Pe măsură ce „Moby Dick” împlinește 175 de ani, unii dintre ultimii artizani americani specializați în sculptura pe os se confruntă cu provocarea de a păstra una dintre cele mai vechi forme de artă din Statele Unite: scrimshaw. Jade Gotauco și-a petrecut copilăria printre scheletele giganților. Tatăl ei, Chet Gotauco, era un artist care grava imagini pe fildeșul balenelor vânate, scrie BBC News.
„Mirosul meu preferat din lume este aroma nisipoasă a prafului de fildeș”, a spus Gotauco, acum ea însăși artistă.
Dinții de balenă împodobesc pereții studioului ei din New Bedford, Massachusetts, pe care gravează scene nautice în care cașaloții zguduie oceanul până se transformă în spumă, iar vânătorii de balene aruncă harpoane cu ghimpi din bărci minuscule.
Totuși, scrimshaw-ul, practica sculptării artistice a dinților și oaselor de balenă, considerată una dintre cele mai vechi forme de artă autohtone din SUA, este cea care oferă o perspectivă din interior asupra industriei.
Astăzi, abia dacă mai există fildeș pe piața legală. Unii scrimshanderi, inclusiv Gotauco, cred că această formă de artă ar trebui să dispară.
„Când fildeșul va dispărea, totul se va termina”, a spus ea.
Scrimshaw-ul a fost dezvoltat de marinari care și-au desfășurat viața pe terenuri de vânătoare de balene din întreaga lume, pe măsură ce industria s-a extins într-un gigant al secolului al XIX-lea. Aceștia s-au străduit să descrie o cultură care, timp de câteva decenii, a făcut din New Bedford cel mai bogat oraș pe cap de locuitor din America de Nord.
„Ei considerau experiențele lor importante și se vede în scenele de vânătoare de balene, în toate detaliile lor meticuloase”, a spus Marina Wells, curator asistent la Muzeul Balenelor din New Bedford, care găzduiește cea mai mare colecție de scrimshaw-uri din lume.
Unele dintre sculpturi înfățișează scene ale unor familii îndepărtate, iar altele surprind marinari vâslind bărci fragile, deschise, eclipsate de balenele pe care le urmăreau.
„Acestea transmit lumea periculoasă și îndepărtată a vânătorii de balene. Ai jeturile sângeroase ale balenelor după ce plămânii lor au fost străpunși, intimitatea vânătorilor de balene care interacționează cu corpurile balenelor, o interacțiune cu adevărat directă”, a spus Wells.
Pentru ochii moderni, scenele evocă impactul sfâșietor asupra speciilor vânate până la pragul dispariției. Totuși, și vânătorii de balene au fost adesea înfrânți de această industrie.
La Bethelul Marinarilor, o biserică marinară din 1832, situată vizavi de muzeul din New Bedford și care apare în primele capitole ale romanului Moby Dick, astfel de riscuri sunt expuse cu emoție. De-a lungul sanctuarului său văruit se află cenotafe din marmură care îu comemorează pe cei pierduți pe mare.
„După ce s-a legat de o balenă, a fost aruncat peste bord cu o parâmă și s-a înecat”, scrie pe mormântul căpitanului William Swain. Trei marinari de pe baleniera Cowper, în vârstă de 19, 22 și 24 de ani, împărtășesc o altă amintire: „Toți pierduți prin răsturnarea bărcii lor, pe 15 iulie 1854, în Marea Ochotsk”.
Aceștia au murit în momentul în care vânătoarea de balene în America a atins un punct culminant de scurtă durată. În 1857, peste 10.000 de bărbați lucrau la bordul balenierelor din New Bedford, jumătate din populația orașului la acea vreme. Doi ani mai târziu, petrolul a fost descoperit în Pennsylvania, iar goana după petrol care a urmat a inundat orașele americane cu kerosen, un combustibil fosil relativ ieftin, care avea să eclipseze uleiul de balenă folosit în lămpile din întreaga lume.
La începutul secolului, vânătoarea de balene în America aproape luase sfârșit.
Scrimshaw-ul a continuat însă să supraviețuiască. Scara masivă a industriei baleniere producea o supraabundență de dinți și oase, un produs secundar care, la acea vreme, avea o valoare comercială redusă.
„Când eram copil, aveau butoaie cu dinți de balenă la cheiuri și îi vindeau cu câțiva dolari bucata”, își amintea Michael Vienneau, un scrimshander de pe insula apropiată Nantucket, Massachusetts, un alt fost centru al vânătorii de balene.
Fostele case ale căpitanilor de baleniere înconjoară micul său magazin, Galeria Scrimshander, în inima cartierului istoric al insulei. La câteva străzi distanță se află Muzeul Balenelor din Nantucket, a cărui colecție importantă de scrimshaw-uri include piese ale balenierilor din Nantucket și ale faimoșilor scrimshanderi, precum Frederick Myrick și Edward Burdett.
În anii 1960, scrimshawing-ul a câștigat popularitate, ca parte a unei renașteri a meșteșugurilor populare. A primit chiar și un impuls din partea președintelui american John F. Kennedy, un colecționar pasionat. Vienneau și-a început atunci cariera, căutând dinți de balenă ieftini în adolescență, în timp ce vizita insula cu familia sa.
„Pe atunci, toată lumea era scrimshander. Acum sunt printre ultimii”, a spus el.
