BBC: Celebrele statui de pe Insula Paştelui se prăbuşesc în ocean

Faimoasele statui moai de pe Insula Paștelui se prăbușesc în ocean, iar localnicii sunt puși în fața unor decizii urgente pentru a-și proteja patrimoniul. Deși statuile par rezistente, ele sunt făcute din tuf — o rocă vulcanică compusă din cenușă comprimată, poroasă și moale. Vântul și ploaia îi erodează rapid. Statuile, majoritatea datând din perioada 1.100–1.600 d.Hr., sunt acum ținta unor eforturi intense de conservare, din cauza intemperiilor și schimbărilor climatice, scrie BBC News.

Fețele aspre ale acestor siluete, cu sprâncene încruntate și nasuri oblice recunoscute în întreaga lume, aparțin moailor — statui emblematice ale orașului Rapa Nui, cunoscut și sub numele de Insula Paștelui. Aceasta are mărimea orașului Washington DC și se află la 3.500 de km de Chile.

Cu secole în urmă, strămoșii lui Tuki, un localnic, au sculptat sute de monoliți precum cei de aici. Dovezi ale activității lor sunt vizibile atât în carieră — unde unele stau încă adânc înfipte în munte — cât și în restul terenului, unde statuile terminate zăceau abandonate, pe marginea insulei.

"Tatăl meu mi-a spus că moaii se vor întoarce în ocean într-o zi", a spus Tuki, un localnic care activează în turismul local. â

Statuile, majoritatea datând din perioada 1.100–1.600 d.Hr., sunt acum ținta unor eforturi intense de conservare, din cauza intemperiilor și schimbărilor climatice. Comunitatea din Rapa Nui caută soluții: tratamente chimice, scanări 3D cu drone și relocarea statuilor, deși unii susțin că eroziunea face parte din ciclul lor natural.

Insula găzduiește aproximativ 1.000 de moa­iuri în diverse stadii de finalizare, dintre care 200 stau pe platforme numite "ahu", majoritatea de-a lungul coastei, privind spre mare.

Moaii au fost creați de primele comunități de polinezieni care s-au stabilit pe insulă, iar după prăbușirea lor misterioasă din secolele XVIII–XIX, Rapa Nui a devenit în 1995 sit UNESCO. Încă din momentul sculptării, statuile au început să erodeze — transpirația tufului, contactul cu frânghiile și transportul pe cărări abrupte le-au afectat suprafața, potrivit cărții din 1997 "Moartea unui Moai" de Elena Charola.

Expunerea la soare, vânt, ploaie și variații de temperatură, alături de sare, care pătrunde în tuf, provoacă fisuri și exfolieri. Lichenii, caii, vitele și păsările contribuie, de asemenea, la degradare, iar în 2020 un camion a avariat accidental una dintre statui.

"Degradarea a accelerat în ultimele decenii. Precipitațiile și incendiile — precum cel din octombrie 2022 care a afectat 80 de moai — intensifică deteriorarea", spune Daniela Meza Marchant, conservator principal al Ma’u Henua, administrația locală.

UNESCO avertizează că moaii sunt printre cele mai amenințate monumente culturale din lume, influențate de creșterea nivelului mării și valurile erozive.

Salvarea moailor începe tocmai din anii 1970, când arheologul William Mulloy a reînsuflețit statuile. În anii ’90 locul Tongariki a fost restaurat, iar în 2003 Japonia a turnat un strat chimic impermeabil — însă tratamentul costă și trebuie reaplicat periodic.

Tentativele anterioare, precum matrițele de silicon din 1986, au fost dăunătoare.

Azi, conservarea se bazează pe tehnologii moderne și finanțări internaționale. În 2018, au fost ridicate diguri de protecţie la Runga Va’e, iar scanările 3D cu drone au permis planificări minim invazive. CyArk dezvoltă modele digitale precise ale siturilor.

În 2023, UNESCO a alocat 97.000 de dolari entru evaluări și restaurări post-incendiu. În mai 2025, Ma’u Henua a început conservarea fizică a cinci moai, trataţi cu soluții italiene testate la Universitatea din Florența. Copertine temporare și tratamente chimice (antibacteriene, hidrofuge) sunt aplicate, dar importul substanțelor întâmpină taxe ridicate.

În 2017, Meza Marchant a restaurat Ahu Huri a Urenga, iar acum grupul Ma’u Henua vrea să utilizeze proiectul celor cinci moai ca protocol model, pentru viitoare intervenții fără permisiuni individuale.

Între timp, unii localnici consideră că muzeele — cel în construcție de pe insulă și cele din afară (Santiago, Valparaíso, Spania, Japonia) — ar proteja mai bine moaii, inclusiv Hoa Hakananai’a, păstrată la Muzeul Britanic.

 Alții cred că statuile ar trebui lăsate să se degradeze și să se întoarcă "acasă", în pământ, conform ciclului natural.

"Cultura noastră continuă să trăiască și putem păstra tradiția creând ceva nou", spune Tepano Martin.