Antena 3 CNN Life Lumea animalelor O țestoasă din Caraibe a ajuns până pe țărmurile Angliei, purtată de uraganul Melissa

O țestoasă din Caraibe a ajuns până pe țărmurile Angliei, purtată de uraganul Melissa

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 12:13 05 Noi 2025 Modificat la 12:13 05 Noi 2025
testoasa
O țestoasă din Caraibe a ajuns până pe țărmurile Angliei, purtată de uraganul Melissa. FOTO: Profimedia Images

O mică broască țestoasă marină a parcurs mii de kilometri departe de habitatul ei natural, după ce uraganul Melissa a lovit zona Caraibelor. 

Țestoasa a fost descoperită în largul coastei britanice, în apropiere de orașul St Ives, din Cornwall, un loc unde astfel de animale tropicale rareori supraviețuiesc.

Echipajul unei ambarcațiuni a fost uimit când a observat-o în apele reci ale Atlanticului de Nord. Inițial, broasca țestoasă părea fără viață, dar voluntarii de la Cornwall Wildlife Trust au constatat că, cel mai probabil, era doar amorțită din cauza frigului.

Specialiștii au recomandat ca, în astfel de situații, animalele să nu fie aruncate înapoi în mare, ci salvate și protejate de cei care le găsesc, până la sosirea echipelor de salvare. „Țestoasele tropicale sunt extrem de sensibile la scăderea bruscă a temperaturii. Ele pot părea moarte, dar de fapt sunt în stare de șoc termic și pot fi salvate dacă sunt încălzite treptat”, au explicat reprezentanții organizației.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close