Malaezia a renunțat la ambițiosul proiect al drumurilor care strălucesc în întuneric, o inițiativă care avea scopul să îmbunătățească siguranța rutieră pe șoselele neiluminate, după ce autoritățile au constatat că vopseaua fotoluminiscentă este de aproape 20 de ori mai scumpă decât marcajele rutiere obișnuite și insuficient de rezistentă la climatul tropical al țării. Deși Malaezia a decis să pună proiectul pe pauză, cercetările privind infrastructura fotoluminiscentă continuă la nivel global.
În octombrie 2023, un drum rural cu două benzi din apropierea localității Semenyih, Malaezia, s-a luminat, nu cu ajutorul tradiționalelor lămpi stradale, ci printr-o vopsea fotoluminiscentă, capabilă să strălucească în întuneric până la zece ore după apus. Marcajele, aplicate pe o porțiune de 245 de metri, aveau rolul de a ghida șoferii în siguranță într-o zonă afectată frecvent de pene de curent și de iluminare deficitară.
Într-o țară unde peste 6.000 de oameni își pierd viața anual în accidente rutiere, multe dintre ele petrecându-se pe drumuri neiluminate, ideea părea și inovatoare, și pragmatică. Departamentul Lucrărilor Publice (JKR) din Malaezia a lansat această inițiativă ca parte a unui plan mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere, mai ales în regiunile defavorizate, scrie Daily Galaxy.
Potrivit publicației The Straits Times, reacțiile publicului au fost covârșitor pozitive. Mulți șoferi au lăudat vizibilitatea excelentă a marcajelor luminoase în timpul ploilor torențiale și al ceții dense, condiții în care marcajele rutiere convenționale devin aproape invizibile.
Un an mai târziu, însă, acel „strălucitor” proiect, la propriu și la figurat, s-a estompat. În noiembrie 2024, vice-ministrul Lucrărilor Publice, Ahmad Maslan, a anunțat în Parlament că guvernul nu va continua implementarea la scară largă din cauza costurilor uriașe. Potrivit Paul Tan’s Automotive News, prețul pe metru pătrat pentru vopseaua fotoluminiscentă este de aproape 20 de ori mai scump decât vopseaua albă standard.
Marcajele rutiere care strălucesc în întuneric nu sunt o invenție malaeziană
Primele teste au fost realizate în Țările de Jos și Japonia încă din anii 2010, folosind vopsea pe bază de aluminat de stronțiu, care absoarbe lumina solară ziua și o emite noaptea, fără a consuma energie electrică. În majoritatea cazurilor, aceste proiecte au avut scop estetic sau experimental, limitându-se la porțiuni scurte de drumuri sau piste pentru biciclete.
Încercarea Malaeziei a fost însă mai ambițioasă: un test serios pentru a evalua dacă marcajele fotoluminiscente ar putea înlocui iluminatul public tradițional în zonele rurale sau cu venituri reduse.
Ministrul Lucrărilor Publice, Alexander Nanta Linggi, a declarat, în timpul unei vizite la fața locului, că liniile luminoase s-au dovedit vizibile chiar și în condiții de ploaie și ceață și au rămas strălucitoare ore întregi după apus, un avantaj major pentru siguranța rutieră acolo unde lipsesc stâlpii de iluminat.
Pe rețelele social, utilizatorii au reacționat cu entuziasm. „Drumurile din Malaezia vor arăta cu adevărat luminate - fără joc de cuvinte!”, a glumit un internaut, citat de The Straits Times. Alții au cerut guvernului să extindă tehnologia pe toate drumurile rurale și comunale, unde vizibilitatea scăzută reprezintă o problemă constantă.
Entuziasmul inițial a fost rapid înlocuit de calcule economice
Ahmad Maslan a precizat că testele efectuate în Selangor și Johor nu au oferit rezultatele așteptate nici ca performanță, nici ca justificare a costurilor. Planurile de extindere a sistemului la 15 locații în Selangor și la 31 de drumuri pilot în Johor au fost abandonate după revizuirea internă a proiectului.
Problema nu a fost doar prețul ridicat. Cercetătorii de la Institutul Malaezian pentru Cercetarea Siguranței Rutiere (MIROS) au atras atenția asupra durabilității reduse a vopselei, mai ales în climatul tropical al Malaeziei, caracterizat prin umiditate și ploi abundente.
Un studiu publicat în 2021 în International Journal of Pavement Research and Technology a arătat că acoperirile fotoluminiscente se degradează rapid în medii tropicale, necesitând reaplicare în maximum 18 luni.
În aceste condiții, autoritățile au concluzionat că extinderea proiectului ar fi deturnat fonduri de la alte priorități urgente de infrastructură. „Am făcut testele, dar nu i-au mulțumit pe experții ministerului”, a spus Maslan, citat de Paul Tan.
Renunțarea la drumurile „strălucitoare” reflectă și o schimbare în tonul opiniei publice. Dacă la început cetățenii aplaudau inovația, ulterior discuțiile s-au mutat spre problemele de bază ale infrastructurii: gropile, marcajele șterse și lipsa semnalizării rutiere.
Pe Facebook și X (fostul Twitter), utilizatorii au îndemnat Departamentul Lucrărilor Publice să se concentreze pe reparațiile necesare, nu pe experimente tehnologice costisitoare. „Trimiteți-i pe funcționarii voștri să conducă noaptea sau pe ploaie, veți vedea că vizibilitatea e scăzută, că sunt gropi și drumuri denivelate. Asta provoacă accidentele”, a comentat un utilizator, citat de The Straits Times.
Deși Malaezia a decis să pună proiectul pe pauză, cercetările privind infrastructura fotoluminiscentă continuă la nivel global. Oamenii de știință de la Universitatea de Tehnologie Delft din Țările de Jos și de la Institutul Național Japonez pentru Infrastructură și Transport lucrează la metode de reducere a costurilor și creștere a rezistenței la medii extreme.
Pentru moment, însă, drumurile care strălucesc în întuneric rămân o excepție experimentală, nu o soluție de masă.