Antena 3 CNN Life Lumea animalelor O pisică neagră, filmată pe şinele de la metrou, la Titan. Ce spun asociaţiile care au preluat cazul

O pisică neagră, filmată pe şinele de la metrou, la Titan. Ce spun asociaţiile care au preluat cazul

A.N.
2 minute de citit Publicat la 19:24 13 Iul 2026 Modificat la 23:42 13 Iul 2026
pisicaa metrou 2
sursa foto: Facebook / Asociația Sache Vet

O nouă pisică a fost semnalată în subteran, la staţia de metrou Titan, de pe Magistrala 1 a Metrorex. Un membru al unui grup de Facebook a atras atenţia asupra unei feline negre aflate chiar pe şinele pe care circulă trenurile. Spre deosebire de cazul de la Politehnica, unde o pisică a stat blocată cinci zile şi a fost salvată la limită, animalul de la Titan ar trăi acolo de aproximativ patru ani şi ar fi hrănit constant de o persoană care îl cunoaşte. Chiar şi aşa, asociaţiile care au preluat cazul spun că vor încerca, în perioada următoare, o capturare în siguranţă, scrie Club Feroviar.

Un membru al grupului de Facebook „Animăluţe pierdute, găsite, adopţii Bucureşti şi împrejurimi” a atras atenţia că pe şinele din staţia Titan se află o pisică de culoare neagră. Autorul postării a încărcat şi o fotografie cu animalul, surprins chiar în mijlocul căii de rulare a trenurilor.

Ulterior, Platforma Totul pentru Animale a revenit cu precizări: „Am preluat cazul pisicuţei din tunelul metroului Titan. Din informaţiile primite de la prietenii noştri de la SACHE Foundation, cu care suntem în coordonare, pisica trăieşte acolo de aproximativ 4 ani şi este hrănită constant de o persoană care o cunoaşte. Chiar şi aşa, în perioada următoare se va încerca o capturare în siguranţă. Situaţia este diferită de cazul lui Rex, însă vă vom ţine la curent cu fiecare pas”.

Un caz diferit de cel de la Politehnica

Precizarea că „situaţia este diferită” nu este întâmplătoare. În urmă cu aproape două săptămâni, o altă pisică a ţinut cu sufletul la gură mii de oameni pe reţelele sociale, după ce a rămas blocată timp de cinci zile în tunelul de metrou de la staţia Politehnica, ascunsă într-o gaură din terasament, la câţiva metri de şinele pe care circulă curent electric de înaltă tensiune.

Atunci, salvarea a fost o operaţiune dificilă şi riscantă: opt oameni – voluntari, salvatori Metrorex şi reprezentanţi ai Serviciului de Protecţie a Animalelor – au lucrat cinci nopţi la rând, în fereastra scurtă de după miezul nopţii, când circulaţia se opreşte şi curentul de pe şine poate fi întrerupt. Animalul, epuizat şi speriat, a fost prins manual, după aproape două ore de căutări, şi dus la spitalul veterinar al Asociaţiei SACHE.

În cazul de la Titan, lucrurile stau altfel: pisica neagră nu este un animal rătăcit şi dezorientat, ci pare să-şi fi făcut un teritoriu acolo de ani buni, fiind hrănită regulat. Cu toate acestea, asociaţiile implicate spun că vor încerca, şi de această dată, o capturare în condiţii de siguranţă.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close