Antena 3 CNN Life Știinţă NASA anunţă descoperirea oficială a unui număr de 6.000 de exoplanete: Aşa putem să aflăm dacă suntem singuri în Univers

NASA anunţă descoperirea oficială a unui număr de 6.000 de exoplanete: Aşa putem să aflăm dacă suntem singuri în Univers

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 20:27 19 Sep 2025 Modificat la 20:32 19 Sep 2025
imagine in care apar mai multe planete
Numărul de exoplanete al NASA include, de asemenea, 700 de "planete terestre" sau lumi stâncoase. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

NASA a anunţat că numărul de exoplanete confirmate a ajuns la 6.000, după doar aproximativ 30 de ani de căutare a unor lumi dincolo de sistemul nostru solar, transmite vineri Space.com care citează un anunţ făcut de agenţia spaţială americană, potrivit Agerpres.

Dawn Gelino: "Dacă vrem să aflăm dacă suntem singuri în Univers, toate aceste cunoştinţe sunt esenţiale"

Acum doar trei ani numărul exoplanetelor descoperite şi confirmate era de 5.000.

Vestea a fost anunţată miercuri (17 septembrie), în apropierea aniversării confirmării existenţei primei exoplanete în jurul unei stele asemănătoare Soarelui: 51 Pegasi b. Descoperită pe 6 octombrie 1995 de astronomii Michel Mayor şi Didier Queloz, 51 Pegasi b este o gigantă gazoasă de 0,64 ori mai masivă decât Jupiter, situată la aproximativ 50 de ani-lumină de Soare.

"Planetele confirmate sunt adăugate la numărătoare în mod continuu de către oamenii de ştiinţă din întreaga lume, astfel încât nicio planetă nu este considerată a 6.000-a intrare", precizează NASA într-un comunicat. În prezent "există peste 8.000 de exoplanete candidate suplimentare care aşteaptă confirmarea."

Una dintre ultimele descoperiri raportate de NASA este exoplaneta KMT-2023-BLG-1896L b, o lume asemănătoare lui Neptun, cu o masă egală cu aproximativ 16,35 mase terestre. NASA este, de asemenea, responsabilă pentru cea mai mare parte a acestor descoperiri de exoplanete, TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) numărând 693 de exoplanete, iar telescopul spaţial Kepler, acum retras, a găsit peste 2.600.

Între cele 6.000 de exoplanete a căror existenţa a fost confirmată există 2.035 de exoplanete asemănătoare lui Neptun din sistemul nostru solar. Acestea tind să aibă "atmosfere dominate de hidrogen şi heliu, cu nuclee de rocă şi metale mai grele", potrivit NASA.

De asemenea, din listă fac parte 1.984 de planete gigantice gazoase (similare lui Jupiter) şi 1.761 de super-Pământuri –  exoplanete care sunt puţin mai mari decât Pământul, dar totuşi mai uşoare decât planete precum Neptun şi Uranus.

Numărul de exoplanete al NASA include, de asemenea, 700 de "planete terestre" sau lumi stâncoase şi, poate cel mai fascinant, şapte de tipuri "necunoscute". Niciuna dintre ele nu este însă ca Pământul.

"Fiecare dintre diferitele tipuri de planete pe care le descoperim ne oferă informaţii despre condiţiile în care se pot forma planetele şi, în cele din urmă, cât de comune ar putea fi planetele precum Pământul şi unde ar trebui să le căutăm. Dacă vrem să aflăm dacă suntem singuri în Univers, toate aceste cunoştinţe sunt esenţiale", a declarat Dawn Gelino, şefa Programului de Explorare a Exoplanetelor al NASA, situat la Laboratorul de Propulsie cu Jet al agenţiei din California de Sud, în comunicat. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close