Antena 3 CNN Life Sănătate Ce este boala Lou Gehrig, care l-a răpus pe actorul Eric Dane la doar 53 de ani: Simptomele și diagnosticarea SLA

Ce este boala Lou Gehrig, care l-a răpus pe actorul Eric Dane la doar 53 de ani: Simptomele și diagnosticarea SLA

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:37 20 Feb 2026 Modificat la 15:37 20 Feb 2026
actor eric dane
Actorul Eric Dane. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Hepta

Actorul american Eric Dane, cunoscut pentru rolurile din serialele Grey's Anatomy și Euphoria, a murit la vârsta de 53 de ani, la aproximativ zece luni după ce fusese diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA). Evoluția rapidă a bolii în cazul său a readus în atenție una dintre cele mai grave afecțiuni neurodegenerative, numită și boala lui Charcot sau boala Lou Gehrig.

Ce este SLA

Scleroza laterală amiotrofică (SLA sau ALS - acronimul din engleză) este o boală neurodegenerativă care afectează neuronii motori – celulele nervoase responsabile de controlul mișcărilor voluntare. Pe măsură ce acești neuroni se deteriorează și mor, mușchii nu mai primesc semnale de la creier, slăbesc progresiv și ajung să se atrofieze.

Boala este cunoscută și sub denumirea de boala lui Charcot, după neurologul francez Jean-Martin Charcot, care a descris pentru prima dată afecțiunea în secolul al XIX-lea.

În Statele Unite, SLA mai este numită și „boala Lou Gehrig”, după celebrul jucător de baseball Lou Gehrig, diagnosticat în 1939 și decedat doi ani mai târziu, caz care a făcut boala cunoscută publicului larg.

În prezent, SLA nu are tratament curativ. Medicamentele disponibile pot doar încetini progresia și ameliora anumite simptome.

Cât de repede avansează

Evoluția bolii diferă de la pacient la pacient, însă în majoritatea cazurilor speranța medie de viață este între trei și cinci ani de la diagnostic. Există forme cu progresie rapidă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Eric Dane, dar și situații rare în care pacienții trăiesc mult mai mult.

Un caz excepțional este cel al fizicianului britanic Stephen Hawking, care a trăit peste 50 de ani cu această boală, în ciuda tuturor predicțiilor făcute de medici și alți specialiști.

Care sunt simptomele SLA

Primele simptome pot include:

  • slăbiciune musculară la nivelul mâinilor sau picioarelor;
  • dificultăți de coordonare;
  • crampe și spasme musculare;
  • tulburări de vorbire sau înghițire.

Pe măsură ce boala progresează, pacienții își pierd capacitatea de a merge, de a folosi mâinile, de a vorbi și, în final, de a respira fără suport medical.

De regulă, funcțiile cognitive rămân intacte, ceea ce face impactul psihologic extrem de dificil.

Alte celebrități diagnosticate cu SLA

De-a lungul timpului, mai multe personalități cunoscute au fost diagnosticate sau au murit din cauza acestei boli:

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close