Până în 2016, China a amendat cuplurile care făceau mai mult de un copil. Atunci și-a dat seama că se confrunta cu o scădere accentuată a forței de muncă și cu o îmbătrânire a populației. Acum vrea să-și convingă cetățenii să facă mai mulți copii oferindu-le bani, dar între timp mentalitatea chinezilor s-a schimbat profund.
Un reportaj CNN spune povestea mai multor familii care au îndurat sancțiuni usturătoare și au dus o viață grea pentru că au adus pe lume un al doilea copil.
Zane Li avea nouă ani când i s-a născut o surioară, iar venirea ei a aruncat familia dntr-un mic oraș din estul Chinei într-o datorie copleșitoare.
În baza politicii stricte a unui singur copil din China de atunci, părinții lui Li au fost amendați cu 100.000 de yuani (aproximativ 13.900 de dolari) pentru că au avut un al doilea copil. Suma reprezenta aproape de trei ori venitul lor anual din vânzarea de pește pe piața locală.
„Abia reușeam să supraviețuim”, își amintește Li. Elev în clasa a treia atunci, a fost nevoit să să își asume lucruri de om mare, preluând majoritatea treburilor casnice și petrecând vacanțele școlare ajutându-și mama la tarabă.
Acum, la 25 de ani, Li spune că nu are planuri să aibă copii – o atitudine din ce în ce mai comună pentru generația lui și care îi neliniștește pe oficialii chinezi, care încearcă să evite o criză demografică pe care au creat-o ei înșiși.
Timp de decenii, oficialii au presat cuplurile să aibă mai puțini copii, prin amenzi mari, avorturi forțate și sterilizări, ca acum să implore generația lui Li să facă mai mulți copii.
Săptămâna trecută, în ultima încercare de a stimula natalitatea în scădere, China a anunțat că va oferi părinților o subvenție anuală de 3.600 yuani (500 de dolari) pentru fiecare copil până la vârsta de trei ani, valabilă retroactiv din 1 ianuarie.
Dar pentru mulți tineri ca Li, oferta este insuficientă.
„Costul creșterii unui copil este enorm, iar 3.600 yuani pe an sunt doar o picătură în ocean”, a spus Li, care a luat un împrumut pentru studii pentru a obține un masterat în servicii de sănătate la Beijing.
Creșterea unui copil până la 18 ani costă în medie 538.000 yuani (75.000 de dolari) în China, de peste șase ori PIB-ul pe cap de locuitor – făcând-o una dintre cele mai scumpe țări din lume în termeni relativi pentru a avea copii, conform unui studiu recent al Institutului de Cercetare a Populației YuWa cu sediul la Beijing.
În Shanghai, costurile depășesc un milion de yuani, iar în Beijing sunt de aproape 936.000 yuani.
„A avea copii ar aduce doar mai multe dificultăți. Nu sunt capitalist și probabil copilul meu nu ar avea o viață prea bună”, a spus Li, îngrijorat de perspectivele de angajare și care ia în calcul să urmeze un doctorat.
Această perspectivă sumbră asupra paternității – alimentată de încetinirea economiei Chinei și șomajul ridicat în rândul tinerilor – reprezintă un obstacol major pentru eforturile guvernului de a încuraja tinerii să se căsătorească și să aibă copii.
Confruntată cu o forță de muncă în scădere și o populație care îmbătrânește rapid, China a abandonat politica sa a unui singur copil în 2016, permițând cuplurilor să aibă doi copii, apoi trei în 2021. Dar ratele de naștere continuă să scadă. Populația a scăzut timp de trei ani consecutiv, în ciuda unei ușoare reveniri a nașterilor anul trecut, iar experții avertizează acum asupra unui declin și mai accentuat.
De la amenzi la subvenții
Noua subvenție națională pentru creșterea copiilor marchează un pas important în campania pro-natalitate din China.
De ani de zile, autoritățile locale au experimentat diverse stimulente – de la facilități fiscale, avantaje la locuințe și plăți în numerar, până la prelungirea concediului de maternitate. Acum, guvernul central preia inițiativa printr-un program standardizat la nivel național, alocând 90 de miliarde de yuani (12,54 miliarde de dolari) în subvenții, care se așteaptă să ajute 20 de milioane de familii în acest an.
„Nu mai este doar un experiment local. Este un semnal că guvernul consideră criza natalității ca fiind urgentă și națională”, a spus Emma Zang, demograf și profesoară de sociologie la Universitatea Yale. „Mesajul este clar: nu doar vă spunem să faceți copii, ci punem în sfârșit niște bani pe masă”.
Noul program, care oferă și subvenții parțiale pentru copiii sub trei ani născuți înainte de 2025, a fost bine primit de părinții eligibili, dar Zang spune că este puțin probabil să influențeze semnificativ rata fertilității. Politicile similare au eșuat în mare măsură să stimuleze nașterile în alte societăți din Asia de Est, precum Japonia și Coreea de Sud.
Pentru mulți tineri chinezi care se confruntă cu prețuri inaccesibile la locuințe, zile de muncă lungi și o piață instabilă a muncii, subvenția nici măcar nu abordează anxietățile profunde care stau la baza reticenței lor de a întemeia o familie.
„Nu este doar despre costuri. Mulți tineri sunt sceptici în privința viitorului, cum ar fi securitatea locului de muncă, părinții care îmbătrânesc, presiunea socială, iar o plată în numerar nu rezolvă această oboseală emoțională cu care se confruntă oamenii în prezent”, a explicat Zang.
Ironia trecerii de la amenzile aplicate părinților pentru nașteri la plata lor pentru a avea mai mulți copii nu scapă generațiilor millennials și Gen Z din China – mai ales celor care au trăit personal pedepsele dure impuse de politica unui singur copil.
Pe rețelele sociale chinezești, unii utilizatori au postat fotografii cu vechi chitanțe care arată amenzile pe care părinții lor le-au plătit când i-au născut pe ei sau pe frații lor.
Printre aceștia este Gao, crescută în munții îndepărtați ai provinciei Guizhou, care a cerut să fie identificată doar după numele de familie. Provincia din sud-vest este una dintre cele mai sărace din China și a beneficiat de o excepție în politica unui singur copil, permițând cuplurilor rurale un al doilea copil dacă primul născut era fată – o concesie făcută preferinței tradiționale a țării pentru băieți.
Ca și cele două surori mai mari ale ei, Gao a fost trimisă să trăiască cu bunica ei la scurt timp după naștere, pentru a o ascunde de oficialii planificării familiale, astfel încât părinții să poată încerca să aibă un băiat. Ulterior, au avut patru fiice înainte de a avea în final un fiu.
Acum locuiește în provincia Jiangsu din est și, la 27 de ani, spune că nu are interes pentru căsătorie sau creșterea copiilor.
„Să știu că nu pot să ofer unui copil un mediu bun pentru educație și viață, alegerea de a nu avea unul este tot un act de bunătate”, a spus ea. „Cu siguranță nu vreau ca un potențial copil al meu să crească ca mine... fără nicio șansă de mobilitate socială și să lupte în partea de jos a societății, așa cum am făcut eu”.
Optimismul dispare
Timp de decenii, pe măsură ce economia Chinei a înflorit și nivelul de trai s-a îmbunătățit, generații de tineri au crescut cu credința că vor trăi o viață mai bună decât părinții lor.
Dar acest optimism începe să dispară.
Azi, mulți tineri crescuți cu promisiunea mobilității sociale prin muncă grea și educație devin deziluzionați: prețurile locuințelor au crescut dincolo de posibilitățile lor, iar o diplomă universitară nu mai garantează un loc de muncă bun – iar oportunitățile dorite ajung tot mai mult la cei cu conexiuni de familie.
Există un sentiment tot mai mare de inutilitate pentru că eforturile continue aduc rezultate tot mai mici într-o societate tot mai competitivă – un fenomen denumit printr-un cuvânt la modă „involuție”, un termen sociologic care descrie o spirală autodistructivă de competiție excesivă.
Ca răspuns, mulți aleg să „se culce pe o ureche” – un alt termen la modă care se referă la renunțarea la efortul continuu de a satisface așteptările societății, inclusiv căsătoria și creșterea copiilor.
June Zhao, în vârstă de 29 de ani, a crescut într-o familie de clasa mijlocie în una dintre cele mai „involuate” zone din China: districtul Haidian din Beijing.
Casă pentru trei milioane de oameni și multe dintre cele mai bune universități ale țării, Haidian este renumit și pentru abordarea hipercompetitivă în creșterea copiilor. Zhao a început să meargă la meditații în fiecare weekend încă din clasa a treia – și era deja cu câțiva ani în urma colegilor ei.
După ce și-a terminat studiile de licență și postuniversitare în străinătate, Zhao s-a întors la Beijing să lucreze în relații cu investitorii. Ea spune că presiunea imensă cu care a crescut – și pe care încă o simte – a jucat un rol important în decizia de a nu avea copii.
„Costul este pur și simplu prea mare, iar beneficiile prea mici”, a spus ea. „În general, am o perspectivă destul de pesimistă asupra vieții – am muncit mult, dar am primit foarte puțin în schimb”.
Zhao se consideră norocoasă – jobul ei rareori o obligă să facă ore suplimentare. Chiar și așa, îi este greu să-și imagineze că ar găsi timpul necesar pentru a crește un copil. După navetă și cina de seară, îi mai rămân doar două sau trei ore libere pe zi înainte să meargă la culcare. Ar fi și mai greu pentru prietenii ei prinși în „996”, un program extenuant de muncă de la 9 dimineața până la 9 seara, șase zile pe săptămână.
Ca mulți dintre contemporanii ei, Gao nu este optimistă cu privire la viața pe care ar putea să o asigure unui copil sau la societatea în care ar urma să se nască. „Simți nevoia să ai copii doar când crezi că zilele care vin vor fi bune,” a spus ea.
La acestea se adaugă dezechilibrul de gen tradițional în creșterea copiilor, împreună cu costul fizic și emoțional pe care-l suportă femeile. În cazul lui Zhao, a fost mama ei cea care a trebuit să jongleze între munca cu normă întreagă și ajutorul la teme sau însoțirea la meditații.
„Am văzut cu ochii mei cât de greu i-a fost mamei mele să mă crească. Știu sigur că femeile poartă o povară și un cost mult mai mare decât bărbații când vine vorba de creșterea familiei”, a spus ea.
Pe măsură ce rata fertilității scade, Partidul Comunist la putere a accentuat rolul femeii ca „soție virtuoasă și mamă bună” – promovând acest aspect ca parte prețuită a culturii tradiționale chineze și esențial pentru „creșterea sănătoasă a noii generații.” Oficiali chinezi au îndemnat femeile să adopte „o perspectivă corectă asupra căsătoriei, nașterii și familiei.”
Zang, demografa, spune că este pur și simplu nerealist să se aștepte ca femeile să facă mai mulți copii fără să se abordeze barierele reale pe care le înfruntă.
„Nu poți da timpul înapoi și spera ca femeile să accepte pur și simplu roluri mai tradiționale. Tinerele femei de azi sunt educate, orientate spre carieră și doresc mai multă egalitate. Dacă politicile nu susțin această realitate prin lucruri precum concediul paternal, protecția la locul de muncă și joburi flexibile, ratele fertilității nu vor crește”, spune ea.
„Guvernul își dorește mai mulți copii, dar societatea nu este structurată pentru a susține familiile,” adaugă ea. „Acum, parentingul arată ca o capcană, mai ales pentru femei. Până când asta nu se schimbă, subvențiile nu vor fi suficiente”.
Ştiri video recomandate
