Un rechin din Groenlanda care înoată astăzi în apele reci ale Atlanticului de Nord ar fi putut străbate aceleași oceane întunecate și înghețate în perioada în care Isaac Newton își scria celebra lucrare „Principia Mathematica”.
Analizele cu radiocarbon efectuate asupra țesutului cristalinului ocular de o echipă internațională de cercetători au stabilit că specia Somniosus microcephalus poate atinge vârste impresionante. Estimările indică o vârstă maximă de aproximativ 392 de ani, cu o marjă de eroare de circa 120 de ani, ceea ce înseamnă că unele exemplare ar putea proveni chiar din anii 1500, potrivit Scandinavia Standard.
Acești rechini cresc extrem de lent, aproximativ un centimetru pe an, și nu ajung la maturitate sexuală decât în jurul vârstei de 150 de ani. Iar pentru cea mai mare parte a acestei vieți incredibil de lungi, un mic crustaceu parazit le afectează vederea, hrănindu-se de pe suprafața ochilor.
Specia deține recordul pentru cea mai lungă durată de viață dintre toate vertebratele cunoscute. În prezent, sub gheața arctică ar putea exista exemplare care erau deja vii în timpul Marii Ciume din Londra din 1665 sau la inaugurarea lui George Washington ca primul președinte al Statelor Unite în 1789.
Islandezii prepară o delicatesă din carne de rechin
Totul la acest animal este adaptat unui ritm extrem de lent.
Inima rechinului din Groenlanda bate aproximativ o dată la 12 secunde. Acesta înoată cu o viteză de aproximativ 30 de centimetri pe secundă, un ritm atât de lent încât un om ar putea merge pe lângă el fără efort.
Numele său științific sugerează un animal „adormit” cu cap mic, iar mediul în care trăiește este unul dintre cele mai dure de pe planetă. Apele arctice au temperaturi cuprinse între -2 și 7 grade Celsius, iar țesuturile rechinului conțin concentrații ridicate de oxid de trimetilamină și uree, substanțe care funcționează ca un antigel natural și împiedică formarea cristalelor de gheață în celule.
Această adaptare are însă și un efect secundar: carnea rechinului este toxică atunci când este consumată proaspătă.
Consumul de carne crudă de rechin din Groenlanda poate provoca vărsături, pierderea echilibrului și convulsii, o stare pe care pescarii islandezi o numesc „beția de rechin”. Pentru a deveni comestibilă, carnea trebuie îngropată și fermentată timp de câteva luni, apoi uscată, rezultând celebra delicatesă islandeză kæstur hákarl.
Un exemplar marcat în 1936 a fost capturat din nou 16 ani mai târziu. În tot acest timp crescuse doar aproximativ 5,8 centimetri.
Cum au reușit cercetătorii să afle vârsta rechinilor
Majoritatea rechinilor pot fi datați prin numărarea inelelor de creștere de pe vertebre, asemenea metodei folosite pentru determinarea vârstei copacilor.
Însă rechinii din Groenlanda au vertebre moi, fără aceste structuri vizibile, iar timp de decenii oamenii de știință nu au avut o metodă sigură pentru stabilirea vârstei lor.
Descoperirea a venit prin analiza ochilor.
Cristalinul rechinului din Groenlanda continuă să crească pe tot parcursul vieții, adăugând noi straturi de țesut în jurul unui nucleu format încă din perioada embrionară. Acest nucleu este practic o capsulă chimică a timpului, păstrând informații despre apa oceanului în care înota mama rechinului în momentul nașterii.
Cercetătorii au folosit datarea cu radiocarbon asupra celui mai interior țesut al cristalinului, folosind semnalul radioactiv creat de testele nucleare din anii 1950 și 1960 ca reper cronologic.
Analiza condusă în 2016 de Julius Nielsen, de la Universitatea din Copenhaga, a estimat o speranță de viață de cel puțin 272 de ani, cu o vârstă maximă apropiată de 400 de ani. Cel mai mare exemplar analizat, o femelă de peste cinci metri lungime, avea aproximativ 392 de ani.
Parazitul care trăiește pe corneea rechinului
Privită de aproape, fața unui rechin din Groenlanda dezvăluie adesea o imagine surprinzătoare: din fiecare ochi poate atârna un fir albicios, de câțiva centimetri lungime, care se mișcă odată cu apa.
Este vorba despre Ommatokoita elongata, un crustaceu parazit care se fixează direct pe cornee și se hrănește cu țesut ocular.
Potrivit specialiștilor, majoritatea rechinilor adulți din Groenlanda poartă acest parazit pe unul sau pe ambii ochi. Infecțiile repetate produc cicatrici, iar după decenii vederea optică a animalului este practic compromisă.
Totuși, rechinul pare să nu fie afectat semnificativ. Trăiește în ape atât de adânci și întunecate încât vederea nu este oricum esențială.
Unele exemplare coboară până la aproximativ 2.200 de metri adâncime, unde lumina solară nu mai ajunge. În aceste condiții, mirosul devine principalul instrument de orientare. Sistemul olfactiv al rechinului este extrem de dezvoltat și îi permite să detecteze de la distanțe mari cadavre de animale, precum urși polari sau balene scufundate.
Ce mănâncă rechinii din Groenlanda
În literatura științifică, acești rechini sunt descriși drept prădători oportuniști.
Analizele conținutului stomacal au identificat pești, calmari, foci, rechini mai mici, marsuini și, surprinzător, chiar urși polari, cai și reni. Animalele terestre probabil au ajuns în apă după accidente, iar rechinul a profitat de oportunitate.
Aceștia nu sunt însă doar necrofagi. Pot vâna activ, iar focile adormite în apă, care încearcă să evite urșii polari de pe gheață, pot deveni pradă pentru un prădător lent, silențios și extrem de bine adaptat.
Rechinul poate aspira hrana de la peste un metru distanță. Dinții superiori sunt înguști și ascuțiți, iar cei inferiori formează un rând lat, asemănător unei lame. Pentru a rupe prada mare, rechinul mușcă și apoi își rotește lent întregul corp, folosind maxilarul inferior ca un mecanism de tăiere circulară.
O inimă îmbătrânită care continuă să bată
Mult timp, cercetătorii au presupus că longevitatea extraordinară a rechinului din Groenlanda este explicată de mecanisme speciale anti-îmbătrânire.
O parte a acestei teorii s-a confirmat. Genomul speciei conține secvențe asociate reparării ADN-ului, protecției împotriva cancerului și rezistenței la deteriorarea celulară.
Însă cercetările recente au arătat o realitate mai complexă.
Analizând țesut cardiac provenit de la rechini cu vârste estimate între 100 și 155 de ani, oamenii de știință au descoperit semne clare de îmbătrânire: fibroză severă, acumulări mari de lipofuscină, mitocondrii deteriorate și lizozomi umflați.
Inima rechinului este veche. Arată veche. Și totuși continuă să bată o dată la aproximativ 12 secunde, timp de încă un secol.
Cercetătorii cred că tensiunea arterială scăzută și structura specială a aortei ventrale îl ajută să mențină elasticitatea mușchiului cardiac suficient de mult timp.
Nu este chiar un rechin orb
Imaginea rechinului „orb” nu spune întreaga poveste.
Acești rechini își păstrează capacitatea de a vedea în condiții de lumină foarte redusă chiar și la vârste înaintate, deși pot avea paraziți fixați pe ochi.
Parazitul afectează transparența corneei, nu sistemul nervos responsabil de vedere. Astfel, un rechin de 300 de ani probabil nu vede imagini clare, dar poate detecta umbre și diferențe subtile de lumină, suficiente pentru a observa o posibilă sursă de hrană.
Pentru un animal care trăiește în întunericul oceanului profund, detectarea unei umbre poate fi mai importantă decât o imagine detaliată.
Unde trăiesc și ce amenințări îi afectează
În ciuda numelui, rechinii din Groenlanda nu trăiesc doar în apropierea Groenlandei. Ei se găsesc în Atlanticul de Nord, în zona arctică rusească și au fost observați chiar până în vestul Caraibelor, în ape reci și adânci.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) îi clasifică drept specie vulnerabilă.
Caracteristicile care îi fac extraordinari sunt și cele care îi fac extrem de vulnerabili: creștere de doar un centimetru pe an, maturitate sexuală după 150 de ani și generații care se succed pe parcursul secolelor.
O populație care are nevoie de un secol și jumătate pentru a produce o nouă generație de reproducere nu poate suporta pierderi constante cauzate de capturile accidentale.
Până în anii 1960, rechinii din Groenlanda au fost vânați pentru uleiul din ficat, folosit la iluminat și ca lubrifiant industrial. Astăzi nu mai sunt ținta pescuitului comercial, dar continuă să fie prinși accidental în plase și paragate.
O creatură care trăiește în afara timpului nostru
Cel mai uimitor lucru la rechinul din Groenlanda nu este un singur detaliu, ci combinația tuturor acestor caracteristici.
Un animal care crește un centimetru pe an. O inimă care bate de cinci ori pe minut. O cornee colonizată de un parazit timp de secole. Un creier care se bazează pe miros într-un întuneric absolut. Maturitate sexuală la 150 de ani. Un stomac în care au fost găsite chiar și resturi de cal.
Undeva sub gheața din apropierea insulei Baffin, un rechin înoată chiar acum prin apă cu viteza unei persoane care merge încet.
Ochii îi sunt tulburi. Inima îi este îmbătrânită. Un parazit albicios se desprinde de fiecare cornee.
Era deja adult când Isaac Newton a murit în 1727, iar dacă estimările bazate pe radiocarbon sunt corecte, unele dintre cele mai longevive exemplare ar putea continua să înoate chiar și atunci când va începe secolul al XXII-lea.
