De la fluturarea evantaiului la parfumuri aplicate pe scrisori sau fotografii trimise ca semn de interes romantic, oamenii au găsit mereu metode subtile de a-și arăta dragostea, chiar și fără cuvinte, scrie BBC.
În 1539, portretul realizat de Hans Holbein tinerei Anne de Cleves a fost atât de convingător, încât regele Henric al VIII-lea a decis să o ia de soție, o alegere pe care avea s-o regrete după prima întâlnire, când atracția s-a dovedit inexistentă. Căsătoria nu a fost consumată și a fost anulată după doar șase luni. Dar acest episod arată cât de puternică putea fi imaginea într-un context de curtare.
Această formă de „portret de dating” a revenit în actualitate, sub o altă formă: profilul de pe aplicațiile de întâlniri, unde fotografiile și câteva detalii pot duce la o relație.
Flirtul cu evantaiul: limbajul secret al iubirii în epoca Regency
În trecut, însă, curtarea era o adevărată artă. În perioada Regency (în jurul anului 1800), femeile aveau ocazia nu doar să fie cucerite, ci și să joace activ în „piața” matrimonială. Într-o epocă în care dragostea începea să fie văzută ca un motiv legitim de căsătorie, și nu doar averea sau statutul, flirtul subtil devenea o formă de comunicare esențială.
Printre cele mai fascinante metode de flirt se număra „limbajul evantaiului”. Deși era mai degrabă o distracție decât un cod oficial, femeile puteau transmite mesaje discrete doar prin mișcarea sau poziționarea evantaiului. Într-un spațiu public, zgomotos sau supus etichetei sociale stricte, era o modalitate misterioasă de a arăta interesul romantic.
În 1797, Charles Francis Bandini a creat un evantai special, imprimat cu un alfabet codificat în litere ornamentale minuscule, numit Fanology sau Ladies’ Conversation Fan. Fiecare poziție a evantaiului corespundea unei litere, funcționând ca un fel de semnalizare vizuală asemănătoare.
Un an mai târziu, în 1798, a apărut un alt model numit The Ladies Telegraph for Corresponding at a Distance, destinat tot flirtului la distanță.
„Principalul rol al evantaiului între îndrăgostiți era să permită un flirt mai discret, însoțit de priviri lungi, gene fluturate și zâmbete subtile”, spune istorica Sally Holloway.
Astfel de gesturi funcționau perfect în sălile de dans aglomerate sau în situațiile în care o conversație directă era imposibilă sau indecentă.
Pe lângă limbajul evantaiului, mai exista și arta parfumului. Atât femeile, cât și bărbații aplicau parfumuri lichide pe scrisori de dragoste pentru a amplifica emoția și dorința. Mirosul devenea un canal senzorial de legătură romantică.
Cadourile aveau, de asemenea, un rol simbolic puternic. Bărbații ofereau flori, portrete miniaturale sau cărți în care subliniau pasaje cu care rezonau, pentru a arăta compatibilitatea de caracter. Scrisorile erau pline de confesiuni: speranțe, valori morale, viziuni despre căsătorie.
La rândul lor, femeile ofereau obiecte lucrate manual, de exemplu, volănașe brodate sau veste, ca semn al îndemânării și al timpului dedicat unui pretendent. Presau flori precum violetele, simbol al modestiei și fidelității.
Cele mai valoroase dovezi de afecțiune erau o șuviță de păr (o parte din trupul iubitului, care rămânea chiar și după moarte) și inelul, simbolul unei posibile căsătorii.
În comunitățile LGBTQ+, unde exprimarea liberă a iubirii a fost mult timp periculoasă, simbolurile ascunse au fost cruciale. Oscar Wilde a popularizat garoafa verde ca semn discret al identității gay. Culorile violet și lavandă au fost asociate cu iubirea între femei, încă din Antichitate.
Ştiri video recomandate
