În doar câteva zile, imaginile cu Marlie, un mânz orfan din județul Sălaj, au strâns mii de aprecieri, comentarii și distribuiri pe rețelele sociale. Fotografiile în care căluțul doarme în casă, îmbrăcat într-o pijama și ținut în brațe ca un copil, au impresionat oameni din toată țara, iar povestea lui a devenit rapid virală.
Marlie împlinește astăzi o lună de viață. Mama lui a murit la scurt timp după ce l-a adus pe lume, iar destinul lui s-a schimbat atunci când Alexandra a decis să îl adopte și să îi ofere o viață complet diferită de cea pe care ar fi avut-o, cel mai probabil, ca animal de muncă.
În spatele imaginilor care au emoționat internetul se află, însă, o poveste despre pierdere, salvare și multă grijă. Am stat de vorbă cu Alexandra Pașca și am aflat că, în ultimii ani, așa cum știau deja mulți dintre urmăritorii ei, a salvat sute de animăluțe, în memoria lui Charlie, primul câine pe care l-a adoptat în 2015.
› Vezi galeria foto ‹
„L-au vândut. Și ce bine că l-au vândut”
Alexandra a explicat, zilele trecute, de ce a ales să îl crească pe Marlie astfel și de ce nu îi pasă de unele critici primite.
„Marlie al meu. E cal, da. Dar e un cal orfan. I-a murit mămica după ce l-a adus la noi în lume. N-o știe, căci a rămas singur după câteva zile. A cunoscut doar omul înainte să cunoască lumea. Și ce bine că nu a apucat mult. Că l-au vândut. Și ce bine că l-au vândut. Că altfel îl aștepta o viață în care nici viața lui nu-i aparține.”
Alexandra spune că și-a dorit ca mânzul să cunoască de la început afecțiunea oamenilor și promite că nu îl va trata niciodată ca pe un animal obligat să muncească.
„O să pun cu el toate pozele pe care le vreau. O să-l îmbrac cum vreau. O să-l las să intre în casă ori de câte ori vreau. Nu eu am domesticit caii. Nu eu i-am pus să tragă poverile oamenilor, să care lemne, să muncească pământul până când nu și-au mai putut ține trupul în picioare. Eu doar am luat un orfan și l-am băgat în casă atunci când a început furtuna. Că e singur. Și a cunoscut doar omul.”
„Mă lupt să-i arăt că mai suntem câțiva care nu ne urlăm iubirea cu biciul într-o mână”
Mesajul ei merge mai departe și vorbește despre felul în care, în opinia sa, multe animale sunt iubite doar atât timp cât mai pot fi folositoare.
„Și aici mă lupt, să-i arăt că mai suntem câțiva care nu ne urlăm iubirea cu biciul într-o mână și cu telefonul în cealaltă, pregătiți să sunăm la abator în ziua în care animalul care ne-a fost sclav ani de zile nu mai poate munci.
„E Marlie. E cal. Pentru că arată a cal, dar nu va trăi nici măcar o zi ca un sclav. Nu va alerga că-l ustură loviturile. Va galopa doar atunci când va avea chef să fugă spre casa lui, în curtea lui, spre omul lui.”
Alexandra spune că libertatea nu înseamnă abandon și că Marlie va avea mereu un loc în care să se întoarcă.
„E liber. E un cal liber. Dar libertatea nu înseamnă să fii singur. E un cal pe care cineva îl mângâie și căruia cineva îi spune când pleacă și la cât se întoarce. Și nu e inima mea vinovată că inimile altora nu pot iubi atât.”
Fotografiile în care mânzul apare în casă, îmbrăcat cu o bluză transformată în pijama, au stârnit atât admirație, cât și controverse. Alexandra spune că imaginile sunt amintiri pe care și le dorește peste ani.
„L-am îmbrăcat cum am vrut, că m-am jucat. Că e bluza mea. Ca să am amintirile astea cu el și să simt onoarea că ne știm din prima lui lună de viață și o să-i rămân până la ultima clipă de respirație. Vineri împlinește o lună, s-a născut în 7 iulie.”
„Pentru mine, normalul e ceva ce nu rănește și ne aduce nouă liniște”
Ea vorbește și despre responsabilitatea pe care și-a asumat-o odată cu adoptarea lui.
„Are lăpticul lui special pentru mânzuț, 600 lei găleata, i-am luat 4, poate îi ajung o lună, poate nu. El va mânca lapte timp de 6 luni. V-am cerut un leu? E al meu. Mi l-am asumat pe următorii 25-30 de ani, poate mai mult. Sunt amintirile mele. E inima mea care-l iubește atât, e inima lui care nu se teme de cât de mult îl pot iubi.”
Tot ea explică și că Marlie nu trăiește permanent în casă, ci doar are acces atunci când simte nevoia.
„El trăiește afară, clar nu-l țin în casă, sunt om, am haine și trăiesc aici, am și câini, nu mă mut cu un cal în casă, dar are acces și vine când vrea el. Și schimb și ușa dacă trebuie. Ca așa vreau. Nu funcționez după standarde și să-mi impună un dereglat care e normalul. Pentru mine, normalul e ceva ce nu rănește și ne aduce nouă liniște.”
„Nicio viață nu valorează mai puțin doar pentru că noi, oamenii, ne-am așezat singuri în vârful lumii”
Alexandra spune că liniștea ei înseamnă acum și liniștea unui animal care a cunoscut pierderea de la începutul vieții.
„Iar liniștea mea acum înseamnă și liniștea unui orfan. Cal, da. Dar un suflet care simte frică și durerea la fel ca orice altă ființă. Nicio viață nu valorează mai puțin doar pentru că noi, oamenii, ne-am așezat singuri în vârful lumii și ne-am proclamat cei mai importanți. Ne-am pus un moț în cap și ne-am numit buricul pământului. Suntem un pic mai jos de buric, nimic lăudabil despre cel mai mare animal de pe planetă. Omul.”
Alexandra a transmis și un mesaj celor care au criticat felul în care îl îngrijește pe Marlie, spunând că iubirea pentru animale ar trebui să fie însoțită de responsabilitate și empatie.
„Dacă nu v-ați oprit niciodată lângă o căruță să-i spuneți cuiva să nu mai lovească un cal, dacă n-ați salvat niciodată un animal când încă se mai putea salva, dacă treceți pe lângă un abator fără să vă doară nimic, dar vă opriți să-mi scrieți că îi fac rău pentru că l-am lăsat o oră și patruzeci de minute în casă și l-am ținut în brațe cât a avut nevoie, atunci nu eu sunt problema. Eu doar v-am ținut o oglindă în față să vedeți cât de mare e ipocrizia. Ceea ce v-a deranjat n-a fost Marlie, ci propria voastră nepăsare.”
„Scuzați-mă pe mine, dar am văzut prea multe animale murind din lipsă de iubire ca să mă sperie faptul că unul trăiește cu prea multă”
În încheierea mesajului, Alexandra spune că nu regretă felul în care a ales să îi ofere mânzului o viață bazată pe afecțiune.
„E Marlie al meu. Și dacă îi greșesc cu ceva, e doar că-l iubesc când alții zic că nu așa e normal. Scuzați-mă pe mine, dar am văzut prea multe animale murind din lipsă de iubire ca să mă sperie faptul că unul trăiește cu prea multă. Urăsc alții și-n locul meu, și încă e înghesuială mare. Eu rămân aici unde-s mai puțini. Acolo unde iubirea nu trebuie justificată, dar s-ar ucide cu pietre doar pentru că nu seamănă cu iubirea celui de lângă noi.”
„Cum a ajuns un cal să lumineze locul pe care credeai că întunericul l-a câștigat pentru totdeauna”
Cu câteva zile înainte, pe 1 august, Alexandra îl prezentase pentru prima dată urmăritorilor săi pe mânz, într-un mesaj în care vorbea despre vindecare, încredere și despre felul în care un suflet nou poate aduce lumină după perioade dificile.
„El e Marlie. Marlie Star.”
În aceeași postare, ea a vorbit despre lecțiile pe care le învățăm din suferință și despre modul în care apariția mânzului a devenit un nou început.
„Multe se învață la momentul potrivit, e adevărat. Despre multe nu afli niciodată de ce s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat. Dar de un lucru sunt sigură. Felul în care oamenii iubesc și rănesc nu se pierde niciodată.”
Alexandra spune că Marlie nu cunoaște încă răutatea oamenilor și că tot ceea ce știe este apropierea și încrederea.
„El nu știe încă nimic despre oameni. Nu știe ce înseamnă minciuna, promisiunile încălcate sau plecările fără rămas-bun. Știe doar să se apropie, să aibă încredere, să creadă, să fie și să iubească. Exact cum făceam și noi înainte să învățăm frica.”
Iar la final, Alexandra explică de ce acest mânz a devenit atât de important pentru ea.
„Și eu o să știu de ce. De ce Marlie. De ce Star. De ce el. De ce un cal. Cum a ajuns un cal să lumineze locul pe care credeai că întunericul l-a câștigat pentru totdeauna.”
Imaginile cu Marlie au emoționat mii de oameni: „E ireal. Parcă-s din desene animate”
Postările cu Marlie au strâns în doar câteva zile mii de aprecieri și sute de comentarii, iar unii dintre cei care au văzut imaginile cu mânzul dormind în pijama au mărturisit că au fost profund impresionați și au plâns când i-au citit povestea.
„Am salvat pozele astea...e ireal! Parcă-s din desene animate! Viața chiar bate filmul!”, a comentat o tânără.
„Mă tot faceți să-mi retrăiesc senzația frumoaselor povești și basme citite în copilărie. Și uite că «Zâna bună» există, nu mai am nicio-ndoială și sunt convins că nu sunt singurul. Treziți zilnic niște sentimente fantastice în foarte mulți oameni mari și mici.”, a scris un alt urmăritor.
„Tu, fată bună și frumoasă, normalul tău ar trebui să fie etalon pentru tot mapamondul. Tot ceea ce faci, o faci din iubire. Eu nici n-am știut că ai un mânz. Mânz care o să fie cel mai iubit dintre mânji.”, a fost unul dintre comentarii.
„Eu nu mai pot cu pijamalele lui galbene!!! Mă topesc.”, a fost o altă reacție la fotografii.
„Marlie are ochi de copil…jucăuș. Ai dreptate să îl iubești atât de mult! Unele dintre cele mai frumoase poze! Să fiți sănătoasă împreună cu toți cei la care țineți!”, i-a urat altcineva, Alexandrei.
Sute de animăluțe salvate în ultimii zece ani: Cum a ajuns Alexandra de la Charlie la Marlie
Alexandra a povestit, în exclusivitate pentru antena3.ro, cum a reușit să salveze sute de animale în ultimul deceniu și ce o motivează să facă asta în continuare.
Povestea ei nu a început cu un plan măreț, ci cu un câine care avea nevoie de o șansă. În 2015, viața Alexandrei s-a schimbat atunci când l-a adoptat pe Charlie, un câine de talie mare care rămăsese fără un picior după un accident grav.
„Totul a început în 2015, când l-am adoptat pe Charlie. Era un cățel de talie mare, cu doar trei picioare. Îl salvase medicul veterinar care, în loc să aleagă eutanasia după un accident cumplit în urma căruia își pierduse o lăbuță, a ales viața.”
Alexandra nu a știut că acel moment avea să fie începutul unei misiuni care urma să îi schimbe complet viața.
„Atunci nu aveam de unde să știu că îmi adopt cel mai bun prieten și că, timp de 11 ani, vom salva împreună sute de animale.”
Locul construit pentru căței i-a luat și îi va purta numele pentru totdeauna: Tabăra lui Charlie
Alături de același medic veterinar, dr. Raul Negritaș, Charlie a continuat să lupte pentru viață, dar în cele din urmă o boală nemiloasă a câștigat. După dispariția lui Charlie, locul creat pentru animalele salvate a primit numele lui și a devenit un refugiu pentru zeci de câini.
„După ce a plecat, locul construit pentru căței i-a luat și îi va purta numele pentru totdeauna: Tabăra lui Charlie, unde astăzi trăiesc peste 50 de căței.”
În memoria lui, Alexandra și medicul veterinar au pus bazele unui proiect ambițios: prima ambulanță veterinară din județ. Comunitatea formată în jurul salvării animalelor a primit numele „Oamenii lui Charlie”, iar reacția oamenilor a fost una impresionantă.
„În doar patru zile au strâns 25.000 de euro. Am adus ambulanța acasă și am colantat-o cu chipul lui Charlie, ca să meargă mai departe acolo unde el nu mai putea ajunge.”
De la salvarea unui câine la iubirea pentru cai
În același an, o altă întâlnire avea să schimbe povestea Alexandrei. Medicul care îl salvase pe Charlie a intervenit pentru o iapă bătută și abandonată pe un câmp. Pentru Alexandra, caii erau până atunci un teritoriu necunoscut. Nu salvase niciodată un cal și nu avusese o legătură specială cu aceste animale.
Totul s-a schimbat în momentul în care a văzut-o pe Starlie.
„Eu nu aveam nicio legătură cu caii. Nu salvasem niciodată unul și nu iubisem vreunul până atunci. Dar am privit-o și am știut că este a mea.”
Iapa a primit numele Starlie, însă starea ei era prea gravă pentru ca salvatorii să poată face mai mult.
„Era în stare gravă și foarte bătrână, a supraviețuit doar o lună.”
Din nou, oamenii strânși în jurul poveștii lui Charlie au transformat pierderea într-o nouă șansă pentru alte animale.
„În memoria ei, Oamenii lui Charlie au făcut din nou imposibilul posibil și au dotat ambulanța cu aparatură de aproape 30.000 de euro, inclusiv un ecograf pentru animale mari.”
Marlie, mânzul care poartă în nume două povești de salvare
Astăzi, numele lui Marlie poartă amintirea celor două animale care au schimbat destinul Alexandrei. Numele său este o combinație între Charlie și Starlie.
„Pe Charlie îl alintam mereu «Charlie Marlie Parlie». De acolo și numele mânzuțului. Marlie Star. În numele lui se întâlnesc Charlie și Starlie.”
Alexandra spune că toate proiectele de astăzi continuă datorită celor două suflete care i-au schimbat viața.
„Astăzi facem campanii de sterilizări gratuite, salvăm animale și construim mai departe datorită lor.”
Apariția lui Marlie în viața ei a însemnat și o alegere pentru următoarele decenii.
„Și fără să-mi dau seama, odată ce a ajuns Marlie în viața mea, eu mi-am ales povestea următorilor 25 sau poate 30 de ani.”
Privind spre viitor, Alexandra visează la locuri în care animalele care au trecut prin suferință să poată avea parte de protecție și grijă.
„Poate, într-o zi, va exista o grădiniță pentru mânji orfani care îi va purta numele. Poate un loc unde iepele salvate de la abator vor învăța că mâna omului poate mângâia. Poate multe.”
Pentru ea însă, esența întregii povești nu este despre adăposturi, campanii sau numărul animalelor salvate.
„Dar dacă m-ar întreba cineva despre ce a fost toată povestea asta, răspunsul ar rămâne același. Nu despre câini. Nu despre cai. Nu despre ambulanțe, campanii sau adăposturi. Despre iubire. Uneori, un singur animal îți schimbă viața. De cele mai multe ori, dacă ai curajul să-l iubești până la capăt, îți schimbă și ție felul în care ajungi să schimbi tu lumea.”
