La numai câteva zile după suspendarea activității adăpostului privat de câini din comuna Suraia, măsură dispusă în urma difuzării pe rețelele sociale a unor imagini care surprind acte de cruzime, toate animalele au fost relocate, însă în spațiul public persistă întrebări legate de modul în care au fost derulate contractele publice pentru capturare și îngrijire și dacă sumele achitate de administrații au fost proporționale cu serviciile prestate, scrie Agerpres. Doar în județul Vrancea firma care adminsitează adăpostul avea concracte de câteva milioane. Mai sunt altele încheiate și în multe alte județe. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.
Toți câinii au fost luați de asociațiile pentru animale, după ce s-a aflat că în adăpost aceștia erau uciși prin proceduri barbare. În plus, după cum reclamă ong-iștii care i-au salvat, animalele sunt rănite și bolnave.
Toți câinii din adăpostul privat de la Suraia au fost relocați
La momentul controlului, în adăpostul de la Suraia au fost identificate aproximativ 205 animale, iar o parte au putut fi încredințate spre adopție fără sterilizare, din motive medicale, în limitele prevăzute de reglementări.
"Am solicitat la ANSVSA, zilele trecute, o derogare să ni se permită să încredințăm spre adopție animalele toate nesterilizate și ni s-a răspuns că nu există derogare de la acest cadru legal. (...). Acești câini pot părăsi adăpostul, fiind încredințați spre adopție după ce sunt sterilizați. Excepția este faptul că acei câini care nu au o stare clinică optimă pot fi adoptați fără a fi sterilizați", declarat directorul DSVSA Vrancea, Mihai Cristinel.
Patru dintre câinii de la Suraia au ajuns în grija angajaţilor de la Casa lui Patrocle. Ei au fost deja examinaţi de doctori veterinari şi li s-au făcut o serie de analize.
"Ochii cățeilor de la Suraia Lung a mai fost drumul înapoi spre casă şi greu am mai condus. Ploaia s-a făcut ninsoare şi a nins într-una, tot drumul. Am ajuns acasă după miezul nopții. Epuizate, obosite. Dar întregi, şi noi, şi câinii. Avem 4 câini mari. De talie mare. Unul este un uriaş. Dar un uriaş blând care n-a mişcat tot drumul. N-a zis nimic.
Cu o privire şi cu nişte ochi care şterg toată oboseala adunată. Cuminți au fost toți, au dat de linişte şi căldură, atât le-a trebuit.
Au intrat toți în cabinetul veterinar. Pentru evaluări, teste de sânge, analize. Nu ştim nimic despre ei. Nici vârsta, nici sexul, nici dacă sunt sau nu sterilizați. Le-om lua toate, pe rând, cu linişte, calm şi încredere. L-am întâlnit ieri pe Lazăr.
Printre uşă, ploaie, vânt, voluntari, beznă totală. Că n-are lumină în adăpost. Imaginați-vă cum s-a făcut toată munca asta, pe întuneric, cu lanterne şi becuri puse în frunte, de-a scoate câinii din țarcuri, de-ai băga în cuşti, de-a le citi cipurile, de-ai repartiza către maşini. Era nervos, pesemne obosit. Sau supărat că rămânea fără câini. L-am auzit ridicând tonul, din birou, către oamenii care cărau câini. Dădea indicații. Oamenilor uzi leoarcă şi înghețați de frig, voluntarilor.
I-am văzut chipul. Pe dinafară, arată ca orice om. Pe dinăuntru trăieşte, pesemne, în întuneric. Mai mult nu avem de spus.
Revenim cu veşti despre câini, cum le primim şi noi. Rugăm tare mult să ne sprijiniți. Este nevoie de ajutor, real", au transmis reprezentanţii de la Casa lui Patrocle - Animal Rescue într-o postare pe Facebook, unde au lăsat şi cum se pot face donaţii pentru sufletele blănoase.
Direcția Sanitar Veterinară: Societatea care administrează adăpostul, amendată cu 39.000 de lei
Ulterior, şeful de la DSVSA Vrancea a mai făcut următoarele precizări.
(...). DSVSA Vrancea a suspendat imediat activitatea după ce am vizualizat imaginile difuzate în mediul online, am aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.000 de lei, am interzis eutanasierea câinilor în acel adăpost, am sesizat Colegiul Medicilor Veterinari Vrancea vizavi de manoperele medicale pe care le desfășura medicul respectiv. Așteptăm răspunsul, pentru că vom dispune și alte măsuri în funcție de acest răspuns. Colegiul Medicilor Veterinari este singurul care poate retrage dreptul de liberă practică, în funcție de aspectele constatate. DSVSA aplică cadrul legal în limitele competențelor pe care le avem, nu există excepții pentru niciun agent economic și rog populația să aibă încredere în autoritățile statului".
În paralel cu acuzațiile privind condițiile din adăpost și modul de intervenție asupra animalelor, activiști și ONG-uri au semnalat suspiciuni referitoare la nerespectarea unor proceduri obligatorii – de la evidență și microcipare, până la sterilizare, tratamente și eutanasiere.
Medicul veterinar Emma Stratulat, președinta unei asociații de protecție a animalelor din Iași, spune că organizația pe care o reprezintă a primit informații despre situația din Suraia cu mult înainte ca subiectul să explodeze în mediul online și susține că a încercat să atragă atenția autorităților.
"Despre grozăviile care se întâmplă în general, la nivelul țării, știm de foarte mult timp, din 2020 au existat semnale. De aici de la Suraia, am aflat în jur de 2023-2024 că se întâmplă anumite lucruri. Noi am început să notificăm autoritățile, am trimis nenumărate adrese, dar de fiecare dată primeam răspunsul că este legal, că este în regulă, că nu este nicio problemă. Și atunci am hotărât că trebuie să arătăm ceea ce se întâmplă, de fapt și de drept, în spatele acestor garduri de metal și am început să luăm măsuri pe cont propriu, cum ar veni. Și acum câteva zile am reușit să aducem în spațiul public tot ceea ce se întâmpla de fapt", a spus Emma Stratulat.
Medicul susține că situații similare ar exista și în alte locuri și că problema ține, în opinia sa, și de abordarea legislativă și administrativă privind gestionarea câinilor fără stăpân.
"Nu este un caz singular, asta este durerea cea mai mare: nu se întâmplă doar la Suraia, ci în multe alte adăposturi private și uneori chiar și publice. Este un cumul de factori, dar, în principal, este faptul că se susține eutanasia în locul sterilizărilor în masă. Vedem că de foarte mulți ani, de un deceniu, se eutanasiază în număr exagerat de mare. Avem miliarde de euro cheltuite de statul român pe eutanasie și totuși încă avem o mare problemă pe străzile din România. Atunci clar că este o abordare greșiță. Noi ne dorim să fie transformată abordarea în sterilizări în masă, microcipare și, în plus, în responsabilizarea oamenilor. Pentru că din această cauză suntem acolo unde suntem în acest moment", a mai precizat Ema Stratulat.
De altfel, deși existau plângeri la adresa societății în cauză încă de anul trecut și a fost înregistrat un dosar pe rolul instanțelor, abia după presiunea publică generată de imaginile apărute online autoritățile sanitar-veterinare și poliția au făcut verificări la adăpost, iar activitatea a fost suspendată.
Imediat după ce cazul a devenit public, voluntari și ONG-uri care au ajuns la Suraia au început să preia câini din adăpost, pentru tratament și adopție.
Marius Chircă, reprezentant al Kola Kariola, susține că mulți dintre câinii preluați erau într-o stare gravă și că procesul de relocare a fost complicat de condiții și de proceduri.
"Sub blănița cățeilor am găsit nenorocire și primesc în timp real imagini din clinică, unde se lucrează la foc continuu. Sunt câini cu gâtul secționat, toți au pneumonie. Clinica la care se află beneficiază de aparatură de ultimă generație. Sunt parametri de hematologie și biochimie pe care aparatele nu le pot citi. Asta demonstrează o anemie câ se poate de severă. Nu știu cine își asumă în momentul de față riscurile pentru sterilizare. (...).
Acest loc nu permite condiții pentru ca fiecare câine să fie verificat din punct de vedere veterinar așa cum trebuie. Sterilizarea este o intervenție chirurgicală sub anestezie și orice sterilizare se face cu analize înainte. Aici nu se pot face", a susținut Marius Chircă.
La poarta adăpostului au fost, zile la rând, voluntari și iubitori de animale nemulțumiți față de lege și măsurile de control, care au cerut măsuri mai dure, inclusiv modificări legislative, în special în ceea ce privește posibilitatea eutanasierii după 14 zile.
"Consider că autoritățile au o mare bubă și trebuie tratată. Și ca să fie tratată această bubă, ar trebui să fim aici câteva sute de oameni, pe puțin. Cu siguranță legislația este perfectibilă. În primul rând ar trebui eliminată definitiv legea care permite eutanasia după 14 zile. Consider că este o lege abuzivă, agresivă din toate punctele de vedere. Sunt și alte soluții, cum ar fi primordial sterilizarea și educația oamenilor din toate mediile, să nu își mai lase câinii la poartă, să sterilizeze, să își țină câinii în curte, pentru că ei sunt practic sursa. De acolo pornește totul", a fost de părere Georgeta Militaru Olaru, reprezentantă a unei asociații de protecție a animalelor, care a ajuns la Suraia în calitate de voluntar.
Marinela Trifan susține că a încercat, în toamnă, să recupereze mai mulți câini ridicați din fața gării unde lucra și s-a lovit de refuzuri, amânări și replici pe care le consideră jignitoare din partea administratorului adăpostului.. Ea afirmă că familia sa a depus sesizări, dar că nu a primit un răspuns.
"În septembrie am venit aici să ridic șase câini. Lucrez la CFR și mi i-au luat din fața gării. Eram în concediu și am venit să îi iau de aici. Mi s-a spus că trebuie să vin cu acordul vecinilor, că îi va castra, mi-i va da, îi va steriliza. Trei luni de zile nu am reușit să îi iau pe toți, din șase au mai rămas trei. Mi-a spus că după un câine a venit altcineva, să îl lăsăm în pace, că nu are timp de noi. Ne chema aici să venim să îi luăm și apoi ne spunea că nu are timp de noi. Îmi închidea telefonul și nu aveam cu cine să vorbesc.
La un moment dat, mi s-a spus că rolul meu este la cratiță și că nu am ce să caut să salvez câini, și mi s-a reproșat de ce nu i-am luat dinainte. Eu i-am spus că nu știam că vor fi luați și că am deja 11 câini acasă, dar, având în vedere că sfârșitul lor este moartea, am preferat să mai fac un efort financiar și să îi iau și pe aceștia. L-am întrebat dacă îi mai are, pentru că au trecut trei luni și a amenințat că îi omoară și îmi trimite filmare dacă tot spun că i-a omorât. În final mi-a dat doar trei câini, necastrați, extrem de slabi, speriați. Soțul meu a mers un pic mai departe și făcut o plângere mai sus, de care a aflat, mi-a spus că soțul meu nu poate să facă nimic, pentru că el are pile. La sesizările pe care le-am făcut nu am primit niciun răspuns", a povestit Marinela Trifan.
În timp ce ancheta penală vizează fapte legate de tratamentul aplicat animalelor, un alt plan al discuției publice este cel financiar: cât au plătit, în total, administrațiile locale pentru capturare și îngrijire și ce servicii au primit efectiv.
Primarul comunei Suraia, Maria Stroe, comuna pe raza căreia se află adăpostul privat, susține că și administrația locală a avut un contract încheiat pe cinci ani, dar că, în practică, a existat o singură factură, în 2023, iar ulterior nu s-a mai apelat la serviciile adăpostului, invocând nemulțumiri ale comunității.
"Este un contract de concesiune cu delegare de serviciu pentru capturarea câinilor pe raza comunei Suraia, făcut pe cinci ani. Noi am avut doar o factură pe anul 2023 pentru capturarea a 18-19 câini, dintre care doi au fost adoptați. Factura a fost plătită. Contractul era de 40.000 de lei pe an, așa este prevăzut. În anii următori nu am mai prestat servicii pe raza comunei din varii motive, pentru că am avut o nemulțumire a cetățenilor că diverși cetățeni din alte localități aduceau câini și îi lăsau la intrarea în comună și nu cred că era corect ca noi să plătim pentru acei câini aduși. Și atunci am preferat să nu mai apelăm la serviciile acestui adăpost privat.
Ironia a fost că eu am făcut campanii de sterilizare în fiecare an, mai puțin ultimii doi ani, când nu au mai vrut să vină să facă campanii de sterilizare la Suraia, motivând că avem adăpost pe raza comunei. Contractul pe care îl aveam cu adăpostul este în derulare, dar un contract se poate rezilia de comun acord și probabil situația actuală va permite să îl reziliem", a afirmat Maria Stroe.
În Vrancea, au fost numeroase primăriile care au delegat acest serviciu către adăpostul de la Suraia. Printre acestea se numără, conform datelor din platforma națională de licitații publice, Vidra – 250.000 de lei, Măicănești – 295.875 de lei, Mărășești – 219.433 de lei, Cotești – 250.000 de lei, Broșteni – 300.000 de lei, Ruginești – 210.000 de lei, Tulnici – 125.500 de lei, Vânători – 840.000 de lei, Biliești – 200.000 de lei.
Dar contracte cu societatea de la Suraia au încheiat și primării din Constanța, Iași, Buzău sau Dâmbovița.
În multe județe, contractele de delegare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt atribuite prin proceduri în care se prezintă o singură firmă.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a transmis că a deschis un dosar penal care vizează infracțiuni grave și că au fost dispuse măsuri preventive, inclusiv față de o persoană juridică, respectiv societatea care administra adăpostul.
Pe 11 februarie, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea, împreună cu reprezentanți ai DSVSA Vrancea și ai ANSVSA București, au efectuat verificări comune la un adăpost privat de câini din localitatea Suraia. În urma controlului, autoritatea sanitar-veterinară competentă a dispus suspendarea imediată a activității adăpostului, iar la nivelul IPJ Vrancea a fost înregistrat, din oficiu, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuire a animalelor, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.
"La data de 13 februarie, polițiștii IPJ Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile a patru persoane fizice și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale. În cadrul acestor activități au fost ridicate documente și au fost administrate probe necesare în cadrul dosarului penal ce vizează infracțiunile de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor, schingiuirea animalelor, abuz în serviciu și fals intelectual.
În urma probatoriului administrat, în seara de 13 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a dispus față de trei inculpați, persoane fizice, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Totodată, a fost admisă și propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani către Judecătoria Focșani în vederea luării măsurii de control judiciar față de un inculpat, persoană juridică", se arată în comunicatul IPJ Vrancea.
În timp ce investigațiile continuă, autoritățile au anunțat că situația urgentă a câinilor din adăpost a fost gestionată prin relocare și adopții, cu sprijinul societății civile.
"IPJ Vrancea informează că toți câinii aflați în adăpostul din localitatea Suraia au fost relocați și adoptați, cu sprijinul asociațiilor de protecție a animalelor, organizațiilor neguvernamentale și al persoanelor implicate. Adresăm mulțumiri tuturor asociațiilor, organizațiilor și cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și implicare în gestionarea acestei situații. Totodată, vă informăm că activitățile de cercetare desfășurate în dosarele penale aflate în lucru vor continua, rezultatele acestora urmând a fi comunicate opiniei publice", au precizat, duminică seara, reprezentanții IPJ Vrancea.
Autoritățile urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat și cine răspunde pentru cele întâmplate în adăpostul privat.
Cazul de la Suraia a adus în prim-plan, dincolo de componenta penală, teme precum prevenția, sterilizarea, controlul real și modul în care sunt atribuite și verificate contractele de gestionare a câinilor fără stăpân, un domeniu în care tensiunile dintre ONG-urile de protecție a animalelor și operatorii care prestează astfel de servicii rămân puternice.