Un mucegai negru descoperit la locul dezastrului nuclear de la Cernobîl pare să se hrănească din radiații, iar oamenii de știință cred că putea fi folosit pentru a proteja astronauții de razele cosmice.
În mai 1997, Nelli Zhdanova a intrat într-una dintre cele mai radioactive zone de pe planetă - ruinele reactorului explodat de la Cernobîl - și a descoperit că nu era singură. Pe tavan, pe pereți și în canalele metalice care protejau cablurile electrice, mucegai negru se instalase într-un loc considerat mult timp incompatibil cu viața.
În pădurile din jur, lupii și mistreții își reveniseră odată cu dispariția oamenilor. Dar și astăzi există puncte fierbinți cu niveluri uluitoare de radiație, provenite din materialul aruncat de reactorul explodat.
Ca plantele care se întind după lumină, ciupercile negre analizate de Zhdanova păreau atrase de radiațiile ionizante, scrie BBC. Nu doar că ocupaseră zona după evacuarea muncitorilor, ci creșteau orientându-se direct spre particulele radioactive din sol. Acum, ajunseseră chiar în camerele reactorului distrus.
Fiecare expediție o expunea la doze periculoase de radiații, dar concluziile ei au schimbat modul în care înțelegem impactul radiațiilor asupra vieții. Descoperirea oferă acum speranță pentru curățarea zonelor radioactive și, posibil, pentru protejarea astronauților în spațiu.
Înaintea vizitei ei, un test de rutină la reactorul 4 degenerase în cel mai grav accident nuclear din istorie, pe 26 aprilie 1986. Explozia a eliberat masiv radionuclizi: iod radioactiv, responsabil de multe decese și cazuri ulterioare de cancer. Pentru a limita expunerea, a fost creată o zonă de excludere de 30 km. Oamenii au dispărut, dar mucegaiul negru al Zhdanovei a continuat să se extindă.
Ciuperci atrase de radiație
„Radiotropismul”, cum a numit cercetătoarea acest fenomen, era un paradox: radiația ionizantă distruge ADN-ul și proteinele ca niște gloanțe. Totuși, ciupercile nu doar supraviețuiau, ci păreau atrase de ea.
În jurul Cernobîlului au fost identificate 36 de alte specii de ciuperci obișnuite, dar cele negre erau speciale. În două decenii, studiile Zhdanovei au dus la ideea unei forme de viață capabile să prospere datorită radiației - idee care a atras atenția cercetătorilor NASA, interesați să găsească un scut biologic pentru astronauți.
În centrul acestei povești se află melanina, pigmentul care dă culoarea pielii și părului. Ciupercile negre de la Cernobîl aveau pereții celulari plini de melanină.
Zhdanova a bănuit că melanină le proteja celulele în fața radiațiilor ionizante, exact cum pielea mai închisă la culoare oferă protecție împotriva razelor UV. În iazurile din zona contaminată, broaștele mai închise la culoare, cu mai multă melanină, aveau o rată de supraviețuire mai bună.
Dar melanină nu funcționează ca o armură dură: nu respinge radiația, ci o absoarbe și îi disipă energia. Este și un antioxidant puternic, neutralizând radicalii formați de radiații.
În 2007, Ekaterina Dadachova, fizician nuclear la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, a demonstrat că ciupercile melanizate nu doar se orientează spre radiație, ci crescu mai repede în prezența ei. Expuse la cesiu radioactiv, se dezvoltau cu 10% mai mult decât cele cultivate fără radiații. Păreau să folosească energia radiației pentru metabolism.
Dadachova a numit acest proces „radiosinteză”. Melanina ar putea transforma radiația ionizantă, de un milion de ori mai energică decât lumina folosită în fotosinteză, în energie utilă.
Teoria nu este încă dovedită complet, fiind nevoie de identificarea mecanismului biologic exact. Studii recente sugerează că doar unele specii melanizate prezintă radiotropism; nu toate reacționează la fel.
În 2018, cercetători americani au trimis pe Stația Spațială Internațională tulpina Cladosporium sphaerospermum, aceeași observată la Cernobîl. Rezultatele: creștere cu 21% mai rapidă în spațiu, în prezența radiației cosmice galactice. Însă zero-gravitația ar putea juca și ea un rol; studiile continuă. Totuși, când au plasat un senzor sub o cultură de ciuperci, nivelul radiației blocate a crescut pe măsură ce mucegaiul se dezvolta. Chiar și un strat subțire părea să ofere protecție.
Apa, bogată în protoni, este în mod natural un scut excelent, dar transportul unor cantități mari în spațiu este costisitor. Același lucru e valabil pentru metal sau sticlă.
Planurile SUA, Chinei și SpaceX de a construi baze lunare sau misiuni spre Marte au readus problema în prim-plan: cum îi protejăm pe oameni de radiația cosmică, fără a transporta tone de material?
NASA explorează conceptul de „myco-arhitectură” - mobilă și pereți din ciuperci crescuți direct pe Lună sau Marte. Ar reduce costurile lansării și ar putea acționa ca un scut biologic regenerabil.
La fel cum mucegaiul negru a colonizat lumea abandonată de la Cernobîl, e posibil ca într-o bună zi să ne protejeze și primele colonii din alte lumi ale Sistemului Solar.
Ştiri video recomandate
