Poate că n-a fost procesul de evaziune fiscală al secolului al doilea, dar acuzațiile erau suficient de grave încât să atragă pedepse ce variau de la amenzi usturătoare și exil permanent, până la muncă silnică în minele de sare sau, în cel mai rău caz, damnatio ad bestias — o execuție publică în care condamnații erau sfâșiați de fiare sălbatice, scrie New York Times.
Totul reiese dintr-un papirus descoperit în deșertul Iudeii în urmă cu câteva decenii, dar analizat abia recent. Documentul conține notițele unui procuror roman și un rezumat grăbit al unei audieri judiciare. Din conținutul său reiese un plan elaborat de evaziune fiscală, care presupunea falsificarea de documente și vânzarea fictivă, urmată de eliberarea ilegală a unor sclavi — totul pentru a evita plata taxelor în provinciile îndepărtate Iudeea și Arabia, adică teritoriul actual al Israelului și Iordaniei.
Cine erau cei acuzați
În centrul acestui caz juridic se aflau doi bărbați: Gadalias — fiul sărăcit al unui notar cu legături în elita locală — și Saulos, prietenul și complicele său, considerat și creierul operațiunii. Gadalias avea un trecut tumultuos: fusese deja condamnat pentru extorcare, fals, banditism, instigare la revoltă și, nu în ultimul rând, pentru că absentase de patru ori de la obligația de a fi jurat în instanța guvernatorului roman.
Numele biblice ale celor doi — Gedaliah și Saul — sugerează identitatea lor evreiască, deși acest aspect nu este menționat explicit în document.
Procesul s-a desfășurat în timpul împăratului Hadrian, undeva între anul 130 d.Hr. (după vizita imperială în regiune) și 132, anul izbucnirii ultimei revolte majore a iudeilor împotriva Romei, condusă de Simon bar Kochba. Această insurecție a fost înăbușită cu violență, sute de mii de oameni fiind uciși, iar supraviețuitorii deportați, în timp ce Iudeea a fost redenumită Syria Palestina.
O suspiciune constantă
„Papirusul reflectă neîncrederea profundă a autorităților romane față de supușii evrei”, explică istoricul Anna Dolganov de la Institutul Arheologic din Austria, cea care a descifrat documentul. Ea adaugă că există dovezi arheologice privind planificarea coordonată a revoltei lui Bar Kochba, iar Gadalias și Saulos, cunoscuți pentru disprețul lor față de ordinea romană, ar fi putut fi implicați în pregătiri.
Într-un articol publicat recent în revista Tyche a Universității din Viena, Dolganov și colegii ei din Austria și Israel prezintă cazul drept un exemplu rar al modului în care justiția romană funcționa în provincii unde cetățenia romană era rară. Procesul oferă, totodată, o fereastră către realitățile traficului de sclavi în acea regiune și despre statutul evreilor ca deținători de sclavi.
Drumul papirusului
Nu se știe exact când sau de către cine a fost descoperit papirusul, dar Dr. Dolganov crede că a fost găsit în anii ’50 de negustori beduini, probabil în canionul Nahal Hever, vest de Marea Moartă — un loc în care rebelii lui Bar Kochba s-au ascuns în peșteri naturale. În 1960, acolo au fost găsite mai multe documente antice, iar descoperirile au continuat.
Papirusul de 133 de rânduri a fost clasificat greșit și a stat uitat în arhivele Autorității pentru Antichități din Israel până în 2014, când Hannah Cotton Paltiel, clasicist la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a realizat că era scris în greaca veche. Un colectiv de specialiști a fost format pentru a-l studia în detaliu.
Textul, dens și plin de jargon juridic, a pus dificultăți serioase în interpretare. „Nu e ca un contract, unde formulele sunt previzibile”, spune Dolganov. „Și, din păcate, avem doar jumătatea a doua — sau chiar mai puțin — din document.”
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, cercetătorii au trebuit să adopte perspectiva administrației fiscale romane. „M-am întrebat: dacă aș vrea să comit o evaziune fiscală legată de comerțul cu sclavi, în cel mai îndepărtat colț al imperiului, ce aș face? Și cum ar arăta planul pe hârtie?”, spune Dolganov.
Planul: dispariție pe hârtie
Cheia schemei era „dispariția” sclavilor în acte. Potrivit papirusului, Saulos — cetățean al Iudeii — a aranjat vânzarea fictivă a unor sclavi către Chaereas, care trăia în Arabia. Pe hârtie, sclavii ieșeau din patrimoniul lui Saulos. În realitate, rămâneau la el. Chaereas, în Arabia, nu îi declara niciodată. Așa că sclavii „dispăreau” pentru administrația romană — și, odată cu ei, și taxele de vânzare (4%) sau eliberare (5%).
Pentru a acoperi urmele, Gadalias, fiul notarului, ar fi falsificat actele de vânzare și alte documente oficiale. Se pare că cei doi au plătit inclusiv taxe neoficiale către consiliul local pentru a fi protejați.
La proces, Gadalias a dat vina pe tatăl său mort pentru falsuri, iar Saulos a aruncat responsabilitatea eliberării sclavilor pe Chaereas. Motivele lor rămân neclare. „De ce și-au asumat riscul de a elibera sclavi fără acte valide rămâne un mister”, afirmă Dolganov.
Evazioniști sau eliberatori?
O ipoteză: poate că au vrut să respecte o datorie religioasă evreiască de a elibera sclavii. Sau poate profitul era în centru: aduceau oameni (poate chiar voluntari) din afara imperiului, îi vindeau fictiv, apoi îi eliberau — și aceștia deveneau cetățeni romani liberi. Sau, pur și simplu, poate erau traficanți de carne vie.
Toate aceste scenarii, însă, sunt speculative. Nimic din text nu le confirmă.
Ceea ce a impresionat-o cel mai mult pe Dolganov a fost nivelul de sofisticare al acuzatorilor. „Avem de-a face cu un colț îndepărtat al imperiului, dar iată: retorică demnă de Cicero și o stăpânire impecabilă a dreptului roman în greacă.”
Finalul procesului? Necunoscut. „Dacă judecătorul roman a considerat că sunt criminali înrăiți, Gadalias — fiind membru al elitei locale — ar fi putut primi o moarte mai blândă, prin decapitare”, spune Dolganov. „Oricum, aproape orice e mai bine decât să fii sfâșiat de leoparzi.”
Ştiri video recomandate
