O echipă de cercetători propune o nouă modalitate de a căuta viaţă extraterestră, care se bazează pe ideea că nu doar tipul de biosemnături este important, ci şi modul în care sunt organizate, conform unui studiu ale cărui concluzii au fost publicate pe 11 mai în revista Nature Astronomy, transmite joi Space.com citată de Agerpres.
"Abordarea noastră ar putea contribui la o căutare mai eficientă a vieţii. Dacă un ansamblu molecular nu prezintă o organizare asemănătoare vieţii, acest lucru îl poate face o ţintă cu prioritate mai mică", a declarat Fabian Klenner de la Universitatea din California, Riverside, pentru Space.com.
În primul rând, trebuie menţionat că viaţa foloseşte şi produce o gamă de materiale biologic utile, cum ar fi aminoacizi, peptide, proteine, acizi graşi şi aşa mai departe. Prin urmare, aceşti compuşi sunt consideraţi potenţiale "biosemnături" - dacă îi găsim pe o altă lume, este foarte posibil să fi fost produşi de procesele vieţii aşa cum le cunoaştem noi.
Cu toate acestea, aceşti compuşi nu sunt exclusiv biologici - reacţiile chimice abiotice care nu au nicio legătură cu biologia îi pot produce, de asemenea, iar distingerea dintre cele două surse posibile este una dintre cele mai mari provocări ale astrobiologiei. De exemplu, penele de metan de pe Marte ar putea fi de origine biologică sau geologică, iar aceeaşi incertitudine umbreşte detectarea fosfinei în atmosfera lui Venus sau potenţiala descoperire a sulfurii de dimetil (DMS) în atmosfera exoplanetei K2-18b.
Acest lucru seamănă confuzie, deoarece detectarea biosemnăturilor nu înseamnă neapărat că am detectat viaţă.
Cu toate acestea, Klenner face parte dintr-o echipă condusă de Gideon Yoffe de la Institutul Weizmann din Israel, care a arătat că ar putea exista o modalitate de a distinge între originile biotice şi cele abiotice. Pentru a face acest lucru, cercetătorii au urmat exemplul ecologiştilor, care măsoară viaţa prin două valori: diversitatea sa şi cât de uniform este răspândită.
Ei s-au concentrat pe doi compuşi biologici: aminoacizi şi acizi graşi. Aminoacizii formează lanţuri lungi numite peptide care se asamblează în proteine care sunt caii de povară din interiorul celulelor biologice. Acizii graşi fac parte din structura acestor celule. Ambele pot fi produse de viaţă sau de procese abiotice.
"Ne-am concentrat pe aminoacizi şi acizi graşi deoarece aceştia sunt clase moleculare centrale pentru viaţa aşa cum o cunoaştem şi pentru că există seturi de date adecvate", a spus Klenner.
Echipa lui Yoffe şi Klenner a reuşit să analizeze aproximativ 100 de seturi de date, inclusiv mostre de asteroizi, fosile, meteoriţi, microbi, soluri şi mostre sintetice de laborator. Aceştia au arătat că aminoacizii sunt mai diverşi şi mai uniform distribuiţi atunci când sunt creaţi de organisme vii decât atunci când sunt produşi prin procese nevii. Acizii graşi sunt invers - sunt mai puţin diverşi şi mai puţin uniform distribuiţi atunci când sunt creaţi prin biologie.
Aceasta nu este o metodă sigură de detectare a vieţii, avertizează cercetătorii. În primul rând, au demonstrat doar că funcţionează cu aminoacizi şi acizi graşi. "În principiu, pot exista tendinţe organizaţionale similare pentru alte clase moleculare, dar acest lucru trebuie încă testat", a spus Klenner.
În al doilea rând, diversitatea şi distribuţia acestor biocompuşi trebuie plasate în context cu alte molecule, altfel este imposibil de spus cât de diverşi şi uniform distribuiţi sunt cu adevărat. Aceasta înseamnă că nu poate fi aplicată detectării DMS de pe K2-18b, deoarece pur şi simplu nu ştim suficient despre atmosfera acelei exoplanete pentru a cuantifica diversitatea şi distribuţia.
"Pentru o singură moleculă precum DMS, situaţia este diferită", a spus Klenner. "Pentru K2-18b, DMS singură nu ar fi suficientă pentru analiza noastră - am avea nevoie de un inventar mai larg de molecule înrudite".
Cu toate acestea, tehnica ar putea fi mai utilă mai aproape de casă, în Sistemul Solar, unde probele şi seturile de date sunt mai complete. Un aspect util al cercetării este că modelele organizaţionale se menţin indiferent de cât de degradată este proba biologică. De exemplu, ouăle de dinozaur fosilizate au păstrat urme ale distribuţiei şi diversităţii aminoacizilor şi acizilor graşi.
Acest lucru ar putea fi util pentru Marte, unde astrobiologii caută dovezi ale vieţii de acum miliarde de ani, când Planeta Marte era mai caldă şi mai umedă.
"Probele biologice nu devin pur şi simplu lipsite de sens odată ce se degradează", a spus Klenner. "Unele informaţii organizaţionale pot persista, ceea ce face ca această abordare să fie utilă pentru trecutul îndepărtat al lui Marte".
Tehnica în sine nu poate confirma existenţa vieţii - în general, descoperirea vieţii extraterestre ar fi o revelaţie atât de profundă încât am avea nevoie de mai multe dovezi pentru a fi absolut siguri. Totuşi, ne poate îndruma către cele mai bune locuri de căutat, notează Space.com.
Unul dintre aceste locuri ar putea fi satelitul lui Jupiter, Europa, care adăposteşte un ocean global de apă sub o calotă groasă de gheaţă. Astrobiologii nu sunt încă hotărâţi dacă acest ocean este capabil să susţină viaţa sau nu. Deşi viitoarea misiune Europa Clipper a NASA, aflată în prezent în drum spre Jupiter unde urmează să ajungă în 2031, nu va putea căuta sub gheaţă, va putea studia posibilele locaţii unde oceanul a erupt la suprafaţă.
"Unul dintre instrumentele de la bord, Surface Dust Analyzer (analizorul de praf de suprafaţă), va putea măsura raporturile de abundenţă ale moleculelor organice din granulele de gheaţă emise de Europa", a spus Klenner. "Dacă sunt detectate familii de molecule organice, atunci abordarea noastră bazată pe diversitate va ajuta la interpretarea faptului dacă aceste molecule par mai consistente cu chimia abiotică sau cu organizarea biologică", a mai explicat el.
Ştiri video recomandate
