Arheologii folosesc tehnologie de scanare satelitară și texte antice pentru a urmări cursurile uitate ale râurilor din Grădina Edenului. O teorie controversată plasează paradisul biblic sub Golful Persic, contrazicând convingerile tradiționale și alimentând noi dezbateri despre mit, memorie și lumi pierdute.
De secole, Grădina Edenului a existat la granița dintre mit și amintire. Însă evoluțiile recente din teoria arheologică și tehnologia de teledetecție au reaprins o întrebare veche de milenii: a existat vreodată Eden. Și dacă da, unde se afla?
Întrebarea a revenit în atenție după noi studii satelitare, cartografieri geospațiale și reinterpretări ale geografiei biblice, prezentate într-un articol recent publicat de National Geographic. Acesta se bazează pe lucrările mai multor cercetători, printre care și arheologul Juris Zarins, care sugerează că Edenul s-ar putea afla sub Golful Persic, scufundat încă din ultima eră glaciară, scrie Daily Galaxy.
Deși unii experți rămân sceptici, considerând povestea din Geneza drept una metaforică, alții cred că relatarea ar putea avea rădăcini în regiunile bogate și fertile ale Mesopotamiei, corespunzătoare astăzi sudului Irakului.
Planul biblic: patru râuri și un pământ roditor
Potrivit Genezei 2:10–14, Eden era străbătut de un singur râu care se despărțea în patru: Tigru, Eufrat, Pison și Gihon. Primele două – Tigru și Eufrat – străbat și azi Turcia, Siria și Irak, în inima vechii Mesopotamii.
Celelalte două însă nu au fost identificate cu certitudine. Arheologul biblic James Sauer, scriind în Biblical Archaeology Review, a sugerat că misteriosul Pison ar putea corespunde cu Wadi al-Batin, un sistem fluvial astăzi secat, care se întindea din vestul Arabiei Saudite până pe coasta Kuweitului. Această teorie, susținută de imagini satelitare NASA, arată albiile unor râuri odinioară active, pierdute sub nisipurile deșertului și sub dezvoltările moderne.
În același timp, Gihon a fost asociat de Zarins și alți cercetători cu râul Karun din Iran. Însă această ipoteză este contestată. Criticii susțin că textul biblic indică faptul că toate râurile curgeau din Eden – în timp ce modelul lui Zarins le are curgând spre acel loc, o contradicție semnalată de Joel Baden de la Yale Divinity School.
Eden în Mesopotamia: un mit inspirat de mlaștini?
Dincolo de geografie, cercetătorii bănuiesc de multă vreme că narațiunea despre Eden ar fi putut fi inspirată de fertilitatea remarcabilă a terenurilor din sudul Mesopotamiei, în special de zonele mlăștinoase din apropiere de Basra, în Irak. Aceste teritorii, formate prin confluența Tigrului și Eufratului, au găzduit societăți complexe, sisteme avansate de irigație și grădini legendare.
Istoricii fac referire la sumerieni și babilonieni, care întrețineau grădini regale asemănătoare celor descrise în Geneza. După cum explică Joel Baden, „Geneza poate că nu face referire la un loc real, dar reflectă locuri pe care autorii le cunoșteau și le idealizau.”
Semiluna Fertilă – așa cum este cunoscută regiunea mai largă – cuprinde părți din actualele Irak, Siria, Liban și Israel. Ea este considerată pe scară largă drept leagănul agriculturii, al așezărilor urbane și al primelor forme de guvernare – motiv pentru care egiptologul James Henry Breasted i-a atribuit denumirea de „leagăn al civilizației”.
Din această perspectivă, Grădina Edenului ar putea să nu fie un loc unic, ci o reflecție poetică a unei lumi întregi care a prosperat odinioară între râuri.
Schimbările climatice și teoria unui paradis scufundat
Una dintre cele mai fascinante teorii recente leagă căutarea Edenului de schimbările climatice de la sfârșitul ultimei ere glaciare. Juris Zarins susține că topirea ghețarilor a ridicat nivelul mărilor în mod dramatic, inundând o bază fluvială odinioară luxuriantă, astăzi îngropată sub apele Golfului Persic.
Folosind imagini radar satelitare, Zarins a identificat albiile unor râuri care odinioară traversau centrul și sudul Arabiei, vărsându-se în Golf. Dacă ipoteza sa este corectă, Edenul s-ar fi aflat într-un punct strategic unde patru râuri se întâlneau, ascuns acum sub mile de apă sărată și sedimente.
Totuși, teoria, deși convingătoare, rămâne controversată. Critici precum Joel Klenck susțin că aceasta contrazice structura biblică și nu este susținută de arheologia marină, care nu a descoperit până acum nicio așezare de tip „grădină” în acea zonă.
Paradis simbolic sau loc uitat?
Pentru mulți teologi contemporani, Grădina Edenului este cel mai bine înțeleasă nu ca o locație geografică, ci ca o narațiune simbolică. Cercetători precum Francesca Stavrakopoulou (Universitatea din Exeter) și Mark Leuchter (Universitatea Temple) susțin că Edenul a fost imaginat ca o lume idealizată, reflectând teme precum inocența, exilul și responsabilitatea morală.
„Eden reprezintă lumea veche a Asiei de Vest”, spune Leuchter, „de la coasta Mediteranei până la frontierele estice ale imperiilor asirian și babilonian. Este un peisaj mitic extras din memoria colectivă a unei regiuni, nu un punct geografic precis.”
În ciuda acestui fapt, dorința de a localiza Edenul pe o hartă reală persistă. Fie că este inspirată de credință, curiozitate sau rigoare științifică, ideea unui paradis pierdut continuă să captiveze imaginația umană.
Ştiri video recomandate
