Balena, numită „Timmy” de presa germană, care fusese salvată în urmă cu două săptămâni după ce eșuase în largul coastelor Mării Baltice, a fost găsită moartă în apropierea insulei daneze Anholt. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Agenția pentru Protecția Mediului din Danemarca, scrie Euronews.
Timp de câteva zile, nu a fost clar dacă balena găsită moartă în apropierea coastei daneze era Timmy. Confirmarea a venit după ce autoritățile au identificat un transmițător GPS care fusese montat anterior. Agenția daneză pentru protecția naturii, Miljøstyrelsen, a precizat că dispozitivul GPS confirmă că este vorba despre aceeași balenă cu cocoașă observată în Marea Baltică și salvată ulterior în Germania. Ministrul Mediului din landul german Mecklenburg-Pomerania de Vest, Till Backhaus, a confirmat, la rândul său, moartea balenei.
„Putem confirma acum că balena cu cocoașă eșuată în largul Anholt este aceeași balenă care eșuase anterior în Germania și care a făcut obiectul unor tentative de salvare”, a declarat Jane Hansen, reprezentantă a Agenției pentru Protecția Mediului din Danemarca.
Autoritățile nu au reușit deocamdată să recupereze dispozitivul GPS de pe carcasă, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Balena a fost observată pentru prima dată în largul coastelor germane pe 3 martie. Ulterior, pe 23 martie, a fost găsită eșuată pe un banc de nisip, în zona Golfului Wismar.
După mai multe încercări nereușite de salvare, balena a fost transportată cu ajutorul unei barje și eliberată în Marea Nordului, pe 2 mai. Operațiunea a fost una dificilă și a provocat dezbateri în rândul specialiștilor și al opiniei publice.
Nu este clar de ce balena cu cocoașă a intrat în Marea Baltică, o zonă aflată departe de habitatul natural al speciei și considerată nepotrivită pentru aceste animale. Unii experți marini cred că balena s-ar fi putut dezorienta în timp ce urmărea bancuri de hering sau în timpul migrației.