Când cercetătorii au lăsat o carcasă de pui într-o pădure din Ecuador, scopul lor era să afle mai multe despre comunitatea locală de animale necrofage. Ceea ce nu se așteptau să înregistreze, însă, a fost primul caz în care un grison mare, un mamifer carnivor mic, a atacat un grup de vulturi curcan. Când grisonul a atacat, vulturii și-au luat imediat zborul, împreună cu un vultur negru care se afla în apropiere, scrie publicația Discover Wildlife.
Într-un articol publicat în Journal of Raptor Research, cercetătorii interpretează postura de atac a carnivorului ca fiind o dovadă a unei încercări de „vânare oportunistă”. Dacă această interpretare este corectă, întâlnirea ar fi primul caz documentat în care un grison mare a încercat să vâneze un vultur curcan.
Majoritatea cazurilor documentate de vânare a vulturilor au loc la cuiburi, afectând ouăle și puii. Înregistrările care implică adulți sunt mult mai rare.
„Puține înregistrări implică vulturi adulți, probabil datorită abilităților lor puternice de zbor și utilizării adăposturilor comune”, spun autorii studiului.
Astfel, vulturii curcani adulți nu sunt invulnerabili, existând o serie de evenimente documentate în cele două Americi care implică răpitoare mari, cum ar fi vulturii pleșuvi și vulturii aurii, mamifere precum ratonii și jaguarii și reptile precum boa constrictorii.
Cel mai recent caz a fost observat în timpul unui studiu asupra necrofagilor din Rezervația Jama-Coaque, o rezervație privată din zona Tumbes-Chocó-Magdalena, un punct fierbinte de biodiversitate din Ecuador. Ca parte a studiului, cercetătorii au așezat o carcasă de pui pe pământ lângă un copac și au instalat o cameră în fața ei.
Imaginile surprinse cu camera-capcană arată trei vulturi curcani adulți cocoțați pe rădăcinile copacului înainte ca un grison să iasă din tufișuri și să se năpustească asupra lor. Vulturii curcani își iau imediat zborul, împreună cu un vultur negru din apropiere. Grisonul rămâne apoi pe rădăcini timp de aproximativ un minut, adulmecând în jurul cuiburilor vulturilor, înainte de a dispărea.
Echipa crede că acesta este primul caz cunoscut de tentativă de atac direct din partea unui grison.
„Am exclus posibilitatea cleptoparazitismului, în care un animal fură hrană de la altul, deoarece carcasa experimentală fusese complet consumată înainte de începerea înregistrării. În plus, grisonul nu a arătat niciun interes pentru rămășițele prezente la fața locului”, spun cercetătorii.
Ar fi putut fi vorba de un atac teritorial? S-a observat deja că grisonii mari se comportă agresiv față de păsările prădătoare în timpul consumului de hrană. Se știe că și alte mustelide, o familie de mamifere carnivore din care face parte grisonul, din Africa, precum nevăstuica africană dungată și bursucul de miere, atacă specii mai mari, manifestând în același timp un puternic spirit teritorial.
Cu toate acestea, în acest caz, cercetătorii nu au putut nici să dovedească, nici să infirme dacă atacul a avut caracter teritorial, deoarece nu au reușit să adune dovezi suplimentare privind prezența grisonului în zonă.
În schimb, echipa consideră că „postura de atac direct afișată de grison a fost mai degrabă în concordanță cu o tentativă de vânare oportunistă”.
Cercetătorii sugerează că trăirea în grupuri i-a ajutat pe vulturi să detecteze amenințarea și să fugă împreună, împiedicând probabil grisonul să imobilizeze o țintă.
„Deși formarea grupurilor de vulturi poate spori concurența pentru hrană, aceasta oferă totodată avantaje împotriva prădătorilor, sporind vigilența colectivă și reducând șansele de succes ale atacului. În cazul înregistrat de noi, mărimea grupului a îmbunătățit probabil vigilența și a declanșat zborul simultan al tuturor indivizilor, făcând această strategie eficientă împotriva potențialilor prădători”, scriu autorii.
Această întâlnire rară oferă o perspectivă asupra strategiilor de căutare a hranei și de vigilență ale vulturilor, precum și asupra comportamentului carnivorilor, precum grisonul mare. De asemenea, ea evidențiază modul în care camerele cu senzori de mișcare pot dezvălui interacțiuni care altfel ar putea rămâne neobservate: observații care contribuie la înțelegerea modului în care funcționează rețelele trofice în ecosisteme puternic amenințate.
