Antena 3 CNN International News Primul avion cu americani și canadieni la bord a decolat joi din Kabul, după aprobarea talibanilor

Primul avion cu americani și canadieni la bord a decolat joi din Kabul, după aprobarea talibanilor

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 18:39 09 Sep 2021 Modificat la 22:26 09 Sep 2021
Qatar AW

De asemenea, este primul zbor comercial de pasageri după ce aeroportul a fost preluat de talibani, imediat după plecare militarilor americani.

Talibanii au primit sprijin tehnic și uman din Qatar pentru a putea relua operațiunile pe aeroportul din Kabul.

Nu este clar, pentru moment, câți americani se află la bordul cursei operate de Qatar Airways și nici naționalitatea celorlalți pasageri.

Talibanii au autorizat plecarea aeronavei Boeing 777 în urmă cu câteva ore.

Un oficial american și o sursă la curent cu situația au declarat pentru CNN că talibanii au aprobat plecarea a aproximativ 200 de oameni, inclusiv cetățeni americani.

Aprobarea a venit după presiunile făcute de Zalmay Khalilzad, reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, menționează CNN, care citează o sursă oficială americană.

Postul Al Jazeera a precizat că unii dintre cei care s-au îmbarcat au spus că sunt canadieni.

CNN menționează că Boeing-ul 777 a aterizat la Doha în cursul serii. Din aparat au debarcat ceva mai mult de 100 de persoane, adaugă sursa citată.

Zborul din Kabul, după blocajul de la Mazar-i-Sharif

Presa internațională a relatat în ultimele zile că mai mulți cetățeni străini și afgani în situație de risc sunt blocați de talibani pe aeroportul din Mazar-i-Sharif.

Secretarul de Stat american Antony Blinken i-a învinovățit în mod direct pe talibani pentru faptul că avioanele sunt împiedicate să decoleze.

Potrivit lui Blinken, talibanii au susținut că unii pasageri nu aveau documentația necesară.

Nu este clar în ce măsură sau dacă persoanele care au decolat joi din Kabul sunt cele blocate în zilele din urmă la Mazar-i-Sharif.

Tehnicienii din Qatar i-au ajutat pe talibani să repună aeroportul din Kabul în funcțiune

Potrivit unei declarații postate pe un cont oficial al talibanilor, ministrul interimar de externe de la Kabul, Mawlawi Amir Khan Muttaki, i-a mulțumit trimisului special din Qatar, Mutlaq Al-Qahtani, pentru sprijinul țării sale în repornirea operațiunilor aeroportuare la Kabul.

Echipa tehnică din Qatar a venit la Kabul în urmă cu aproximativ 10 zile iar un inginer qatariot a precizat că 90% din instalațiile și dotările aeroportului sunt în prezent funcționale.

×
Etichete: Kabul avion
x close