posibilitatea unui ajutor macroeconomic suplimentar" pentru economia Ucrainei și a amintit că Washinghtonul a furnizat Kievului peste jumătate de milion de dolari pentru dezvoltare și asistență umanitară anul trecut.

Pe de altă parte, potrivit sursei ucrainene citate de CNN, Biden a transmis că Ucraina nu va primi "în mod semnificativ" mai mult ajutor militar.

De ce încearcă ucrainenii să pună surdină declarațiilor publice despre o invazie rusă

Volodimir Zelensky i-a cerut lui Joe Biden să "tempereze mesajele", avertizând asupra efectelor economice ale panicii, menționează CNN, pe baza sursei oficiale de la Kiev.

Liderul ucrainean a indicat, pe de altă parte, recentul progres în negocierile purtate cu Rusia la Paris, în Formatul Normandia, și și-a exprimat speranța că acordul de încetare a focului cu rebelii separatiști pro-ruși din estul țării va fi respectat.

Anterior, o altă sursă din rândurile părții americane a indicat că la Casa Albă este știut faptul că președintele ucrainean se adresează mai multor categorii de public și încearcă să păstreze un echilibru al mesajelor.

"Pe de o parte, dorește asistență, dar, pe de altă parte, trebuie să își asigure poporul că situația este sub control. Este un echilibru dificil", a indicat sursa CNN.

Pe fondul noilor evoluții, Pentagonul a anunțat, la rândul său, că mobilizarea militară rusă la frontierele Ucrainei a crescut în ultimele 24 de ore, după ce Moscova a primit răspunsurile scrise ale SUA și NATO cu privire la preocupările de securitate.

John Kirby, secretarul de presă al Departamentului american al Apărării, a indicat că noile forțe de luptă au fost trimise în vestul Rusiei și în Belarus.

Kirby a caracterizat noile mobilizări ca fiind "de neignorat", dar nu deosebit de grave.

×
Subiecte în articol: Joe Biden
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close