În fiecare an, peste două trilioane de pești sălbatici sau crescuți în ferme sunt uciși pentru a hrăni omenirea. Moartea lor trec adesea neobservată. Totuși, încep să apară informații despre un fapt biologic: peștii pot suferi. Păstrăvul curcubeu, o specie crescută și consumată la scară globală, nu experimentează doar moartea – ci un tip prelungit și intens de suferință atunci când este omorât prin asfixiere în aer. Un nou studiu publicat în revista Scientific Reports explică ce înseamnă această durere, cât durează și cum poate fi redusă, scrie earth.com.
Spre deosebire de impactul asupra mediului sau sănătatea publică, suferința animală nu beneficiază de o unitate de măsură universală. Nu există echivalentul unei amprente de carbon sau al anilor de viață pierduți. Pentru a aborda această lipsă, oamenii de știință au dezvoltat Welfare Footprint Framework (WFF). Acest instrument măsoară durerea în minute, permițând cercetătorilor să compare rezultatele asupra bunăstării între specii și condiții diferite. Echipa de cercetare a aplicat această metodă la sacrificarea păstrăvilor, unde expunerea la aer rămâne o tehnică larg răspândită.
Când peștii sunt scoși din apă, încep un declin lent și stresant. Reacțiile biologice au loc în timp ce peștele continuă să se miște și să sufere – uneori chiar 25 de minute.
Peștii suferă până la 25 de minute
Cercetătorii au împărțit suferința păstrăvului în patru segmente de timp, de la starea de alarmă de la scoaterea din apă până la depresiunea finală a activității cerebrale înainte de pierderea conștiinței.
Pe baza dovezilor comportamentale, neurologice și farmacologice, echipa a estimat că un păstrăv suportă, în medie, aproximativ zece minute de durere considerată dureroasă.
În unele condiții, această suferință poate depăși 20 de minute. Ajustat în funcție de greutate, rezultă circa 24 de minute de durere intensă pentru fiecare kilogram (aproximativ 11 minute per liră) de pește sacrificat.
Echipa a folosit date neurofiziologice, precum semnalele EEG și pierderea reflexelor, pentru a identifica momentul pierderii conștiinței. Au analizat răspunsurile peștilor la CO₂, dezechilibrul de pH, epuizarea musculară și stimuli care induc frică. Fiecare nivel de durere a fost definit prin criterii specifice, de la iritare la perturbarea totală a funcțiilor de bază.
Metodele actuale cauzează morți dureroase
Asfixierea prin expunere la aer este încă legală și frecventă în multe părți ale lumii. Însă nu este nici rapidă, nici nedureroasă. Refrigerarea în gheață sau folosirea pastelor de gheață poate părea mai blândă, însă pentru speciile adaptate la temperaturi scăzute, această metodă doar încetinește metabolismul.
Acest lucru poate întârzia și mai mult pierderea conștiinței, agravant suferința. Expunerea la gheață mai riscă deteriorarea țesuturilor, șoc termic și prelungirea stării de frică.
Cercetarea arată că suferința nu începe neapărat în momentul sacrificării. De multe ori, ea pornește mult mai devreme: înghesuirea, transportul și manipularea adaugă la durerea cumulată a peștilor. Acești factori pre-sacrificare pot provoca leziuni fizice și ore întregi de stres, însă reglementările îi ignoră de regulă.
Studiul a evaluat două tipuri de asomare: electrică și prin lovitură. Cea electrică, dacă este utilizată corect, ar putea economisi între 60 și 1.200 de minute de suferință pentru fiecare dolar investit, devenind astfel una dintre cele mai eficiente intervenții de bunăstare cunoscute. Cea prin lovitură fizică în cap a demonstrat o eficiență crescută în condiții de laborator. Totuși, este dificil de apreciat. Peștii diferă foarte mult ca dimensiuni, echipamentele trebuie calibrate cu precizie, iar oboseala lucrătorilor reduce eficiența. Orice eroare înseamnă că peștele rămâne conștient în timp ce pierde sânge.
Ceea ce face cu adevărat puternic cadrul Welfare Footprint Framework este transparența sa. În loc să atribuie o etichetă fixă durerii, el lucrează cu probabilități.
„Welfare Footprint Framework oferă o abordare riguroasă și transparentă, bazată pe dovezi, pentru măsurarea bunăstării animalelor și permite luarea de decizii informate despre alocarea resurselor pentru impactul cel mai mare,” a remarcat dr. Wladimir Alonso de la Welfare Footprint Institute.
Această abordare reflectă modelele utilizate în sănătatea publică sau știința mediului. La fel ca anii de viață pierduți din cauza bolilor, acum putem vorbi despre minutele de suferință salvate.
Sacrificarea peștilor durează doar câteva minute în viața unui animal – dar aceste minute pot fi extrem de dureroase. În comparație cu reformele pe termen lung în ferme, îmbunătățirile la nivelul sacrificării sunt mai ușor de implementat și afectează miliarde de vieți.
Și alți pești suferă la fel
Deși acest studiu s-a concentrat pe păstrăvul curcubeu, căile de stres – privarea de oxigen, acidoza, eșecul metabolic – sunt comune multor specii de pești. Asta înseamnă că Welfare Footprint Framework poate fi adaptat.
Somonul, crapul, bibanul de mare, tilapia – toți pot suferi în mod similar în timpul expunerii la aer. Cu toate acestea, fiecare specie va necesita date specifice.
Unii tolerează mai bine nivelurile scăzute de oxigen. Alții reacționează mai puternic la frig. Cercetările viitoare trebuie să includă această diversitate.
Lumea abia începe să recunoască suferința peștilor. Decenii la rând, durerea lor a fost negată sau ignorată. Dar știința nu mai permite asta. Cu trilioane de pești sacrificați anual, chiar și mici îmbunătățiri pot avea un impact vast.